Cadane in Constanta anului 1906

In 1906 romanii, turcii, tatarii si alte populatii traiau in liniste si respect reciproc in Dobrogea. Aflata mult timp sub stapanire otomana, aceasta regiune a reintrat in posesia Romaniei in 1878, prin decizia Congresului de la Berlin si odata cu ea a fost preluata si amalgamul de populatie constituit din turci, tatari, lipoveni, ucrainieni, bulgari, greci si romani. 

Religia predominanta din regiune a fost mult timp religia islamica si cu toate acestea nu au existat atentate, rascoale, maziliri sau indemnuri la expulzarea din tara a musulmanilor. 

Romania era tara lor si satele si orasele dobrogene erau casa lor la fel cum erau si ale romanilor.

Sunt curios daca romanii din ziua de astazi ar avea o problema sau o strangere de inima vazand pe strada o scena precum cea de mai jos:

Femei musulmanre, imbracate traditional la plimbare pe strazile Constantei in 1906.

In cazul in care va intrebati, nu, religia islamica nu s-a schimbat din 1906 pana in prezent, nici natura umana. Nu religia creaza extremisti ci ura.

Si din cate observ, romanii din 1906 erau mai toleranti cu cei de alta religie decat romanii din 2016.

Arcul de Triumf din Botosaniul de odinioara

Arcul de triumf din Botosani este una dintre acele povesti de care putina lume stie. Arcul de triumf este un simbol al victoriei si de regula este construit dupa evenimente exceptionale, marcate de glorie. 

Din cate se pare Carol I ar fi fost atat de impresionat de eroismul aratat de catre soldatii din Botosani ce au luptat in Razboiul de Independenta, incat a acordat edililor orasului dreptul de a ridica un astfel de monument. Ciudat este insa ca Arcul nu a fost construit dupa Razboiul de Independenta ci in 1906, odata cu implinirea a 40 de ani de domnie a Regelui.

La inaugurarea arcului a participat si Regele Carol I, evenimentul fiind marcat de o parada militara splendida, daca este sa dam crezare marturiilor din epoca. 

Nu se stie exact ce s-a intamplat cu monumentul dupa plecarea Regelui. Unii spun ca ar fi fost dezasamblat imediat dupa, altii ca ar fi ars in incendiile din prima parte a secolului. 

Din pacate avem o singura imagine a mai putin cunoscutului Arc de Triumf, cea de mai sus, ceea ce am face sa cred ca el nu a dainuit prea mult timp.

Regele Ferdinand defiland in fata armatei

O frumoasa imagine provenind dintr-o ilustrata de epoca ce infatiseaza un moment din festivatile tinute la aniversarea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.

Interesant la aceasta imagine este ca il prezinta pe viitorul Rege Ferdinand (partea de jos a imaginii), in acel moment Print (Alteta Sa Regala Principele) Ferdinand in fruntea Corpului II de Armata. Calare, imbracat in uniforma militara in fata cavaleriei, avem o prima imagine a calitatilor viitorului rege, cel care urma, 12 ani mai tarziu sa devina Rege al tuturor romanilor.

Jubileul de 40 de ani

O frumoasa ilustrata emisa cu ocazia jubileului de 40 de ani al domniei Regelui Carol I si al Reginei Elisabeta. In primele doua medalioane se afla Regina Elisabeta si Regele Carol I, iar in cele de jos se afla (viitoarea) Regina Maria si (viitorul) Rege Ferdinand.

Impozitul funciar in Vechiul Regat

Poate ati auzit povesti de pe la bunicii vostrii despre faimoasa "fonciere", cea pe care Moromete se ferea sa o achite integral. Aceast impozit a fost introdus pentru prima oara in 1859. Anterior acestei date nu se percepea impozit pe terenuri. La inceput acest impozit era de 4% din veniturile proprietarilor, atat in zona rurala, cat si in cea urbana. Ulterior insa a fost ridicat la 6% din valoarea tuturor proprietatilor detinute. Abia mai tarziu impozitarea proprietatilor a inceput sa fie facuta in functie de suprafata, modalitate de exploatare sau alte criterii.

In 1906 impozitul funciar arata in felul urmator:

Suprafata	Tip	Exploatare	Impozit
< 10 ha	Rural		4.50%
>10 ha	Rural	Proprietar	5.50%
> 10 ha	Rural	Arendat	6.50%
Construita	Urban	Proprietar	6.50%
Construita	Urban	Straini	13%

Astfel proprietarii de terenuri din mediul rural datorau un impozit de 4,5% din veniturile obtinute de pe urma terenurilor respective, daca acestea nu depaseau 10 ha. Pentru suprafete din mediul rural mai mari impozitul era de 5,5% daca terenul era exploatat de proprietar sau 6,5% daca terenul era dat in arenda.

In mediul rural nu se pune problema de suprafata, impozitul fiind de 6,5% din valoarea veniturilor obtinute de pe urma suprafetelor pe care se aflau constructii, daca proprietarii erau de nationalitate romana. Daca proprietarii erau straini impozitul se ridica la 13% din valoarea veniturilor.

In 1866 acest impozit aducea 1,806,267 franci venituri statului. 40 de ani mai tarziu impozitul aducea 19,080,000 franci. Aceasta crestere trebuie explicata prin extinderea puternica a agriculturii, cresterea veniturilor proprietarilor de terenuri agricole, extinderea cailor ferate si vanzarea proprietatilor secularizate de la biserici catre tarani. 

Iata cum arata distributia veniturilor obtinute din acest impozit in functie de suprafata:

Suprafata	Incasari (franci)
< 10 ha	6,229,659
10 ha - 50 ha	1,142,713
50 ha - 100 ha	283,135
> 100 ha	6,601,377
Constructii urbane	4,234,939
Constructii rurale	753,099
TOTAL	19,244,922

Impozitul personal in Vechiul Regat

       Astazi ceva despre finantele publice in Vechiul Regat. Este vorba mai exact despre una din principalele surse de finantare ale cheltuielilor din Moldova si Tara Romaneasca de-a lungul timpului: impozitul personal. Iata un istoric al acestui impozit pana in 1906:

Impozitul personal – cunoscut si sub numele de capitatie dateaza din timpul Regulamentelor Organice. Initial acesta se ridica la 18 franci pe an pe contribuabil, dar a fost redus la 12 franci, iar mai apoi chiar la 6 franci intrucat pentru locuitorii mai saraci ai tarii aceste valori erau prea mari.

Totusi ar trebui remarcat faptul ca acest impozit nu era chiar un impozit de tip capitatie (desi era numit in acest fel) deoarece era platit doar de capul familiei pentru intreaga familie. Astfel, spre exemplu un barbat cu sotie si 2 copii platea 6 franci pe an si nu 24 de franci ( 6 franci inmultit cu 4 persoane), cum ar fi trebuit daca impozitul era intr-adevar capitatie.

S-a incercat de mai multe ori transformarea acestui impozit intr-un impozit proportional cu averea fiecarui contribuabil. Nu s-a reusit insa acest lucru pana in 1905. Incepand cu acest an fiecare cap de familie datora 4 franci pe an suma fixa la care se adauga o parte proportionala cu valoarea locuintei contribuabilului. Locuitorii de la sat a caror locuinta nu avea o valoare mai mare de 350 de franci, locuitorii de la oras a caror locuinte nu aveau o valoare mai mare de 500 de franci si locuitorii din Bucuresti a caror locuinta nu avea o valoare mai mare de 750 de franci erau scutiti de la plata acestei parti proportionale din impozit. In final ei plateau doar cei 4 franci suma fixa. Din cate se pare de aceasta scutire beneficiau aproape toti locuitorii de la sate si locuitorii saraci din orase.

Locuitorii de la sate sau orase cu locuinte a caror valoare depasea plafoanele de scutire mentionate anterior plateau impozit dupa cum urmeaza:

Valoarea locuintei (franci)	Impozit
	Sate	Orase	Bucuresti
< 350	Scutit	Scutit	Scutit
350 - 500	2.00%	Scutit	Scutit
500 - 750	2.00%	2.00%	Scutit
750 - 1,000	2.00%	2.00%	2.00%
1,000 - 2,000	2.50%	2.50%	2.50%
2,000 - 3,000	3.00%	3.00%	3.00%
> 3,000	3.50%	3.50%	3.50%

Acest impozit aducea statului venituri de 5 – 6 milioane de franci pe an atunci cand se datora doar suma fixa de 6 franci pe an. Dupa ce impozitul a fost redus la 4 franci si a fost introdusa partea variabila mentionata in tabelul de mai sus, veniturile au fost de 5,1 milioane de franci. Prin urmare impozitul nu a adus mai multi bani, dar a devenit mult mai echitabil, cei mai saraci dintre locuitorii tarii platind mult mai putin sau fiind chiar scutiti.

Numarul de contribuabili pentru acest impozit a fost de 1,1 milioane de persoane.

Anumite categorii de persoane erau de asemenea scutite de la plata:

·         Veteranii de razboi

·         Rezervistii

·         Batranii fara alte mijloace materiale

·         Parintii soldatilor din cavalerie si a celor din flota militara atata timp cat servesc sub drapel.

·         Juratii comunali si delegatii satelor.

Impozite in Principatele Romane

Istoria este intotdeauna palpitanta atunci cand ne gandim la razboaie, la mari tradari sau la personalitati care par a domina vremurile lor. Si totusi actiunile unui stat depind in mare parte de puterea economica a tarii si de capacitatea sa de a-si finanta actiunile, pe timp de pace sau de razboi.

Sistemul de impozitare din Principatele Romane mi-a atras asadar atentia din dorinta de a intelege cum se finanta acesta si implicit ce influenta aveau impozitele asupra economiei.

Iata cateva notite despre sistemul de impozite din Principatele Romane anterior venirii lui Carol I ca rege.

Asezarea sistemului de impozitare romanesc din acea perioada se baza pe principiul urmarit de majoritatea sistemelor fiscale din tarile dezvoltate: obligatia tuturor membrilor societatii de a plati impozite si proportionalitate in stabilirea nivelului acestora.

Anterior Regulamentelor Organice impozitarea era covarsitor orientata spre impozite directe iar impunerea se facea in natura. Acest aspect era determinat in principal de slaba monetizare a economiei preponderent agrara, a existentei unei economii preponderent de subzistenta si a subdezvoltarii comertului. Impozitul perceput se numea ”zeciuiala”, el reprezentand 1/10 din baza de impozitare. Iar impozitul se aplica asupra principalei bogatii a tarii, vitele. Acest impozit era proportional cu averea fiecaruia, dar felul in care impozitul era perceput dadea nastere la abuzuri sau ofense fata de contribuabili.

Locuitorii tarii (adica implicit si contribuabilii) nu stiau cat reprezinta impozitul datorat sau cand trebuie sa il plateasca. Aceste necunoscute depindeau de nevoile si bunul plac al domnitorului.


Pe langa acest impozit direct se mai datorau de asemenea si ”cadouri si donatii in natura” catre domnitor. Nu exista practic nici un fel de principiu de fiscalitate aplicabil in acea perioada, cu exceptia celui de a obtine cat mai multi bani de la locuitori.

Perioadele de colectare a impozitelor (in general 4 la numar pe an) erau vremuri de mari restriste pentru locuitorii tarii. Cei care colectau impozitele se foloseau de masuri false pentru a evalua bunurile lor (grau, vite), plateau preturi foarte reduse cand rechizitionau vite pentru domnie. De asemenea nu exista nici un fel de distinctie intre veniturile statului si cele ale domnitorului, acesta din urma avand puteri depline asupra veniturilor si cheltuielilor statului.

Lucrurile au inceput sa se schimbe in timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. Acesta a domnit atat in Moldova cat si in Muntenia. El a abolit serbia, permitand taranilor sa se mute de pe o mosie pe alta. De asemenea a diminuat considerabil valoarea impozitelor platite. Totusi aceste reforme au fost reversate dupa ce Constantin Mavrocordat nu a mai fost domnitor, iar abuzurile au continuat pana la aparitia Regulamentelor Organice.

Regulamentele Organice au fost punctul de cotitura in materie de istorie a fiscalitatii. Ele au pus capat abuzurile la scara larga prin precizarea unei cote de impozitare anterior colectarii ei si prin precizarea perioadei in care impozitul trebuia platit. Plata impozitului nu se mai facea in natura ci in bani (argint). De asemenea a fost clar definita separarea intre finantele statului si cele ale domnitorului.

Impozitele directe reprezentau baza veniturilor statului, reprezentand peste 50% din totalul veniturilor in cele doua Principate.
Iata cum aratau finantele statului in 1864 si 1867, adica anterior venirii lui Carol I pe tron.

1864
Natura veniturilor	Franci	Natura cheltuielilor	Franci
Ordinare
Impozite directe	20,180,009	Ministerul de Razboi	20,441,638
Impozite indirecte	4,313,351	Ministerul Finantelor	20,933,493
Monopoluri ale Statului	3,500,435	Ministerul Cultelor	10,215,305
Domenii ale Statului	18,654,229	Ministerul de Interior	9,401,706
Venituri diverse	4,277,713	Ministerul Lucrarilor Publice	8,888,889
Imprumuturi	10,469,818	Ministerul Justitiei	4,618,229
		Ministerul Afacerilor Straine	830,916
Extraordinare
Sold si creante de incasat	4,841,562	Consiliul de Stat	204,445
Imprumuturi	9,333,504	Consiliul de Ministrii	36,000
TOTAL	75,570,621	TOTAL	75,570,621

1867
Natura veniturilor	Franci	Natura cheltuielilor	Franci
Ordinare		Ordinare
Impozite directe	17,083,803	Consiliul de Ministrii	36,207
Impozite indirecte	12,077,777	Datorie publica	12,711,738
Monopoluri ale Statului	3,703,707	Ministerul Finantelor	6,335,238
Domenii ale Statului	13,920,370	Ministerul de Interior	6,158,280
Taxe judiciare, posta si telegraf	2,333,333	Ministerul de Razboi	11,028,235
Venituri diverse	759,037	Ministerul Afacerilor Straine	437,373
Subventii	2,531,851	Ministerul Justitiei	3,430,986
		Ministerul Cultelor	8,214,318
Extraordinare		Ministerul Lucrarilor Publice	6,048,549
Alte venituri	370,370
Solduri	2,502,618	Extraordinare	1,111,111
Obligatiuni ale imprumutului Stern	1,027,629	Total	55,512,035
Donatii ale Regelui Carol I	71,120	Excedent	869,580
TOTAL	56,381,615	TOTAL	56,381,615

Cu exceptia veniturilor de la Domeniile Statului, care reprezinta bunuri bisericesti secularizate, bugetul era alimentat in cea mai mare parte de impozite directe. Trebuie observat de asemenea ca veniturile ordinare ale statului nu erau suficiente pentru a acoperi cheltuielile, motiv pentru care s-a apelat la imprumuturi straine.

In 1873 si in anii urmatori a avut loc o reorientare: statul a inceput sa puna un accent mai mare pe impozitele indirecte, considerandu-se ca ele sunt mai echitabile fata de veniturile contribuabililor.

Reorientarea a fost cauzata de necesitatea de a face fata platilor reprezentand anuitati pentru constructia de cai ferate (concesiunea Strussberg si concesiunea Offenheim).

Au aparut astfel impozite indirecte precum: impozitul de timbru si de inregistrare sau monopolul asupra tutunului. Impozitul funciar a fost de asemenea crescut de la 4% la 6%.

De atunci majoritatea veniturilor statului provin din impozite indirecte.