Calul Reginei Maria

"On the boat to Constantinople and Greece was the pet horse of the Queen of Romania. Travelling first class as of Royal Blood it was on its way to the Queen of Greece daughter of Marie of Roumania."

Traducerea in limba romana ar suna in felul urmator: "Pe vaporul dintre Constantinopol si Grecia se afla calul Reginei Romaniei. Calatorind la Clasa I, asa cum ii sta bine unui personaj cu sange regal, se indrepta spre Regina Greciei, fiica a Reginei Maria de Romania."

Domnul Carpenter a surprins unul dintre acele momente inedite pe care nu le veti gasi niciodata in cartile de istorie: transportul calului Reginei Maria. Regina era o impatimita a calaritului, drept dovada numeroasele fotografii cu ea calare, dar nimeni nu va va spune ca regina isi trimitea calul peste mari la clasa I.
Regina urma probabil sa faca o vizita fiicei sale, casatorita cu Regele Greciei iar calul era nedespartit de Regina.

Regina Maria si indienii

Vestul Salbatic a fost sursa de inspiratie pentru nenumarate carte de aventuri. Insa putini romani stiu ca una dintre cele mai de seama personalitati ale istoriei noastre a calatorit prin Vestul salbatic. Este vorba bineinteles despre Regina Maria, pe care indienii au numit-o Winyan Kipanpi Win, in traducere Femeia pe care o Chemi.

Regina Maria a vizitat Statele Unite ale Americii in anul 1926, intalnindu-l inclusiv pe presedintele Statelor Unite din acea perioada.

Pe 1 noiembrie 1926 turul Americii a adus-o pe regina in Dakota de Nord unde a fost primita de capetenii ale indienilor in localitatea numita Mandan. Indienii faceau parte din neamul Teton Sioux si coborasera din rezervatie pentru a o intalni pe regina. Erau imbracati in vesminte de sarbatoare, costumele lor fiind bogat ornate cu pene si pictura de razboi pe fata. Regina ii descrie drept "un grup pitoresc de razboinici fiorosi, exact ca imaginea din literatura dragii noastre copilarii".

Indienii au dansat in jurul reginei, regina notand ca dansul lor se aseamana cu Calusarii de pe meleagurile noastre.

Dupa dans, cel mai in varsta dintre sefii indieni a tinut un discurs in fata reginei, tradus de catre unul din ofiterii armatei americane care asista la ceremonie( Maiorul A.B. Welch):

[...] esti carmuitoarea unei unei Natiuni si o Femeie Razboinic. Am trimis peste ocean multi dintre tinerii mei ca sa lupte cu dusmanul. Oamenii tai au fost prieteni cu oamenii mei si au luptat in aceleasi batalii. Mi se spune ca ai fost activa in acel razboi si atunci ai facut sacrificii. Mi se spune ca multi dintre tinerii tai au fost ingropati departe de tara. Noi am discutat aceste lucruri, noi vrem sa te onoram. 

O femeie nu poarta coroana de pene de vultur decat daca a savarsit fapte extraordinare de eroism. Contributia pe care ai avut-o in acel mare razboi ne-a facut pe noi, care suntem din preerii, sa te indragim. Simtim ca avem in tine un camarad pe calea razboiului.

De aceea iti oferim acest inalt semn de bravura si iti dau numele "Winyan Kipanpi Win"(Femeia pe care o Chemi)".

Acest nume se pare ca apartinea sotiei capeteniei Sioux Hunkpapa, numele fiindu-i dat regine, dat fiind ca poporul ei avea nevoie de ea.

Dupa ce si-a incheiat discursul, batranul indian (Red Soma Tomabarok) si-a scos coroana de pene si a asezat-o pe capul Reginei Maria, numind-o "Femeie Razboinic" o distinctie rar acordata femeilor.

Apoi a urmat o ceremonie de infratire, desfasurata in cortul capeteniei indienilor. Razboinicii indieni se taiau in palma si isi amestecau apoi sangele, pentru a deveni frati de sange. Regina insa nu a facut acest lucru, fiind preferat un ac, cu care atat ea cat si capetenia indienilor s-au intepat, iar apoi  sangele lor a fost amestecat de ofiterul american ce servea drept intermediar.

Regina a oferit indienilor broderii romanesti, in timp ce indienii ai oferit la randul lor daruri traditionale ale triburilor lor.

Din fericire exista inregistrari pastrate din timpul acestei intalniri, cu care va las sa va delectati:

Nici un sef de stat sau reprezentant al Romaniei nu a mai reusit sa faca in plan diplomatic si din punct de vedere al imaginii Romaniei, ceva similar cu ceea ce a reusit Regina Maria prin vizita ei in Statele Unite ale Americii.

Intalnirea Reginei Maria cu presedintele SUA

Nu oricine se intalneste cu presedintele Statelor Unite ale Americii. Chiar daca in perioada interbelica cel mai puternic stat al lumii continua sa fie Marea Britanie, vizita unui reprezentant al unei tari mici precum Romania in Statele Unite si primirea de catre Presedinte era un eveniment important si un real succes pentru diplomatia romaneasca.

In ciuda starii de sanatate subrede, Regina incearca pe cat de mult sa fie prezenta la toate dineurile si evenimentele date in cinstea ei, facand un adevarat tur de forta, la care putini politicieni din ziua de astazi s-ar incumeta. 

Iata cateva imagini sugestive din timpul vizitei la Washington:

Delegatia romana ajunge in Washington: Principesa Ileana, Printul Nicolae, J. Butler Wright de la State Department, Regina Maria si Secretarul de Stat Frank B. Kellogg (de la stanga la dreapta. (Times Wide World Photos.)

O salutare catre America: De la balconul Ambasadei Romaniei din Washington, Regina Maria si Principesa Ileana saluta multimea adunata in strada de mai jos. (Times Wide World Photos.)

Fiul si fiica Reginei: Printul Nicolae (dreapta) si Principesa Ileana, in timp ce coborau scarile Ambasadei Romaniei din Washington, indreptandu-se spre Dineul dat in onoarea Reginei Maria de catre Presedinte si Doamna Cooldige la Casa Alba. (© Harris & Ewing, From Times Wide World.)

La mormantul Soldatului Necunoscut: O coroana este depusa la National Memorial of the Great War de catre Regina Marie. (Times Wide World Photos.)

La Mount Vernon: Regina soseste la casa lui George Washington pentru a aduce omagii to Parintelui Natiunii. (Times Wide World Photos.)

Chiar inainte de cina data in onoarea sa de catre Presedinte si Doamna Coolidge la Casa Alba. Regina poarta o diadema de diamante si perle si o fusta White Georgette Crepe brodata cu paiete. (© Harris & Ewing, from Times Wide World.)

In ceea ce priveste cina data in onoarea sa Regina remarca maniera ciudata de a primi oaspeti, acestia fiind obligati sa astepte venirea Presedintelui. Regina noteaza ca "De fapt noi nu am considera acesta un mod politicos de a primi oaspeti, dar acesta este ceremonialul lor si au aderat la el cu strictete". In timpul dineului dat in cinstea oaspetilor Presedintele apare cu doamna sa la brat, ii saluta si se indreapta spre sufragerie, tot inaintea oaspetilor, unde iau loc pe scaune mai inalte decat ale celorlalti. Cu toate acestea Regina noteaza ca "Fiecare om, acasa la el, cu obiceiurile lui - mi-a fost aratata toata reverenta cuvenita in concordanta cu ideea lor despre aceasta, de aceea sunt perfect multumita. Obiceiurile lor nu sunt ca ale noastre, asta-i tot!"

Persoana foarte ordonata Regina isi tinea cu sfintenie un jurnal in care, spre norocul nostru nota gandurile si impresiile sale fara a mai fi trecute prin filtrul diplomatiei. In acest sens este foarte interesanta descrierea pe care o face Presedintelui Statelor Unite, Calvin Coolidge. Regina il descrie drept: "un omulet subtire, uscat, cu o fata ca de ceara, cunoscut pentru mutenia lui. Vorbeste cu propozitii scurte, ca si cand cuvintele ar fi dureroase pentru el [...] Este o fiinta cea mai seaca, cea mai tacuta si mai neemotiva care a fost vreodata, dar cu toate acestea, are un fel de licarire in micii lui ochi patrunzatori si, uneori, ceva ce-ar semana cu un var indepartat al zambetului la coltul gurii sale cu aspect neinduplecat. Totusi, in ciuda acestora, presedintele mi-a fost simpatic". 

Despre Prima Doamna a Americii, sotia presedintelui, Regina noteaza ca este "oachesa, vioaie si foarte amabila".

Si pentru ca aceasta vizita a reprezentat un eveniment important atat pentru partea romana cat si pentru cea americana, iata si o inregistrare video din timpul vizitei Reginei in Statele Unite, fiind surprins si momentul depunerii coroanei la Mormantul Soldatului Necunoscut (a se vedea si imaginea de mai sus).

Vizita Reginei Maria in America - O primire fastuoasa in New York

O regina a fost incantata sa lase lumina infatisarii ei sa straluceasca deasupra celor pe are ii iubeste, aproape de casele lor si nu intr-un palat indepartat.

Romanii nu sunt obisnuiti sa fie in lumina reflectoarelor. Ultimii 20 de ani ne-au adus multe figuri de carton, oameni care exceleaza in arta laudarii, dar care in final se dovedesc a fi forme fara fond. Acest lucru e cel mai bine observat atunci cand conducatorii nostrii sau oamenii din sport ori arta incearca sa se afirme in afara granitelor noastre.

Si totusi lucrurile nu au stat dintotdeauna in acest fel. Au fost vremuri cand faima si renumele unor romani le deschidea usi pana si in cele mai izolate colturi ale lumii. Am scris in trecut despre Dumitru Dan, romanul care a parcurs 100.000 km in jurul globului pe jos. Astazi am sa va prezint povestea unei vizite memorabile realizate de Regina Maria in Statele Unite, ocazie cu care tanara regina i-a cucerit definitiv pe americani prin gratia si farmecul ei.

Vizita a fost bine acoperita de catre ziarele epocii, motiv pentru care voi dedica mai multe articole acestui subiect.

Vizita Reginei Maria s-a desfasurat pe o perioada neobisnuit de mare dupa standardele din ziua de astazi, avand loc intre 18 octombrie si 24 noiembrie 1924. Promotor al vizitei este considerata a fi dansatoarea americana Loïe Fuller, prietena apropiata a Reginei.

Dupa o oprire in Paris, unde s-a intalnit cu Printul Carol al II-lea, fiul ei, ce tocmai renuntase la dreptul sau de a sta pe tron pentru dragostea Elenei Lupescu, Regina s-a imbarcat pe vaporul Leviathan care avea sa o duca la New York.

Fotografie realizata inainte ca vaporul Leviathan sa plece din Paris: Regina Maria in centrul fotografiei , Printul Nicolae in dreapta ei, Printesa Ileana si doamna Woodrow Wilson, vaduva fostului Presedinte, in stanga.

Regina Maria (dreapta) alaturi de Principesa Ileana, admirand maretul New York.

Festivitatea de primire a Reginei Maria a Romaniei in New York a fost una deosebit de impresionanta:

Trecerea Reginei Maria pe Broadway salutata de mii de oameni in ciuda ploii. Poza este realizata inaintede Trinity Church, in drum spre cladirea Primariei (Times Wide World Photos.)

Iata cum descrie un cronicar al vremii sosirea Reginei Maria:

"Primarul inainteaza alaturi de doamnele alese pentru a prezenta omagiile sale, cavalerie o escorteaza, sirenele tipa iar masinile strabat masele aglomerate inca din zori, rabdatori si veseli in ciuda frigului si a ploii, atenti, dornici de a prinde o privire a fetei Reginei si un zambet de mult anticipat. Au vazut-o, o femeie mandra, inalta, vizibil incantata de un vis indelung asteptat care se materializeaza, fermecata de tot si fara teama de a arata acest lucru. Tipetele lor cresc in intensitate, miscarile din maini devin frenetice. Ea ii saluta cu mana la randul ei, impartind zambete printre randurile de admiratori precum o regina din antichitate impartea aur, pierduta printre picurii de ploaie si pelerinele ce se scurgeau pe langa masina ei. Regina Romaniei este in America!"

Regina Maria intampinata de multime in New York

Regina Maria isi nota in jurnalul ei: "Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie şi tot felul de alte bucăţele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari şi mici"

Automobilul Reginei soseste la Primarie New York: In automobilul Reginei se afla J. Butler Wright (asezat langa Regina), Reprezentant al United States State Department, si Grover Whalen de la Reception Committee. (Times Wide World Photos.)

Politia pe motociclete si tipatul sirenelor au ajutat-o sa strabata repede multimea densa de oameni; Primaria a aparut imediat, unde urma sa fie pusa in scena ceremonia de primire a vizitatorilor de vaza. Membrii comitetului de primire s-au adunat, fanfarele au inceput sa cante imnurile nationale, garda incepe sa intre in formatie, zgomotul cavaleriei este insa amutit in spatele usilor ce se inchid in urma Reginei pe masura ce aceasta avanseaza prin sala cea lunga, pe sub steagurile American si cel Romanesc, in timp ce oamenii adunati in jurul ei incearca prinda sunetul vorbelor ei.

Pe treptele Primariei New York: Regina Maria alaturi de Primarul Walker pe treapta cea mai de jos. In stanga se afla Grover Whalen din partea Municipal Reception Committee. (Times Wide World Photos.)

Pe treptele Primariei New York: Regina Maria alaturi de Primarul Walker pe treapta cea mai de jos. In stanga se afla Grover Whalen din partea Municipal Reception Committee. (Times Wide World Photos.)

Majestatea sa face primii pasi pe drumul ce o va duce intr-o lume cu totul noua fata de stravechea Europa pe care o reprezinta. 

Un comentariu foarte interesant al unui observator al intregului eveniment mi-a atras insa atentia:

"Aceia dintre noi care au privit multimile ce asteptau intrarea Reginei Maria in America in anul de gratie 1926 nici nu mai trebuie sa insiste foarte mult asupra descrierii vizitei unei regine din erele trecute:  Iata aici multimea, vestea sosirii anuntata prin strigate, intrarea unei regine si a demnitarilor ei, zambetul ei gratios, aceleasi strigate si aclamari prelungite; aceleasi pasiuni nascute in randul gazdelor si a celor care se doresc a fi gazde, aceleasi temeri si placeri.

Care este diferenta fata de ziua de azi? Aflati la inceputul secolului XX o alta regina traverseaza o tara republicana. Iarasi avem adulatie, pregatiri intense, convocari. O persoana mai cinica ar putea spune ca singura diferenta este ca aceasta regina moderna calatoreste cu trenul si automobilul in loc de a strabate multimea calare, iar detaliile vizitei sunt pregatite prin intermediul telegrafului si nu prin mesageri. 

Si totusi lucrurile nu stau chiar asa. De data aceasta este vorba de adulatie curtenitoare in fata farmecului si nu de catre genunchiul ce se pleaca in fata divinitatii regelui."

Simpla prezenta a Reginei Maria a fost indeajuns pentru a cuceri publicul american, care s-a indragostit nebuneste de eleganta, gratia si zambetul ei. Urmatoarea destinatie a Reginei, dupa New York a fost Washington, acolo unde s-a intalnit cu Presedintele Statelor Unite. Dar despre aceasta, in urmatoarea postare.

Joc: Recunoasteti membrii familiei regale?

Cei pasionati de istorie si de familia regala se pot bucura de un joc vizual pregatit special pentru ei.

Daca nu aveti rabdare sa cititi instructiunile puteti sari direct la joc cu un click:

Instructiunile jocului ar fi urmatoarele:

1/4 Dupa ce ajungeti pe site va trebui sa dati click pe butonul de start:

2/4 Imediat ce butonul a fost apasat va aparea acel membru al familiei regale pe care trebuie sa il identificati:

3/4 Tot ce trebuie sa faceti este sa dati click pe persoana care credeti ca este cea afisata.

4/4 Daca raspunsul este corect va aparea o noua persoana pe care sa o identificati. Daca 
raspunsul este gresit va aparea solutia corecta ca o silueta cu rosu:

Daca sunteti pregatiti puteti incepe jocul cu un click pe caseta de mai jos:

P.S: Fotografia din joc si solutiile sunt aici:
http://vechiul-regat.blogspot.ro/2013/11/3-generatii-ale-familiei-regale.html

Jubileul de 40 de ani

O frumoasa ilustrata emisa cu ocazia jubileului de 40 de ani al domniei Regelui Carol I si al Reginei Elisabeta. In primele doua medalioane se afla Regina Elisabeta si Regele Carol I, iar in cele de jos se afla (viitoarea) Regina Maria si (viitorul) Rege Ferdinand.

O Regina printre soldatii ei

Pasajul urmator din cartea Reginei Maria, intitulata "Tara Mea" nu are nevoie de nici un alt comentariu:

Da, am fost cu ostaşii miei, când o crudă încercare a înduplecat vigoarea lor, energia lor şi speranţele lor. Am fost cu ei când erau strânşi laolaltă; ca o turmă într'un lagăr, unde holera-şi făcea de cap, smulgând vieţile lor tinere aşa cum o furtună smulge puternicii stejari.

Am împărţit cu ei aceste zile de surgun, când ei erau despărţiţi de oamenii ceilalţi ca printr'o dungă de foc pe care puţini cutezau s'o treacă. Am mers la ei pentrucă mulţi se feriau de dânşii, am mers la ei pentrucă mulţi se temeau...

Erau închişi, ca nişte prisonieri, ca să nu poată întinde o molimă fatală ţerii celeilalte.
Înţelegând groaza numelui de holeră şi pentru inimile cele mai viteze, dându-mi seamă de mizeria, de singurătatea, de chinul şi suferinţa ostaşilor miei şi de cât de puţini erau aceia cari să voiască a rămânea cu dânşii, m'am crezut datoare să fiu eu aceia care să rămân şi am simţit că acuma sosise vremea să li dovedesc iubirea mea, să-mi chem un curaj care ştiam bine că nu-mi va lipsi niciodată când ceasul primejdiei va fi bătut.

Frică mie ? O, nu, nu! Nu-mi era frică, şi de aceea-mi era mai uşor decât cum li se părea altora în ce-i priveşte, dar, fiind sănătoasă şi plină de viaţă, deprinsă cu lucruri frumoase şi curate în jurul mieu, carnea şi sângele mi se cutremurau instinctiv la gândul că trebue să întru în atingere aşa de groaznică şi să văd lucruri aşa de triste la privire.

Oarecare ajutor am putut să li aduc, pentru că până la venirea mea lipsia. Nimeni nu fusese pregătit pentru acest crud biciu al lui Dumnezeu pe care ostaşii miei îl aduseseră cu ei din ţara duşmană. Totul se ţinuse gata pentru răni şi accidente, dar, dacă lumea-şi aduce aminte, Românii noştri n'au întâlnit la 1913 o împotrivire înarmată, ci au fast atacaţi de spectrala boală care dădea jos omul în câteva ceasuri, băgând groază în rânduri şi oroare între cei cari trebuiau să li poarte grija. Molima s'a întins cu o aşa de înspăimântătoare iuţeală, încât mulţi, prinşi de panică, fugiseră.

Am strâns lângă mine medici şi surori de caritate; cum era firesc, prezenţa mea acolo unde infecţia era mai mare mi-a dat încredere şi a dovedit că primejdia nu putea să fie aşa de mare. Indată am fost încunjurată de inimi credincioase, gata de orice jertfă, şi lupta ce am purtat a fost o luptă bună, de şi piedecile împotriva noastră erau mari.

Mă aşezasem într'o tabără lângă Dunăre, pe calea ce trebuia s'o ieie oastea mea întorcându-se din ţara duşmană.
Era numai un câmp gol, unde se ridicaseră lungi bărătci de lemn, fără niciun confort, una lângă alta.
Întunecate erau acele colibi de lemn, joase şi pustii, clădite pe pământul gol, cu o cărăruşă ca un şanţ la mijloc, şi, cum ploua din bielşug, cărăruşele se făceau noroiu şi de pe asprele coperişuri de lemn apa curgea în pâraie, udând paiele pe care ostaşii mei erau întinşi. Unul lângă altul stăteau murind, murind vitejii miei ostaşi tineri, cari aşa de veseli se duseseră, cu speranţă în inimile lor.

La început orişice lipsia, şi ploua înlăuntru din toate părţile. Dar în curând avură paturi şi cearşafuri şi medici din destul, şi câteva devotate surori de caritate, care pas cu pas se luptau cu boala crudă, care stăteau în umilă jertfire zi şi noapte lângă paturile celor în suferinţă.

Între alţii, câţiva medici indieni îşi oferiseră mărinimos ajutorul. Veniseră din Turcia, unde făcuseră, şi acolo, ispravă bună. Deprinşi cu o astfel de epidemie, asistenţa lor era foarte preţioasă, pentru că mulţi puteau fi salvaţi dacă li se dădea îndată o îngrijire necontenită şi neobosită. Aşa de răpede e cursul acestei boli, încât e esenţial s'o combaţi chiar la cel d'intăiu semn al ei. Aceşti medici indieni au rămas cu noi cât timp am avut nevoie de dânşii, şi ni aducem aminte recunoscători de ajutorul ce ni-au dat cu neobosită energie pănă ce am biruit. Afară de aceasta era pentru mine îndeosebi mişcător să pot vorbi englezeşte într'un loc aşa de neaşteptat!

Soţul mieu, care avea comanda asupra tuturor trupelor, venia zilnic să inspecteze ce făceam noi. Prezenţa lui ni-a fost o mare încurajare, şi toţi bolnavii noştri salutau sosirea lui ca un semn că nu s'a lăsat la o parte nimic din ce puteá să le fie de folos. Şi fiul meu erá cu mine, fiul meu cel mai mare; el mi-a fost mâna dreaptă, tovarăşul de muncă, energia lui tânără întrând în acţiune unde zimbetele mele nu ajungeau.

Multe zile am rămas în mijlocul soldaţilor mei, şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vre-un ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întunerec, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voiu mai puteá să le uit.

În vremea aceasta m'am apropiat foarte mult de inimile ostaşilor miei. Ei ştiau că nu m'am ferit de ei când mulţi se temeau; ei ştiau că am rămas cu ei aşa încât să nu se simtă părăsiţi, să nu fie trataţi ca nişte lepădături, când aşa de crudă li a fost partea.

Pe deplin fuiu în stare atunci să le dovedesc că străina nu mai erá străină, ci cu toată inima şi sufletul întreg, dintre ai lor una!

O, bieţii mei ostaşi tineri! I-am văzut cu umflatele feţe vinete, cu ochii căzuţi în cap, sângeraţi, spectrali, i-am văzut în spasme groaznice, când orice ajutor omenesc li lipsia, i-am văzut ţapeni şi muţi când îşi sfârşiseră ultima luptă; am stat lângă paturile chinului lor, rugându-mă tăcut pentru umilele lor vieţi fragede. Cele dintâiu zimbete ale lor eu le-am cules, când, după zile de tortură, ei se strecurau iarăşi pe încetul spre viaţă.

Nici în mormintele lor ei nu se puteau simţi, astfel, uitaţi. Am îngenunchiat lângă ele, acolo unde ar fi îngenunchiat mamele lor, soţiile, copiii lor, şi pe fiecare moviliţă pustie am sămănat flori de mireasmă, ca şi florile ce cresc în jurul caselor pe care nu le vor mai vedeá. Noi n'am vrut să lăsăm ca ei să fie aruncaţi în groapa comună, ci am dorit ca fiecare din tinerele lor trupuri să fie însemnat cu crucea lui.

Zilnic cercetam de jur împrejur colibele mele, odată, de două, de trei ori, cum cerea nevoia.
Uneori soarele ardea de nesuferit deasupra capetelor noastre, prefăcând adăposturile de lemn în sobe încălzite peste măsură, din care ieşiau desgustătoare duhori de boală, amestecate cu mirosul antisepticelor, în aburi pe cari cu greu puteai să-i înfrunţi.

Dar şi mai rele au fost zilele de ploaie: pământul nostru românesc fiind bogat, tot lagărul s'a prefăcut într'un râu de noroiu curgător! Prin coperişurile crăpate ale colibelor noastre picurau reci pârâiaşe în paturile celor în suferinţă; până la genunchi înnotam prin noroiu. In zilele acestea de depresiune trebuia să-mi îndoiesc silinţele şi zimbetele...

Simţiam lămurit cum cădeá curajul fiecăruia odată cu căderea barometrului. Cu cât mai grea apărea sarcina noastră; cu cât mai imposibilă speranţa; cu cât se făcea mai desperată luptă cu moartea! Căci cu adevărat cruda boală părea că turbă cu creşterea umezelii şi murdăriei.

În zilele acestea aveam grijă să-mi fie mânile de două ori mai pline, să fie florile ce aduceam cele mai frumoase ce puteam găsi. Mişcătoare erá plăcerea betegilor mei şi pentru cea mai umilă crenguţă; feţele lor nenorocite se luminau ca prin minune, şi ceice erau prea slabi ca să-şi ridice capetele îşi întindeau spre mine tremurătoarele degete, nerăbdători să primească şi cel mai mic dar.

Li aduceam şi lămâi şi bomboane acrişoare, căci nestinsă li erá setea, parcă foc li-ar fi ars în gâtlej. N'o să uit niciodată cum sugeau lămâiele acelea, întinzând mânile ca să mai aibă!
Celor ce erau mai bine acuma ni erá îngăduit a li da vin, şi mare bucurie erá când apăream în prag cu braţele pline de sticle, altele fiind aduse în urma mea de aceia cari cu credinţă mă întovărăşiau în toate aceste drumuri. De sigur că eram binevenită, căci cu mânile goale nu veniam niciodată.

Dar era una din aceste colibe unde zăceau gemând cei mai greu bolnavi dintre toţi şi căreia îi ziceam «gura iadului»: a întra între păreţii ei de lemn erá parcă ai fi pătruns în cuprinsul vre-unui vis grozav.
De fapt aici nu puteam face alta decât să stau cu mânile încrucişate, ridicându-mi cugetul în fierbinte rugăciune către Dumnezeu!

Întunecate scene de miserie a noastră, muritorii, care şi acum rătăcesc prin mintea mea, vedenii de moarte şi de spectrală suferinţă, la care nici iubirea nici ştiinţa n'ajută la nimic.

Regina Maria alaturi de Principesa Ileana

Regina Maria a Romaniei  alaturi de Printesa Ileana intr-o fotografie de epoca realizata la Munchen. In partea din dreapta jos a fotografiei se poate observa numele atelierului de fotografie unde a fost realizata poza: Elvira Munchen. Se poate deslusi de asemenea si numele de Paul Bohm, tot din Munchen.
O remarca ar trebui facuta de asemenea, fotografia mentioneaza in partea din stanga sus Kronprinzessin. Acest termen o desemneaza ca Printesa Maria, dar sotie a Printului Mostenitor al tronului.
Ileana in schimb este numita Prinzess simplu, fara titulatura de Kron, dat fiind ca nu urma sa devina regina.

Nu in ultimul rand ar trebui precizat ca Principesa Ileana s-a nasuct pe 5 ianuarie 1908, iar in fotografia din imagine nu pare a avea mai mult de 1 an. Fotografia poate fi asadar asezata in intervalul 1908 - 1909.

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 10 - Ostasul Roman

Imperiul Britanic si-a castigat gloria si splendoara cu arma in mana. Metodele lor nu au fost niciodata blande, dar au ajutat la transformarea unei mici natiuni in regina marilor timp de secole. Prin urmare nu trebuie sa fie de mirare admiratia pe care Regina Maria, britanica de origine o avea pentru uniforma militara. Iata cateva randuri despre tinerii militari romani:

O curioasă legătură de simpatie m'a prins de la început chiar de această vitează oaste mică, ajunsă acum a fi a mea. Avuiu simţul puternic că niciodată n'am fost pentru ostaşii miei o străină, că ei ţineau la mine; şi cu voie bună călăriam printre rândurile lor, de-alungul regimentelor, bucuroasă că sunt cu ei, bucuroasă că ţin calul în frâu, bucuroasă că este viaţă în mine! Mă purtam fără sfială în mijlocul lor; n'aveam nevoie nici de vorbe, nici de lămuriri; zimbiam la ei, şi: ochii lor mă urmăreau cu priviri de prietinească mulţămire, dinţii albi fulgerăndu-li între buze când aclamau.

Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m'a făcut colonel onorific al unui regiment de roşiori, — cinste la care am fost foarte simţitoare şi care mi-a dat unele din ceasurile cele mai plăcute ale vieţii.
În atâtea marşuri, mi-am urmărit regimentul, în atâtea manevre l-am căutat peste dealuri şi văi, călărind leghi întregi până l-am găsit, undeva, într'o poziţie ascunsă, şi, cum dădeau cu ochii de mine, soldaţii mei mă salutau cu strigăte bucuroase. Puţine sensaţii în viaţă mi-au umplut sufletul de o emoţie aşa de adevărată ca urările îndreptate spre mine de roşiorii miei viteji.
Niciodată nu m'am simţit mai mândră ori mai fericită decât călărind prin rândurile lor, ascultând aclamaţiile lor, simţind că au simţire pentru mine, că eram una cu ei, gata şi de aceia ca, la o întâmplare, să împart viaţa lor aspră, riscurile lor, primejdiile lor. Şi o ştiau şi ei, o intuiţie oare care li-o spunea, şi de aceia trecea între noi ceva puternic şi adevărat, ceva mai mult decât omagiul convenţional ce se datoria Doamnei lor, Reginei lor.

Dintr'o foarte depărtată ţară am venit eu! Dar am ştiut cum să-i iubesc şi să-i înţeleg pe ostaşi. Eram mândră să călăresc în fruntea lor; parcă aveam o convingere puternică în inima mea că aş fi în stare să-i conduc la datorie, că li-aş putea insufla curaj, ambiţie, şi că după mine şi la moarte s'ar duce...
Nu mă sfiesc să mărturisesc aprinsa mulţămire ce mi-o da acest sentiment de putere, de putere amestecată cu bucuria de a fi tânără şi voinică şi sănătoasă! Cei ce n'au încercat aşa ceva nu pot cunoaşte această mândră sensaţie. Bucuria de a-ţi simţi soarele deasupra capului de a-ţi şti un cal bun ca sprijin, unită cu conştiinţa că toate inimile se întorc spre tine, fiindcă ai tinereţă şi viaţă şi lumea ţi-i dragă!

Evocarea romantica a armatei romane nu este insa o joaca. Regina isi aminteste si de episoadele mai intunecate trainte in randul soldatilor.

Nu vreau să spun că numai fiindcă puteam călări ca un ostaş şi-mi simţiam inimă bărbătească bătănd puternic în piept, firea mea nu era gata să îndeplinească datoriile femeii.
Am cunoscut şi cellalt curaj, care e de nevoie la căpătâile celor ce mor; am avut prilej să dovedesc că pot împărtăşi cu alţii şi zile de boală şi năcaz, între scene între care doar iubirea şi mila să-şi aibă locul.

Nu-mi erau dragi ostaşii miei numai în zile de părăzi şi steaguri desfăşurate'n vânt, în zile când îmi umpleau inima de mândrie şi plăcere, ci şi în zilele de întunerec şi de grea încercare, când aripa morţii flutura asupra lor şi când şi cei mai viteji ştiau ce este jertfa.

Acele momente de grea incercare vor fi subiectul urmatorului episod.

Daca ti-a placut acest fragment din cartea Tara Mea, poti citi si alte episoade aici:

Tara Mea

3 generatii ale Familiei Regale

3 generatii diferite ale Familiei Regale din Romania:

Regele Carol I si Regina Elisabeta, Printul mostenitor Ferdinand (viitor rege) si sotia sa Principesa Maria (viitoare regina), printul Carol al II-lea (in spatele Reginei Elisabeta) si el viitor rege, printul Nicolae (tinut de mana de Regina Elisabeta).
In stanga Regelui Carol I se afla Principesa Elisabeta, al doilea copil al lui Ferdinand si al Mariei, iar in dreapta regelui este Principesa Marioara. Din poza lipsesc Principesa Ileana si Printul Mircea.

Regina cu copiii in padure

O foarte frumoasa imagine cu Regina Maria (pe atunci Principesa) alaturi de doi dintre copii ei, Printul Nicolae (stanga reginei) si Printesa Maria (dreapta reginei). Cu totii sunt imbracati in costume populare, ipostaze in care au fost surprinsi in variate carti postale ale epocii.

Familia regala la cursele de cai

O frumoasa ilustrata de epoca ce infatiseaza o parte a Familiei Regale din Romania la hipodrom la cursele de cai. Se poate vedea Regele Carol I in partea din centru dreapta, (viitoarea) Regina Maria (pe atunci principesa) in stanga sa, iar in dreapta Regelui Carol, (viitorul) Rege Ferdinand (pe atunci principe).

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 9 - Recolta

Sunt multe pasaje din cartea Tara Mea care nu au nevoie de nici un fel de alt comentariu. Urmatorul pasaj reuseste sa prinda foarte bine relatia dintre taran, pamant si supranatural (ploaia). Cei care au avut bunici la tara stiu cat de importanta e ploaia si cum asteapta taranul roman un strop de apa vara.

"Vremea secerişului arată România în toată gloria ei, acea vreme când munca omului îşi află răsplata, când, după ce pământul a dat ce poate mai mult, bărbat, femeie şi copil merg să adune bogăţia care face ţara ce este.

Une ori, de fapt, e un ceas de desilusie, căci ploaia, grindina ori seceta strică adesea opera grea a omului. Uneori pământul n'a răspuns celor mai scumpe speranţe ale lui, n'a fost în stare să dea roada lui.

Am cunoscut ani când, luni întregi, n'a căzut o picătură de ploaie; când, ca acei din vechime, cercetam îndelung cerul cu aprinsa nădejde că norul mare cât mâna omului se va întinde şi se va revărsa în ploaia aşa de straşnic necesară, dar norul trecea şi nu da ploaia ce făgăduise; ani când tot ce fusese încredinţat adâncurilor pământului se vestejia şi usca pentru că dela April la Septemvrie nu căzuse o picătură, aşa încât grămezi de nenorocite vite periau de lipsa păşunii pe care să pască.

Grozave luni de încordată nelinişte, de aşteptare fără speranţă, care părea să-ţi usuce sângele în vine, precum pământul era uscat de nevoia ploii.

Râurile nu mai aveau apă; ţara bielşugului ajunsese o ţară de suspine, praful acoperind, parecă, toate cu un giulgiu de lipsă..."

Agricultura inapoiata, realizata cu plugul cu boi, fara irigatii si doar cu ajutorul lui Dumnezeu a facut multe victime intre taranii romani de-a lungul timpului.

"Dar mari sânt, de fapt, anii de îmbielşugare, când silinţa omului rodeşte.

În oceane de aur copt stă grâul supt imensa faţă a soarelui, mândru de bogăţia lui, glorioasă speranţă îndeplinită.

Şi, din această vastă câmpie de rodnicie, mâna omului e aceia care culege spicele coapte, care leagă snopii, care strânge grăunţele. An de an, a trebuit să mă minunez de răbdarea muncii omului, să mă minunez de extraordinara-i cucerire asupra pământului.

În cete, ţeranii lucrează din zori până în apus, fără să le pese de căldura ce se zbate căzând asupra capetelor lor. Cămăşile ca zăpada ale bărbaţilor contrastează cu şorţurile colorate ale femeilor, care pătează câmpia arsă cu vii petece de albastru, roşu şi portocaliu, pentrucă la vremea secerişului nimeni nu rămâne fără lucru, cei foarte bătrâni singuri şi nedestoinici fiind lăsaţi în urmă spre a păzi casa.

Din ceas în ceas neîncetat muncesc, pânăce amiaza-i adună în jurul carălor, pentru frugala hrană de mămăligă şi ceapă. Privelişti de muncă, de sănătoasă sforţare, de simplă mulţămire! Cât de adeseori n'am privit, cu emoţie, dându-mi samă ce scumpă a ajuns a fi inimii mele această ţară!

Dulăi veghetori păzesc casele şi pe aceia dintre copii cari sânt prea mici ca să lucreze; în umbra acestor vechicule plugarii îşi iau o scurtă odihnă de un ceas, lângă boulenii lor cenuşii, cari în placidă mulţămire rumegă, pe când razele soarelui se resfrâng în coarnele lor enorme. Leneşi ei îşi mişcă cozile dela o lature la alta, îndepărtând muştele care, prea mult în treabă, se adună pe coastele lor slabe ori lângă ochii lor mari, visători. Cu uşoare întoarceri ale capetelor lor, ei urmăresc mişcările stăpânilor, ştiind bine că şi silinţa lor va trebui să fie reluată, la ceasul apusului, când plugarii merg acasă.

Numai pe moşii bogate se întrebuinţează maşinele, şi atunci mai mult pentru bătutul grâului; aproape tot secerişul e făcut cu mâna.

Mici grupe de plugari activi se adună în jurul monstrului de fier, al cărui glas zbârnâitor se poate auzi de departe, şi necontenit se ridică grămada de grâu până ce stă, o piramidă de aur ars, supt marea boltă albastră.

Într'amurg ţeranii se întorc pe acasă, cu secerile pe umăr, mergând lângă carăle lor pline vârf cu strălucitoare paie bălane. De-a lungul drumului scârţie carele acestea, într'o ceaţă de praf. In serile fără vânt praful rămâne atârnat în aier, acoperind lumea cu un uşor înveliş de taină, care pluteşte peste oameni şi vite, curăţind zarea, îmblânzind toate colorile, îndulcind orice contururi.

Adesea soarele apuind aprinde această ceaţă; atunci atmosfera se face straniu de luminoasă, ca şi cum un foc grozav ar fi arzând undeva în dosul valurilor de fum de nedescris ceasul acela: plin de frumuseţă, plin de pace, plin de nesfârşita mulţămire a operei credincios îndeplinite, ceasul când paşii tuturora se întorc spre casă, se întorc spre odihnă.

În şir fără de capăt se urmează carăle trase de acei boi cenuşii cu minunatele coarne; vin de-alungul drumului parcă s'ar mişca într'un vis care trece încet într'un nor de praf şi dispare. Dar praful rămâne atârnat ca un văl tras asupra unei vedenii care nu mai este.

Recolta porumbului vine mai târziu; une ori în Octombre ţeranii tot mai adună rodul copt. Zilele sânt scurte, şi, seara, umezeală se ridică din câmpia întinsă şi atârnă ca fumul supt bolta luminoasă. O melancolie de nedescris pluteşte asupra luminii; melancolia lucrurilor care au ajuns la capăt. O mare sforţare pare îndeplinită, şi acum anul nu mai are ce face decât să adoarmă încet...

Dar nimic nu e mai glorios decât toamna românească. Natura vrea să se îmbrace într'o ultimă mantie de frumuseţă înainte de a se mărturisi învinsă de înnaintarea iernii.

Bolta se face adânc albastră; tot ce se ridică spre dânsa pare să capete o nouă valoare. Copacii se îmbracă în culori minunate, une ori ca aurul, alte ori ca rugina, câte odată roşii ca focul. Intre porumbul nalt cât omul, uriaşa floare a soarelui stă plecându-şi capul, apăsată de greutatea roatei cu seminţe; ca nişte stele prodigioase, petalele-i ca şofranul strălucesc pe fundul bolţii de azur.

Am văzut câmpii întregi cu aceste plante uriaşe, adevărate oştiri de flori în chipul soarelui, triumfător galbene supt razele marii lumini pe care îndrăznesc s'o imite. Dar adesea mi se pare că-şi întorc faţa ruşinată, cu trista conştiinţă că nu sânt decât o biată copie a aceluia căruia-i poartă numele. Se face uleiu din seminţele acestor flori; de aceia ţeranii le cultivă aşa de mult.

Adesea în umbra acestor uriaşi am văzut ţerani aşezaţi în cerc împrejurul grămezilor de porumb, al cărui fruct îl curăţă de frunze. In piramide pitice portocalii, grăunţele coapte zac risipite în largul câmpilor vesteji, şi coloarea lor glorioasă atrage ochiul de departe. Adesea năfrămile femeilor sânt de aceiaşi coloare.

Îmi plac aceste pete înfocate de coloare în mijlocul imensităţilor aride ale câmpilor culeşi; cu dragoste ochiul artistului se opreşte să le privească şi numai fără voie se întoarce dela ele."

Si totusi aceasta imagine idilica este departe de realitatea de pe marile proprietati din Moldova spre exemplu, locul unde a izbucnit o revolta taraneasca in 1907 din cauza situatiei grele a taranilor ce luau pamant in arenda.

O privelişte frumoasă e şi aceia a şezătorilor ţerăneşti; sau în şuri largi ori curţi, pentru a desface grăuntele porumbului din ştiulete. Sunt prilejuri de mare bucurie, când tinerii se adună, când râs şi muncă se amestecă voios; când se povestesc lungi poveşti şi se cântă cântece de dragoste. Babele stau la un loc, torcând sau ţesând, cu capetele tremurătoare asupra sfaturilor tăcute, cu ochiul asupra flăcăilor şi fetelor, cari, îmbrăcaţi cu ce au mai bun, cu o floare ochioasă după ureche, se privesc pe supt ascuns, şi glumesc, şi se sărută, şi sânt fericiţi.

Bătrânul lăutar ţigan sau trubadur vagabond nu lipseşte niciodată dela aceste întâlniri. De unde-o fi, e sigur că vine, şontâcăind, perpelit, despreţuit, o figură sordidă, cu vioara sau cobza lui subţioară. Dar muzica lui e minunată şi face ca toate inimile să râdă, ori să joace, ori să plângă."

Poti gasi toate episoadele legate de cartea "Tara Mea" scrisa de Regina Maria cu un click pe imaginea de mai jos:

Tara Mea

Regina Maria - un portret

O superba imagine a Reginei Maria. Aceasta pagina este explicatia perfecta pentru popularitatea de care se bucura Regina Maria in epoca.

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 8 - Cimitirul

Tara Mea, cartea scrisa de Regina Maria are parti poetice, dar care in general nu sunt abordate de literatura traditionala. Spre exemplu exista un fragment dedicat cimitirelor:

"Nimic nu e mai mişcător pitoresc decât cimitirele de sate; cu cât sunt mai umile, cu atât mai mult desfătează ochiul artistului.
Adesea sunt puse împrejurul bisericii de sat, dar une ori se află chiar de-o parte. Totdeauna le caut, plăcându-mi să rătăcesc prin poetica lor desolaţie, simţindu-mă aşa de departe, aşa de departe de zvonul şi graba lumii noastre zgomotoase.
De sigur că aceste mici locuri de înmormântare nu sunt păzite şi îngrijite ca în ţeri cu mai bună rânduială. Gropile sunt împrăştiate între buruieni şi urzici, une ori scai cresc aşa de des lângă cruci, că le ascund pe jumătate vederii. Dar, primăvara, pănă nu e naltă iarba, am găsit pe unele din ele aproape îngropate în păpădii şi stânjinei alergând nebuneşte peste tot locul. Crucile umbroase se uită de sus la toată această bogăţie de colori, parecă s'ar mira că poate Dumnezeu însuşi a împodobit gropile lor părăsite."

Cimitirele de tara, au intotdeauna o parte uitata de cei vii. Acea parte in care sunt inmormantati oameni ramasi fara rude in viata care sa aiba grija de locul lor de veci. Intr-adevar iarba se aseaza peste ele, dar acea iarba aduce o liniste pe care nimic nu o poate inlocui.

"Ţeranul român e protivnic oricării silinţi fără folos. Ce trebuie să se întâmple, se întâmplă, ce trebuie să cadă, cade. Deci, dacă o cruce se rupe, de ce să cătăm a o ridica, — las'o să zacă!, iarba o va acoperi, florile se vor grămădi în locul ei."

Aceasta atitudine descrisa de Regina Maria este surprinzator sau nu cea din Miorita, acel rau care nu poate fi oprit, acea atitudine pasiva care nu face bine dar care este puternic asezata in psihicul romanului.

Aceasta carte nu se studiaza in gimnaziu, nici in liceu, de fapt nu se prea studiaza pe nicaieri. Cu toate acestea nu pot sa nu ma intreb cum poate fi trecut fragmentul de mai jos:

"În dimineaţa de Vinerea Mare rătăciam printr'unul din aceste cimitire de sat. Spre mirarea mea găsiiu că aproape fiecare mormânt era luminat cu o supţire făclioară, a cării flacără ardea palid, incapabilă de a se întrece cu lumina soarelui. Lângă aceste luminiţe spectrale erau bucăţi de oală pline cu cenuşe încă puţintel aprinsă, care trimitea rotocoale fine de fum albastru în liniştitul aier de primăvară. In această zi de jale, cei vii vin să facă onoare morţilor lor, după datină, în consunanţă cu Legea lor.
Ciudată privelişte, de fapt toate aceste mici flacări nesigure între mormintele'n ruină. Adesea găsiam o candelă înfiptă în locul unde orice rămăşiţă a mormântului însuşi fusese cu totul ştearsă; dar stătea acolo arzând vitejeşte, amintindu-ţi că supt chiar acest deget de pământ o inimă a fost pusă spre odihnă.
O bătrână o găsiiu în dimineaţa aceia stând locului lângă una din acele făclii, — o făclie aşa de umilă şi de supţire că abia putea să rămâie dreaptă; dar mama bătrână o păzia cu braţele încrucişate parcă ar fi îndeplinit în tăcere vre-un rit.
Apropiindu-mă de dânsa, m'am uitat să văd cât de mare era mormântul ce păzia, dar nu putuiu descoperi nici un fel de mormânt. Galbena luminiţă sta umil lângă un mănunchiu de dediţei. Tot ceia ce fusese cândva un mormânt fusese de mult făcut una cu pământul.
Pânza din jurul capului bătrânei era albă, albă ca înfloriţii cireşi cari dădeau veselie acestei grădiniţi a lui Dumnezeu; albe erau şi florile, care creşteau lângă prinosul de dragoste al bătrânei.

— «Cine e îngropat aici?», întrebaiu.
— «Unul dintre ai mei», răspunse ea. «Era fetiţa fetei mele; acum se odihneşte».
— «De ce nu se mai vede mormântul?», mi-a fost întâia întrebare.

Drept orice răspuns dădu din umeri, şi ochii întunecaţi se uitară în ai miei; o desăvârşită resignare era ceia ce cetiam în adâncurile lor.
— «De ce să mai ţii un mormânt curat dacă preotul satului dă voie boilor lui să pască între morminte?»
Mă uitaiu la ea ca mirare. «Nu se poate opri o neorânduială ca aceasta?»
Iarăşi dădu din umeri. «Unde e omul care să poată opri o neorânduială ca aceasta ?»
Iarăşi dădu din umeri. « Unde e omul care să poată opri? Vita trebuie să aibă şi ea unde să pască».

Văzuiu că socoate aceasta ca un lucru firesc şi că acela ce zăcea supt pământ putea fi cu adevărat nepăsător la aceste copite care treceau sus, atâta vreme cât de Vinerea Mare este cine să-şi aducă aminte şi să aprindă o făclie asupra inimii sale!"

Poti gasi toate episoadele legate de cartea "Tara Mea" scrisa de Regina Maria:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Nou! Episodul 8: Cimitirul

Regina Maria in doliu

Prima pagina din revista franceza L'Illustration, infatisand-o pe Regina Maria probabil la Balcic. Imaginea provine din perioada urmatoare mortii Regelui Ferdinand (data indicata este 5 noiembrie 1927), fapt ce ar explica vesmantul (doliu din cate se pare).

Regina Maria si fiicele sale

Regina Maria alaturi de cele doua fiice ale sale, Principesa Maria si Principesa Elisabeta

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 7: Ciobanul

In cartea Tara Mea a Reginei Maria am gasit un pasaj foarte frumos in care sunt descrisi ciobanii de pe meleagurile noastre: 

"Cei mai singurateci locuitori ai României sânt ciobanii; mai singurateci şi decât călugării in chiliile lor, căci călugării se strâng în congregaţii, pe când ciobanii petrec luni întregi singuri numai cu cânii lor pe pustii vârfuri de munte.
Adesea rătăcind călare pe culmi am dat de aceşti paznici tăcuţi, sprijiniţi pe bâtele lor, aşa de liniştiţi de ar fi putut să fie chipuri cioplite în piatră.


Marea boltă albastră era a lor, şi minunata vedere asupra zărilor fără de margeni; ai lor norii schimbători plutind une ori peste capetele lor; alte ori ridicăndu-se ca un abur din prăpăstiile de la picoarele lor: ale lor erau şi tăcerea şi apusurile, răsăritul şi floricelele de munte cu minunatele lor nuanţe. Dar tot a lor era şi furtuna, şi ploaia, şi zilele de nepătrunsă ceaţă; a lor era singurătatea fără cuvinte, nemângâiată de glas omenesc.

Aceşti singurateci locuitori ai muntelui ajung aproape de o coloare cu stâncile şi cu pământul de care sunt încunjuraţi.
Poartă mantii enorme, făcute din pieile oilor turmei, căzute pe cale. Aceste veştminte buhoase li dau o înfăţişare sălbatecă, ce nu samănă cu nimic din ce-am văzut vre-odată; şi băieţaşii poartă aceste extraordinare veşminte, care-i acopăr de sus pănă jos, ferindu-i de ploaie şi de vânt şi chiar de prea arzătoarele raze ale soarelui. Singurul lor adăpost sânt bordeie, pe jumătate supt pământ, ale căror acoperişuri sânt făcute din brazde, aşa încât la o distanţă mică abia de le poţi deosebi. Aici, în tovărăşia dulăilor lor, ei petrec lungile luni de vară, până ce frigul toamnei îi trimite pe dânşii şi turmele lor înnapoi la câmp.

Sunt făpturi cu aspre căutături aceşti ciobani, aproape tot aşa de nepieptănaţi ca şi dulăii lor. Singurătatea pare să li fi pătruns în ochi, cari te privesc fără simpatie, ca şi cum ei ar fi pierdut obiceiul de a-i opri asupră feţei oamenilor.
Grea primejdie pentru drumeţi sânt aceşti dulăi sălbateci, şi adesea stăpănii lor se uită la năvala ce dau nenorocitului intrus, fără să mişte un deget întru apărarea lui.
De sigur că adesea un suflet de preţ se poate găsi între aceşti străjeri ai muntelui înnalt. El va povesti atunci lucruri vrednice de auzit, căci natura va fi fost învăţătoarea lui, glasurile sălbătăciunilor vor fi întrat în inima lui.

Mai puţin nesociabil e păstorul care-şi mână turma pe păşuni mai verzi.

Nu e atâta de singuratec; chiar când nu trăieşte cu un tovarăş, el primeşte vizitele trecătorilor; expresia lui e mai puţin posomorâtă; ochii mai puţin aspri, şi ariile ce cântă din fluier au o notă mai dulce.

Aici cojocul e înlăturat, dar atitudinea ciobanului e pretutindeni aceiaşi: ori pe vârfuri pustii de munte, ori pe grase păşuni lângă limpede râu, ori pe arzătoarele şesuri ale Dobrogii, unde cale de mai multe leghi împrejur nu se vede nici un copac, ciobanul stă, uneori ceasuri întregi, cu amândouă mânile supt bărbie, răzimat în bâtă. Nu ţine samă de vreme, se uită ţintă înnaintea lui, şi ceasurile trec încet peste capul lui.

Odată am avut o curioasă impresie. Călăriam pe nişte dune fără sfărşit lângă Mare. Nimic nu mă putea încânta decât peisagiul ce se întindea înnaintea mea: Marea era de o linişte moartă, sămănând cu o oglindă de albastru stropit de puncte luminoase; nisipul ţermului era alb şi scânteietor; valuri de căldură se ridicau din pământ, arzându-mi faţa; lumea întreagă părea că gâfâie. Eu singură mă mişcam pe această imensitate; ale mele erau bolta, Marea şi nisipul.
Cu toată căldura înnăbuşitoare, calul mieu sălta voios, fericit că simte nisipul moale supt copite. Aveam simţul că merg printr'un pustiu.

De-odată calul se împotrivi, sforăi din nările lărgite; îl simţiiu că tremură supt mine; sudoarea-i răsări pe tot trupul; se opri subit şi, învârtindu-se pe neaşteptate împrejur, nu mai voi să înnainteze. Nu se putea vedea nimic decât un şir de movile de nisip joase, încovoindu-se, şi ici şi colo având un smoc de iarbă, tare ori o rădăcină de levent maritim plecat supt covârşitoarea căldură. Dar şi eu aveam un simţ nestăpânit, ciudata impresie că era un lucru care sufla, ca şi cum pământul însuşi s'ar fi sbătut supt piciorul nostru. Oarecum împărtăşiam temerea calului. Ce putea să fie?
În ciuda împotrivirii calului, porniiu înainte, ţiind strâns frâul, când la fiecare clipă încerca să se întoarcă împrejur.

Atunci văzuiu apărând în zare ceva straniu: o linie misterioasă care unduia peste una din movile, ceva care avea viaţă. Avuiu neteda percepţie că sufla, ba chiar că-şi trăgea suflarea.
De-odată un om răsări de undeva şi stătu, o pată neagră, în faţa căldurii bolţilor ce păreau a cloci lumea. Omul acela era un cioban. Atunci pricepui şi rostul acelei linii ce se mişca aşa de ciudat: erá turma lui.
Copleşite de căldura toropitoare, oile se strânseseră la olaltă, cu capetele întoarse înlăuntru, căutând adăpost una dela alta. Neaflând uşurare, gâfâiau suferinţa lor tăcută.
Ciobanul stătú nemişcat, privindu-mă drept, cu o nepăsare împietrită.
Cred că niciodată până atunci şi niciodată după aceia n'am avut un mai pătrunzător simţ de nesuferită căldură...


Oriunde i-am întâlnit, pe munţi ori în câmpie, pe păşuni verzi ori în pustiuri sterpe, aceşti tăcuţi păstori mi s'au părut a fi adevărată întrupare a singurătăţii, a tainei, a lucrurilor nespuse.
Prin singuratecele lor veghi între sălbătăciunile fără rost, de sigur că ei s'au întors la o mai de aproape înţelegere a naturii; poate că au descoperit stranii taine, pe care nimeni din noi nu le ştie !

Toamna şi la începutul primăverii, păstorii îşi mână turmele înnapoi la munte. Ii afli căznindu-se încet pe drumurile mari: o masă tăcută cu un conducător bătut de vifore în frunte, omul şi oaia de aceiaşi coloare de praf: obosiţi la mers, storşi, supuşi, ştiind că drumul lor nu este încă la capăt.
Trecătoare vedenii ale sălbătăciei, umbre întoarse din singurătăţi, despre care nu ştim nimic. Oamenii cu feţele duse pe gânduri şi ochi ce văd departe, oile cu capetele plecate vin către tine de departe, trec, se depărtează şi au dispărut, lăsând în urma lor pe cale mii şi mii de urme mărunte pe care vântul sau ploaia răpede le şterge...

Poti gasi toate episoadele legate de cartea "Tara Mea" scrisa de Regina Maria:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Nou! Episodul 8: Cimitirul