Taran roman fotografiat de Frank Carpenter

O frumoasa imagine ce face parte din colectia Frank Carpenter infatisand un taran imbracat in costum popular. Imaginea este realizata in Sinaia.

Frank Carpenter a fost un celebru fotograf ce a calatorit prin toata lumea. Cartile sale au fost foarte populare in perioada 1915 - 1930.

Buftea anului 1935

Buftea de astazi, cu studiorile ei de cinema, cu vile moderne peste tot nu seamana deloc cu vechea comuna din apropierea Bucurestiului. Iata cateva poze din Buftea anului 1935:

1. Doi tarani langa o fantana, unul dintre ei adapand calul

2. O femeie cu un copil, langa casa, pe malul unui lac. Probabil in acel loc se afla astazi o vila.

3. Aceeasi femeie, de data aceasta, fotografiata mai de aproape,

Fotografiile fac parte din colectia digitala Staatsarchiv Freiburg, din Germania.

Tarani romani la inceput de secol XX

Tip de taran roman, surprinsa de fotograful Frank George Carpenter in timpul vizitei sale in Romania. Desi uneori este glorificat, taranul roman nu a avut o viata usoara nici in perioada comunista, atunci cand i s-au luat pamanturile si au fost colectivizate, dar nici inainte de acestea, atunci cand conditiile precare de viata, lipsa infrastructurii (apa, canalizare) in majoritatea satelor omora  oameni pe capete.

Tarani din Bucovina, din anii 20.

Aceste personaje erau inedite pentru straini, motiv pentru care cartile postale de acest fel erau foarte populare. Imaginea este atractiva dat fiind ca este infatiseaza personajele in straie traditionale.

La fantana

O foarte frumoasa carte postala de la inceputul secolului XX infatisand doua femei ce se intalnesc la fantana. Una dintre ele cara pe umar donite cu apa in timp ce o alta sta pe fantana. Aceste imagini idealizate sunt departe de realitatea satelor romanesti, dar cu siguranta romanteaza o lume care inca de atunci parea nelalocul ei in fata progresului.

Imaginea face parte din Colectia Bellu.

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 9 - Recolta

Sunt multe pasaje din cartea Tara Mea care nu au nevoie de nici un fel de alt comentariu. Urmatorul pasaj reuseste sa prinda foarte bine relatia dintre taran, pamant si supranatural (ploaia). Cei care au avut bunici la tara stiu cat de importanta e ploaia si cum asteapta taranul roman un strop de apa vara.

"Vremea secerişului arată România în toată gloria ei, acea vreme când munca omului îşi află răsplata, când, după ce pământul a dat ce poate mai mult, bărbat, femeie şi copil merg să adune bogăţia care face ţara ce este.

Une ori, de fapt, e un ceas de desilusie, căci ploaia, grindina ori seceta strică adesea opera grea a omului. Uneori pământul n'a răspuns celor mai scumpe speranţe ale lui, n'a fost în stare să dea roada lui.

Am cunoscut ani când, luni întregi, n'a căzut o picătură de ploaie; când, ca acei din vechime, cercetam îndelung cerul cu aprinsa nădejde că norul mare cât mâna omului se va întinde şi se va revărsa în ploaia aşa de straşnic necesară, dar norul trecea şi nu da ploaia ce făgăduise; ani când tot ce fusese încredinţat adâncurilor pământului se vestejia şi usca pentru că dela April la Septemvrie nu căzuse o picătură, aşa încât grămezi de nenorocite vite periau de lipsa păşunii pe care să pască.

Grozave luni de încordată nelinişte, de aşteptare fără speranţă, care părea să-ţi usuce sângele în vine, precum pământul era uscat de nevoia ploii.

Râurile nu mai aveau apă; ţara bielşugului ajunsese o ţară de suspine, praful acoperind, parecă, toate cu un giulgiu de lipsă..."

Agricultura inapoiata, realizata cu plugul cu boi, fara irigatii si doar cu ajutorul lui Dumnezeu a facut multe victime intre taranii romani de-a lungul timpului.

"Dar mari sânt, de fapt, anii de îmbielşugare, când silinţa omului rodeşte.

În oceane de aur copt stă grâul supt imensa faţă a soarelui, mândru de bogăţia lui, glorioasă speranţă îndeplinită.

Şi, din această vastă câmpie de rodnicie, mâna omului e aceia care culege spicele coapte, care leagă snopii, care strânge grăunţele. An de an, a trebuit să mă minunez de răbdarea muncii omului, să mă minunez de extraordinara-i cucerire asupra pământului.

În cete, ţeranii lucrează din zori până în apus, fără să le pese de căldura ce se zbate căzând asupra capetelor lor. Cămăşile ca zăpada ale bărbaţilor contrastează cu şorţurile colorate ale femeilor, care pătează câmpia arsă cu vii petece de albastru, roşu şi portocaliu, pentrucă la vremea secerişului nimeni nu rămâne fără lucru, cei foarte bătrâni singuri şi nedestoinici fiind lăsaţi în urmă spre a păzi casa.

Din ceas în ceas neîncetat muncesc, pânăce amiaza-i adună în jurul carălor, pentru frugala hrană de mămăligă şi ceapă. Privelişti de muncă, de sănătoasă sforţare, de simplă mulţămire! Cât de adeseori n'am privit, cu emoţie, dându-mi samă ce scumpă a ajuns a fi inimii mele această ţară!

Dulăi veghetori păzesc casele şi pe aceia dintre copii cari sânt prea mici ca să lucreze; în umbra acestor vechicule plugarii îşi iau o scurtă odihnă de un ceas, lângă boulenii lor cenuşii, cari în placidă mulţămire rumegă, pe când razele soarelui se resfrâng în coarnele lor enorme. Leneşi ei îşi mişcă cozile dela o lature la alta, îndepărtând muştele care, prea mult în treabă, se adună pe coastele lor slabe ori lângă ochii lor mari, visători. Cu uşoare întoarceri ale capetelor lor, ei urmăresc mişcările stăpânilor, ştiind bine că şi silinţa lor va trebui să fie reluată, la ceasul apusului, când plugarii merg acasă.

Numai pe moşii bogate se întrebuinţează maşinele, şi atunci mai mult pentru bătutul grâului; aproape tot secerişul e făcut cu mâna.

Mici grupe de plugari activi se adună în jurul monstrului de fier, al cărui glas zbârnâitor se poate auzi de departe, şi necontenit se ridică grămada de grâu până ce stă, o piramidă de aur ars, supt marea boltă albastră.

Într'amurg ţeranii se întorc pe acasă, cu secerile pe umăr, mergând lângă carăle lor pline vârf cu strălucitoare paie bălane. De-a lungul drumului scârţie carele acestea, într'o ceaţă de praf. In serile fără vânt praful rămâne atârnat în aier, acoperind lumea cu un uşor înveliş de taină, care pluteşte peste oameni şi vite, curăţind zarea, îmblânzind toate colorile, îndulcind orice contururi.

Adesea soarele apuind aprinde această ceaţă; atunci atmosfera se face straniu de luminoasă, ca şi cum un foc grozav ar fi arzând undeva în dosul valurilor de fum de nedescris ceasul acela: plin de frumuseţă, plin de pace, plin de nesfârşita mulţămire a operei credincios îndeplinite, ceasul când paşii tuturora se întorc spre casă, se întorc spre odihnă.

În şir fără de capăt se urmează carăle trase de acei boi cenuşii cu minunatele coarne; vin de-alungul drumului parcă s'ar mişca într'un vis care trece încet într'un nor de praf şi dispare. Dar praful rămâne atârnat ca un văl tras asupra unei vedenii care nu mai este.

Recolta porumbului vine mai târziu; une ori în Octombre ţeranii tot mai adună rodul copt. Zilele sânt scurte, şi, seara, umezeală se ridică din câmpia întinsă şi atârnă ca fumul supt bolta luminoasă. O melancolie de nedescris pluteşte asupra luminii; melancolia lucrurilor care au ajuns la capăt. O mare sforţare pare îndeplinită, şi acum anul nu mai are ce face decât să adoarmă încet...

Dar nimic nu e mai glorios decât toamna românească. Natura vrea să se îmbrace într'o ultimă mantie de frumuseţă înainte de a se mărturisi învinsă de înnaintarea iernii.

Bolta se face adânc albastră; tot ce se ridică spre dânsa pare să capete o nouă valoare. Copacii se îmbracă în culori minunate, une ori ca aurul, alte ori ca rugina, câte odată roşii ca focul. Intre porumbul nalt cât omul, uriaşa floare a soarelui stă plecându-şi capul, apăsată de greutatea roatei cu seminţe; ca nişte stele prodigioase, petalele-i ca şofranul strălucesc pe fundul bolţii de azur.

Am văzut câmpii întregi cu aceste plante uriaşe, adevărate oştiri de flori în chipul soarelui, triumfător galbene supt razele marii lumini pe care îndrăznesc s'o imite. Dar adesea mi se pare că-şi întorc faţa ruşinată, cu trista conştiinţă că nu sânt decât o biată copie a aceluia căruia-i poartă numele. Se face uleiu din seminţele acestor flori; de aceia ţeranii le cultivă aşa de mult.

Adesea în umbra acestor uriaşi am văzut ţerani aşezaţi în cerc împrejurul grămezilor de porumb, al cărui fruct îl curăţă de frunze. In piramide pitice portocalii, grăunţele coapte zac risipite în largul câmpilor vesteji, şi coloarea lor glorioasă atrage ochiul de departe. Adesea năfrămile femeilor sânt de aceiaşi coloare.

Îmi plac aceste pete înfocate de coloare în mijlocul imensităţilor aride ale câmpilor culeşi; cu dragoste ochiul artistului se opreşte să le privească şi numai fără voie se întoarce dela ele."

Si totusi aceasta imagine idilica este departe de realitatea de pe marile proprietati din Moldova spre exemplu, locul unde a izbucnit o revolta taraneasca in 1907 din cauza situatiei grele a taranilor ce luau pamant in arenda.

O privelişte frumoasă e şi aceia a şezătorilor ţerăneşti; sau în şuri largi ori curţi, pentru a desface grăuntele porumbului din ştiulete. Sunt prilejuri de mare bucurie, când tinerii se adună, când râs şi muncă se amestecă voios; când se povestesc lungi poveşti şi se cântă cântece de dragoste. Babele stau la un loc, torcând sau ţesând, cu capetele tremurătoare asupra sfaturilor tăcute, cu ochiul asupra flăcăilor şi fetelor, cari, îmbrăcaţi cu ce au mai bun, cu o floare ochioasă după ureche, se privesc pe supt ascuns, şi glumesc, şi se sărută, şi sânt fericiţi.

Bătrânul lăutar ţigan sau trubadur vagabond nu lipseşte niciodată dela aceste întâlniri. De unde-o fi, e sigur că vine, şontâcăind, perpelit, despreţuit, o figură sordidă, cu vioara sau cobza lui subţioară. Dar muzica lui e minunată şi face ca toate inimile să râdă, ori să joace, ori să plângă."

Poti gasi toate episoadele legate de cartea "Tara Mea" scrisa de Regina Maria cu un click pe imaginea de mai jos:

Tara Mea

Piata si Hala din Ramnicu Valcea de odinioara

O superba imagine de epoca infatisand Hala din Ramnicu Valcea animata cu tarani, negustori si musterii. Imi plac in special vanzatorii de ceramica din prim plan. 

Hala este unul dintre simbolurile orasului, gazduind micii comercianti care isi desfaceau produse de carne, lactate si la infiintare si in prezent.

Am scris cateva vorbe si despre istoria Halei aici: http://vechiul-regat.blogspot.ro/2013/06/hala-din-ramnicu-valcea.html

Hala din Ramnicu Valcea de odinioara

De data aceasta vreau sa va prezint cateva lucruri interesante despre un monument al orasului Ramnicului Valcea adeseori trecut cu vederea: Hala din Ramnicu Valcea, asa cum arata ea inainte de Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Fotografia de mai sus este probabil realizata inainte de deschiderea halei pentru ca la intrare se vad cozi de oameni.  Ma incanta in primul imaginea copilului din partea dreapta care tine in mana un cos sau un fuior de usturoi. As remarca de asemenea si precupetul care sta boiereste langa marfa intinsa pe jos, pozand parca pentru fotograf.

In ceea ce priveste istoria Halei, trebuie spus ca a sa constructie a inceput in data de 28 mai 1902, finalizarea fiind consemnata la 17 iulie 1904. Evidentele vremii consemneaza cheltuieli totale in suma de 104.428, persoana insarcinata cu ridicarea ei fiind inginerul N. Cuturida. Banii pentru ridicarea Halei proveneau dintr-un imprumut ce totaliza 500.000 lei, luat de municipalitate in 1898  (aprobat prin Dosarul nr. 6/1898, Decretul Corpurilor Legiuitoare) pentru a realiza mai multe lucrari de interes public. Imprumutul trebuia returnat in 25 catre Casa de Economii si Consemnatiuni si a ajutat la finantarea lucrarilor de alimentare cu apa a orasului, canalizarea "Iazul Morilor", construirea Halei si "facerea platformei pentru balci si alte lucrari".

Si totusi abia un an mai tarziu, mai exact pe data de 1 mai 1905 Hala a fost data in folosinta, receptia fiind facuta din cate se pare de inginerul sef Aureliu Beres, inginer Constantinescu Tancred si inginerul Cuturida.

Spatiile laterale halei (marchize) au fost preluate in totalitate de Constantin Ionescu cunoscut si ca "Precupetu de fructe".

In ceea ce priveste magazinele de langa Hala (unul dintre ele se vede in imaginea de mai sus), acestea au inceput sa fie ridicate in 1908, pe terenul lui Temelie si pe Iazul Morilor. Cinci pravalii au fost ridicate de catre "antreprenorul" Anton Copeti, inconjurand hala. In ele se vindeau de regula fructe, carne de toate soiurile si peste.

As vrea sa remarc de asemenea pitorescul imaginii nr. 2 care prezinta numerosi tarani vanzandu-si oalele, maturi si alte obiecte necesare orasenilor din micuta urbe.

In prezent Hala a fost restaurata si, chiar dupa mai bine de 100 de ani, inca serveste scopului pentru care a fost initial create: vanzarea de produse de carne si lactate.

Piatra Neamt de odinioara

O imagine cu Strada Petru Rares din Piatra Neamt. Frumusetea imaginii este data de pitorescul rural al localitatii. Desi oras vechi al Moldovei si mai tarziu al Regatului Roman, ca orice alt oras din acea epoca era populat cu tarani care isi aduceau marfa la piata sau negustori care incercau sa faca un profit cinstit din orice.

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 1 Taranul Roman

Regina Maria, Sursa: Tara  mea

Am inceput recent sa citesc cartea "Tara mea" scrisa de Regina Maria, sotia Regelui Ferdinand. Cartea este atragatoare pentru ca este scrisa de o persoana care nu a crescut in Romania si care a fost educata in spiritul normelor si etichetei britanice. Nu vreau sa insist asupra biografiei reginei intrucat pagina de wikipedia este probabil suficienta pentru cei care doresc informatii de interes general.
Ce m-a surprins pe mine a fost ca primele randuri ale cartii fac referire la lumea satului:

“Când am văzut întâiu un sat românesc, cu colibele-i mărunte ascunse între pomi, singurele colţuri verzi pe nemărgenitele câmpii, abia de puteam crede că familii întregi pot locui în case aşa de mici.

Păreau casele pe care le schiţam în copilărie cu o uşă la mijloc, o ferestruică de amândouă părţile şi fum mergănd undeva în rotocoale din coperişul buhos. Adesea aceste coperişuri par prea grele pentru asemenea căsuţe; par că le zdrobesc, şi uşile date în lături li dau o înfăţişare de parcă ar striga după ajutor.

Seara femeile stau torcând din furcă pe praguri, pe când turmele vin spre casă tropotind moale prin praf şi dulăii latră furios, umplând de zarva lor tot văzduhul.”

Intr-adevar, atunci cand Regina Maria a avut primul contact cu satul romanesc acesta arata in continuare exact la fel precum era si in urma cu sute de ani. Incremenirea specifica satelor romanesti de fapt subiectul multor relatari ale strainilor care ne-au calcat drumurile tarii.

"Primăvara, sunt pe jumătate îngropate'n pomi, o Mare spumegând de flori albe, din mijlocul cărora coperişurile rotunde ale colibelor răsar ca nişte nouri mari cenuşii.

Galiţe, gâşti şi purceluşi se joacă ici şi colo pe praguri; zambile timpurii şi păpădii galbene cresc în voie prin curţile nemăturate, unde oale de forme ciudate şi luminoase bucăţi de scoarţe rupte zac în pitorească neorânduială.

Printre toate acestea copiii cu ochi negri se găsesc pe jumătate goi în fericită libertate.

Niciodată n'am fost în stare să înţeleg cum familii aşa de îmbielşugate, fără să mai pomenesc păsările şi atâţia prieteni cu patru picioare, pot afla loc în cele două mărunte cămăruţe din care se alcătuiesc aceste colibe.

Iarna, satele sunt acoperite de zăpadă; fiece căsuţă e o albă grămăgioară învăluită; toate colţurile sunt rotunzite, aşa încât coliba pare să fie împachetată în vată.

Nu-şi dă nimeni osteneala să înlăture nămeţii. Zăpada rămâne unde a căzut; săniuţele sar peste ridicăturile ei făcând drumuri tot aşa de învălurate ca o Mare bătută de furtună!"

Imaginea pictata de regina este idilica si cu siguranta ca reprezenta o schimbare comparative cu iernile din Marea Britanie, unde nu cred sa fie case troienite de zapada.

Din punct de vedere statistic, datele pe care le am la indemana imi spun ca in 1915 populatia totala a Vechiului Regat era de 7.897.311 locuitori din care populatia rurala numara 6.428.284 persoane. Populatia rurala reprezenta asadar 81.4% din total.

Impresia pe care a lasat-o Vechiul Regat viitoarei regine trebuie sa fi fost una puternica.


Daca ti-a placut, poti citi si celelalte episoade ale seriei:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Nou! Episodul 8: Cimitirul