Istoria este scrisa de invigatori, spune un dicton celebru. Insa aceeasi istorie poate fi rescrisa de alti invingatori, de mai multe ori de-a lungul timpului, dupa preferintele si orientarile politice ale fiecaruia. Acesta este motivul pentru care persoane care au contribuit semnificativ la evenimente istorice capitale au fost uitate, intentionat sau nu. Un foarte bun exemplu este in acest sens este John Norton Griffiths.
Cine a fost insa Sir John Norton Griffiths?
Raspuns: Omul care a dat foc sondelor de petrol romanesti si fara de care e posibil sa nu fi avut Romania Mare!
Un pic de istorie
Primul Razboi Mondial reprezinta pentru Romania un moment critic ce a condus la realizarea Romaniei Mari. Cu toate ca este prezentat cu mult fast in cartile noastre de istorie si evidentiat ca un moment de apogeu al existentei noastre ca stat el a venit ca urmare a unei dureroase infrangeri pe plan militar.
Desi armata romana incepuse cu o ofensiva puternica pe frontul de vest, in Transilvania, in curs de aproximativ o luna a ajuns sa se retraga de pe toate liniile, ca urmare a mai multor greseli strategice. Vazand acest lucru Aliatii (in frunte cu Marea Britanie) au luat decizia de a se asigura ca anumite resurse ale Vechiului Regat nu vor putea fi utilizate de germani impotriva lor.
Iar cea mai importanta resursa dintre toate era bineinteles ...PETROLUL.
John Norton Griffiths
John Norton Griffiths are o biografie interesanta, el fiind pe rand soldat, inginer si chiar parlamentar in Parlamentul Marii Britanii. A activat in marina britanica, s-a inrolat in cadrul trupelor britanice sud-africane luptand in cel de-al doilea razboi Mondial si a condus o echipa de cercetare in timpul celui de-al doilea razboi al burilor. Avand si pregatire de inginer (a fost implicat in mai multe proiecte de infrastructura din America de Sud si Africa) a decis sa se intoarca pe front odata ce a izbucnit Primul Razboi Mondial.
 |
JOHN NORTON GRIFFITHS.Sursa: National Portrait Gallery, London |
Sarcina sa era aceea de a crea fortificatii pentru Aliati pe frontul de vest insa in 1915 a fost responsabil pentru unul dintre cele mai inspaimantatoare episoade ale Primului Razboi Mondial.
Astfel, alaturi de o echipa de oameni alesi dintre minerii din nordul Angliei sapa tunele sub transeele inamice iar apoi le detona. Aceasta practica era folosita de ambele tabere, deci sa nu ne grabim sa consideram ca nu era etic ceea ce facea el. A devenit o legenda insa dupa isprava sa de la "Dealul 60" ("Hill 60") cand, in data de 17 iunie 1917 a detonat 10 tone de Amonal in tunele sapate sub transeele germane aflate pe dealul 60 de langa Ypres. Explozia a cauzat un mic cutremur si un crater de 21 de metri adancime care a inghitit intr-o clipa soldatii si echipamentul militar german. Ingroziti, germanii s-au retras din acea zona.
Legatura cu Romania
O tara ocupata de inamic este o tara care nu mai are nici un fel de control asupra politicii sale sau a resurselor ei. Si cum armata romana se retragea de pe toate liniile frontului, Marea Britanie si aliatii ei au luat decizia de a nu lasa pretiosul petrol romanesc sa cada in mainile germanilor. Asa ca l-au trimis pe John Norton Griffiths in Vechiul Regat cu misiunea explicita de a lasa cat mai putine puturi de petrol functionale in mainile armatei germane.
Operatiunea trebuia insa realizata inainte ca armata romana sa se retraga din regiunea Ploiesti, ceea ce parea aproape o misiune imposibila avand in vedere dezorganizarea din randurile noastre.
.jpg "Sonda in flacari in Campina")
Echipa condusa de catre (acum colonelul) John Norton Griffiths, a folosit diverse tehnici pentru a distruge puturile de petrol romanesti.
Spre exemplu a turnat beton in puturi, a umplut rezervoarele cu cuie, a pompat petrol din puturi si apoi le-a dat foc. La finalul operatiunii de sabotaj au fost distruse 1677 de puturi de petrol, 26 de rafinarii (dimensiunile acestora erau considerabil mai mici in acele vremuri decat in prezent) si 827.000 tone de titei.
Privati de petrolul romanesc, germanii au avut dificultati foarte mari in a se putea aproviziona cu combustibil.
Mai mult, avansarea armatei germane a fost considerabil afectata de aceste masuri de sabotaj, oferind posibilitatea de regrupare a armatei noastre. Ludendorf, general in armata germana a spus ulterior ca "trebuie sa il invinovatim pe el pentru lipsurile noastre", referindu-se la lipsa petrolului.
Germanii au incercat sa repuna in functiune instalatiile petroliere insa au reusit acest lucru partial si destul de tarziu in desfasurarea lucrurilor.
Daca Germania si Austro-Ungaria ar fi castigat Primul Razboi Mondial Romania nu ar fi castigat niciodata Transilvania si ar fi pierdut Dobrogea (desi i se daduse la schimb Basarabia). De asemenea pagubele de razboi pe care Romania ar fi trebuit sa le plateasca ar fi fost crunte. Asadar Romania Mare nu ar fi existat in lipsa acestei misiuni de sabotaj.
Actiunea de sabotaj executata cu succes a aratat strategilor militari si politicienilor deoptriva cat de importante erau resursele de petrol in desfasurarea unui razboi modern. Germania a invatat aceasta lectie, motiv pentru care in perioada interbelica, si mai ales odata cu venirea lui Hitler la putere in Germania, a facut tot posibilul pentru a se asigura ca petrolul romanesc va curge spre Berlin si nu spre Londra. Nici Aliatii nu au stat cu mainile in san insa au comis cateva greseli care se vor dovedi importante in economia razboiului. Astfel, desi constienti de importanta pe care actiunea de sabotaj o avusese si constienti de importanta petrolului pentru economia Romaniei, fostii aliati ai Romaniei din Primul Razboi Mondial au tergiversat foarte mult masurile de reparatii promise si asistenta tehnica acordata pentru repunerea in functiune a puturilor de petrol.
In data de 11-12 septembrie 1939 ambasadorul francez Adrien Thierry si cel britanic Reginald Hoare au incheiat un acord de principiu cu Primul Ministru roman Armand Calinescu prin care Romania se angaja sa saboteze puturile de petrol romanesti in cazul unei agresiuni fie din partea URSS-ului, fie din partea Reich-ului German. Diplomatii au oferit asistenta din partea unor specialisti britanici si francezi si o garantie de 200.000 de lire sterline pentru a lansa operatiunile preliminare. Romania a refuzat insa asistenta lor sustinand ca prefera sa intreprinda aceste masuri cu specialisti proprii. In final nici o astfel de actiune nu a fost intreprinsa, Romania urmand calea Germaniei naziste.
Importanta petrolului romanesc a devenit clara Germaniei dupa ce s-a vazut privata de el. Bineinteles ca a intreprinsa toate masurile pentru a se asigura ca, a doua oara, nu va mai fi privata de aceasta pretioasa resursa.
Spre exemplu a turnat beton in puturi, a umplut rezervoarele cu cuie, a pompat petrol din puturi si apoi le-a dat foc. La finalul operatiunii de sabotaj au fost distruse 1677 de puturi de petrol, 26 de rafinarii (dimensiunile acestora erau considerabil mai mici in acele vremuri decat in prezent) si 827.000 tone de titei.
Mai mult, avansarea armatei germane a fost considerabil afectata de aceste masuri de sabotaj, oferind posibilitatea de regrupare a armatei noastre. Ludendorf, general in armata germana a spus ulterior ca "trebuie sa il invinovatim pe el pentru lipsurile noastre", referindu-se la lipsa petrolului.
Germanii au incercat sa repuna in functiune instalatiile petroliere insa au reusit acest lucru partial si destul de tarziu in desfasurarea lucrurilor.
Importanta actiunii de sabotaj
Actiunile de sabotaj desfasurate de catre britanici si conduse de John Norton Griffiths au intarziat considerabil armata germana din drumul ei spre rasarit si a permis armatei romane sa se regrupeze si sa le tina piept nemtilor la Marasesti, Marasti si Oituz. Pe de alta parte lipsa petrolului romanesc a pus o presiune uriasa pe resursele armatelor austriece si germane lipsite de posibilitatea de aprovizionare cu suficient petrol.
Daca Germania si Austro-Ungaria ar fi castigat Primul Razboi Mondial Romania nu ar fi castigat niciodata Transilvania si ar fi pierdut Dobrogea (desi i se daduse la schimb Basarabia). De asemenea pagubele de razboi pe care Romania ar fi trebuit sa le plateasca ar fi fost crunte. Asadar Romania Mare nu ar fi existat in lipsa acestei misiuni de sabotaj.
Iata cum o actiune singulara a schimbat soarta unui razboi si a permis realizarea Romaniei Mari.
Consecintele actiunii de sabotaj pe termen lung
Actiunea de sabotaj executata cu succes a aratat strategilor militari si politicienilor deoptriva cat de importante erau resursele de petrol in desfasurarea unui razboi modern. Germania a invatat aceasta lectie, motiv pentru care in perioada interbelica, si mai ales odata cu venirea lui Hitler la putere in Germania, a facut tot posibilul pentru a se asigura ca petrolul romanesc va curge spre Berlin si nu spre Londra. Nici Aliatii nu au stat cu mainile in san insa au comis cateva greseli care se vor dovedi importante in economia razboiului. Astfel, desi constienti de importanta pe care actiunea de sabotaj o avusese si constienti de importanta petrolului pentru economia Romaniei, fostii aliati ai Romaniei din Primul Razboi Mondial au tergiversat foarte mult masurile de reparatii promise si asistenta tehnica acordata pentru repunerea in functiune a puturilor de petrol.In data de 11-12 septembrie 1939 ambasadorul francez Adrien Thierry si cel britanic Reginald Hoare au incheiat un acord de principiu cu Primul Ministru roman Armand Calinescu prin care Romania se angaja sa saboteze puturile de petrol romanesti in cazul unei agresiuni fie din partea URSS-ului, fie din partea Reich-ului German. Diplomatii au oferit asistenta din partea unor specialisti britanici si francezi si o garantie de 200.000 de lire sterline pentru a lansa operatiunile preliminare. Romania a refuzat insa asistenta lor sustinand ca prefera sa intreprinda aceste masuri cu specialisti proprii. In final nici o astfel de actiune nu a fost intreprinsa, Romania urmand calea Germaniei naziste.Viata dupa razboi si moartea sa misterioasa
Viata dupa razboi a acestui carismatic domn a fost una interesanta. In 1918 va fi promovat ca locotenent-colonel dupa ce primise decoratia "Distinguished Service Order" in 1916, pentru ca in 1922 sa devina baronet.
Viata sa a continuat sa fie insa una interesanta, el fiind presedinte al clubului de fotbal Arsenal Londra in perioada 1928 - 1930 desi era un suporter infocat al clubului Liverpool. Vocatia sa de inginer nu l-a parasit si in 1928 a fost implicat in lucrarile de inaltare ale barajului de la Aswan din Egipt, pe fluviul Nil.
Pe 27 septembrie 1930 trupul sau neinsufletit a fost gasit plutind in Mediterana. John obisnuia ca in fiecare dimineata sa isi ia costumul de baie, sa ia o barca de pe plaja din fata hotelului Casino din Alexandria si apoi sa iasa in larg. De data aceasta insa barca a fost gasita goala iar trupul sau gasit in larg. La tampla avea urmele unui glont desi nici o arma nu a fost gasita. Desi verdictul oficial a fost cel de sinucidere au circulat numeroase zvonuri referitoare la moartea sa, unul dintre cele mai insistente fiind acela ca ar fi fost ucis de catre romani. Avea 59 de ani la moartea sa iar trupul sau a fost dus in Anglia si ingropat in localitatea Surey.
La final, o tema de reflectie sub forma unei intrebari: "Este greu oare sa admitem faptul ca strainii au jucat un rol foarte important in istoria noastra?" Daca sabotajul sondelor ar fi fost realizat de un roman, oare l-am fi cinstit azi ca pe un erou sau l-am fi gasit in cartile noastre de istorie?
