Google+ Google+

duminică, 17 august 2014

Vizita Reginei Maria in America - O primire fastuoasa in New York

O regina a fost incantata sa lase lumina infatisarii ei sa straluceasca deasupra celor pe are ii iubeste, aproape de casele lor si nu intr-un palat indepartat.


Romanii nu sunt obisnuiti sa fie in lumina reflectoarelor. Ultimii 20 de ani ne-au adus multe figuri de carton, oameni care exceleaza in arta laudarii, dar care in final se dovedesc a fi forme fara fond. Acest lucru e cel mai bine observat atunci cand conducatorii nostrii sau oamenii din sport ori arta incearca sa se afirme in afara granitelor noastre.

Si totusi lucrurile nu au stat dintotdeauna in acest fel. Au fost vremuri cand faima si renumele unor romani le deschidea usi pana si in cele mai izolate colturi ale lumii. Am scris in trecut despre Dumitru Dan, romanul care a parcurs 100.000 km in jurul globului pe jos. Astazi am sa va prezint povestea unei vizite memorabile realizate de Regina Maria in Statele Unite, ocazie cu care tanara regina i-a cucerit definitiv pe americani prin gratia si farmecul ei.
Vizita a fost bine acoperita de catre ziarele epocii, motiv pentru care voi dedica mai multe articole acestui subiect.

Vizita Reginei Maria s-a desfasurat pe o perioada neobisnuit de mare dupa standardele din ziua de astazi, avand loc intre 18 octombrie si 24 noiembrie 1924. Promotor al vizitei este considerata a fi dansatoarea americana Loïe Fuller, prietena apropiata a Reginei.
Dupa o oprire in Paris, unde s-a intalnit cu Printul Carol al II-lea, fiul ei, ce tocmai renuntase la dreptul sau de a sta pe tron pentru dragostea Elenei Lupescu, Regina s-a imbarcat pe vaporul Leviathan care avea sa o duca la New York.
Fotografie de grup: Regina Maria, Printul Nicolae, Principesa Ileana, Doamna Woodrow Wilson
Fotografie realizata inainte ca vaporul Leviathan sa plece din Paris: Regina Maria in centrul fotografiei , Printul Nicolae in dreapta ei, Printesa Ileana si doamna Woodrow Wilson, vaduva fostului Presedinte, in stanga.

Regina Maria (dreapta) alaturi de Principesa Ileana, admirand maretul New York
Regina Maria (dreapta) alaturi de Principesa Ileana, admirand maretul New York.

Festivitatea de primire a Reginei Maria a Romaniei in New York a fost una deosebit de impresionanta:

Trecerea Reginei Maria pe Broadway salutata de mii de oameni in ciuda ploii. Poza este realizata inaintede Trinity Church, in drum spre cladirea Primariei

Trecerea Reginei Maria pe Broadway salutata de mii de oameni in ciuda ploii. Poza este realizata inaintede Trinity Church, in drum spre cladirea Primariei (Times Wide World Photos.)


Iata cum descrie un cronicar al vremii sosirea Reginei Maria:


"Primarul inainteaza alaturi de doamnele alese pentru a prezenta omagiile sale, cavalerie o escorteaza, sirenele tipa iar masinile strabat masele aglomerate inca din zori, rabdatori si veseli in ciuda frigului si a ploii, atenti, dornici de a prinde o privire a fetei Reginei si un zambet de mult anticipat. Au vazut-o, o femeie mandra, inalta, vizibil incantata de un vis indelung asteptat care se materializeaza, fermecata de tot si fara teama de a arata acest lucru. Tipetele lor cresc in intensitate, miscarile din maini devin frenetice. Ea ii saluta cu mana la randul ei, impartind zambete printre randurile de admiratori precum o regina din antichitate impartea aur, pierduta printre picurii de ploaie si pelerinele ce se scurgeau pe langa masina ei. Regina Romaniei este in America!"


Regina Maria intampinata de multime in New York
Regina Maria intampinata de multime in New York
Regina Maria isi nota in jurnalul ei: "Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie şi tot felul de alte bucăţele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari şi mici"

Automobilul Reginei soseste la Primarie New York: In automobilul Reginei se afla J. Butler Wright (asezat langa Regina), Reprezentant al United States State Department, si Grover Whalen de la Reception Committee. (Times Wide World Photos.)

Politia pe motociclete si tipatul sirenelor au ajutat-o sa strabata repede multimea densa de oameni; Primaria a aparut imediat, unde urma sa fie pusa in scena ceremonia de primire a vizitatorilor de vaza. Membrii comitetului de primire s-au adunat, fanfarele au inceput sa cante imnurile nationale, garda incepe sa intre in formatie, zgomotul cavaleriei este insa amutit in spatele usilor ce se inchid in urma Reginei pe masura ce aceasta avanseaza prin sala cea lunga, pe sub steagurile American si cel Romanesc, in timp ce oamenii adunati in jurul ei incearca prinda sunetul vorbelor ei.

Poza de grup - Regina Maria alaturi de Primarul New York
Pe treptele Primariei New York: Regina Maria alaturi de Primarul Walker pe treapta cea mai de jos. In stanga se afla Grover Whalen din partea Municipal Reception Committee. (Times Wide World Photos.)

Majestatea sa face primii pasi pe drumul ce o va duce intr-o lume cu totul noua fata de stravechea Europa pe care o reprezinta. 

Un comentariu foarte interesant al unui observator al intregului eveniment mi-a atras insa atentia:

"Aceia dintre noi care au privit multimile ce asteptau intrarea Reginei Maria in America in anul de gratie 1926 nici nu mai trebuie sa insiste foarte mult asupra descrierii vizitei unei regine din erele trecute:  Iata aici multimea, vestea sosirii anuntata prin strigate, intrarea unei regine si a demnitarilor ei, zambetul ei gratios, aceleasi strigate si aclamari prelungite; aceleasi pasiuni nascute in randul gazdelor si a celor care se doresc a fi gazde, aceleasi temeri si placeri.
Care este diferenta fata de ziua de azi? Aflati la inceputul secolului XX o alta regina traverseaza o tara republicana. Iarasi avem adulatie, pregatiri intense, convocari. O persoana mai cinica ar putea spune ca singura diferenta este ca aceasta regina moderna calatoreste cu trenul si automobilul in loc de a strabate multimea calare, iar detaliile vizitei sunt pregatite prin intermediul telegrafului si nu prin mesageri. 
Si totusi lucrurile nu stau chiar asa. De data aceasta este vorba de adulatie curtenitoare in fata farmecului si nu de catre genunchiul ce se pleaca in fata divinitatii regelui."

Simpla prezenta a Reginei Maria a fost indeajuns pentru a cuceri publicul american, care s-a indragostit nebuneste de eleganta, gratia si zambetul ei. Urmatoarea destinatie a Reginei, dupa New York a fost Washington, acolo unde s-a intalnit cu Presedintele Statelor Unite. Dar despre aceasta, in urmatoarea postare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Google+