Frumusete de Halloween

Halloweenul nu este doar despre vrajitoare urate si duhuri rele.

Eleanor Todd

Sarbatorim Halloween-ul?

Halloween-ul nu este o sarbatoare romaneasca, nici ortodoxa, nici macar crestina. Este o sarbatoare cu origini celtice dedicata tuturor mortilor, cei pomeniti si cei care nu sunt pomeniti de nimeni. A fost transformata de biserica crestina intr-o sarbatoare dedicata tuturor sfiintilor.

Este o sarbatoare, daca vreti, similara Sf. Andrei, pentru ca in ambele nopti se crede ca hotarul dintre cei vii si cei morti este inlaturat, spiritele celor morti putand hoinari printre cei vii.

In noaptea de Sfantul Andrei se crede ca umbla strigoii. De Halloween copii se costumeaza tocmai pentru a speria duhurile rele.

In Romania sarbatorirea Halloweenului nu se face pentru traditiile religioase ci doar ca o petrecere. Cu toate acestea sunt voci multe care se opun acestor manifestari considerandu-le oculte desi religia obiceiurile din folclorul romanesc de multe nu au la randul nici o legatura cu crestinismul.
Totusi, Halloweenul are ghinion ca nu a fost inventat de romani, altfel ar fi fost motiv de mandrie.

Deci e bine sa sarbatorim Halloweenul? Atata timp cat ramane o sarbatoare care sta departe de ocult eu cred ca e ok.

In continuare am sa va las sa va delectati cu cateva carti postale de epoca trimise cu ocazia Halloweenului

Arcul de Triumf din Botosaniul de odinioara

Arcul de triumf din Botosani este una dintre acele povesti de care putina lume stie. Arcul de triumf este un simbol al victoriei si de regula este construit dupa evenimente exceptionale, marcate de glorie. 

Din cate se pare Carol I ar fi fost atat de impresionat de eroismul aratat de catre soldatii din Botosani ce au luptat in Razboiul de Independenta, incat a acordat edililor orasului dreptul de a ridica un astfel de monument. Ciudat este insa ca Arcul nu a fost construit dupa Razboiul de Independenta ci in 1906, odata cu implinirea a 40 de ani de domnie a Regelui.

La inaugurarea arcului a participat si Regele Carol I, evenimentul fiind marcat de o parada militara splendida, daca este sa dam crezare marturiilor din epoca. 

Nu se stie exact ce s-a intamplat cu monumentul dupa plecarea Regelui. Unii spun ca ar fi fost dezasamblat imediat dupa, altii ca ar fi ars in incendiile din prima parte a secolului. 

Din pacate avem o singura imagine a mai putin cunoscutului Arc de Triumf, cea de mai sus, ceea ce am face sa cred ca el nu a dainuit prea mult timp.

Gara din Blajul de altadata

O frumoasa imagine cu gara din Blaj. Pe langa cladirea garii se mai pot vedea si vagoane si o multime adunata in fata garii.

Gara Blaj a fost inaugurata in data de 6 mai 1872, odata cu deschiderea liniei Teius - Medias, fiind ridicata de catre fratii Waring si Ekersley pentru Societatea Cailor Ferate Ungare de Est.

Sursa informatiilor: Blogul Romrail

Orientul de langa noi: Ada Kaleh

Pentru aceasta seara mi-am propus sa va prezint o veche inregistrare cu insula Ada Kaleh, ultimul petec de Orient al tarii noastre, inghitit de apele Dunarii.

Este oarecum ironic sa auzi spunandu-se la inceputul documentarului ca importanta istorica a vestigiilor istorice de pe insula Ada Kaleh a condus la vaste lucrari arheologice si de salvare a
acestora. Importanta lor a fost insa zero atunci cand a fost luata decizia de a amplasa barajul hidroenergetic Portile de Fier si de a inunda insula.

Ca sa spun drept insa cred ca pierderea cea mai mare nu este legata de ruinele si fortificatiile insulei ci de oamenii care si-au parasit vatra stramoseasca pentru a se pierde apoi pentru totdeauna in lume. Clipul prezinta in ultima parte si oamenii locului, ceea ce pentru mine inseamna mai mult decat pietre uitate de lume.

 

Gara din Bistrita de odinioara

Importanta resurselor de fier din Muntii Rodna a determinat administratia austro-ungara a vremii sa inceapa constructia unei cai ferate care sa lege Clujul de Bistrita. Lucrarile au fost finalizate in 1886, iar caile ferate erau administrate de o companie feroviara locala numita Naszódvidéker, urmand a fi preluata ulterior de compania maghiara de cai ferate "MAV".

Actuala cladire a garii a suferit o serie de modernizari si renovari care sa o aduca la standardele secolului XXI.

Singoga din Bistrita de altadata

Templul israelit sau Sinagoga evreiasca din Bistrita in aceasta imagine de epoca. Bistrita adapostea inainte de cel De-al Doilea Razboi Mondial o comunitate importanta de evrei, ce numara 2198 de persoane in 1930 (adica 15.55% din totalul populatiei orasului). Nu este deci de mirare ca in aceasta localitate a fost construita o frumoasa sinagoga, in stil eclectic, avand o suprafata de 580 metrii patrati, finalizata in 1856.
Actualmente pe str. General Grigore Balan, sinagoga este in prezent folosita ca sala de concerta, dupa ce a fost supusa unor ample lucrari de modernizare.

Sursa informatii: wikipedia

Statuia lui Neculai Rosca Codreanu din vechiul Barlad

O frumoasa ilustrata de epoca infatisand Piata Domneasca din vechiul Barlad si Statuia lui Neculai Rosca Codreanu. Statuia a fost dezvelita in 1908 si figureaza in prezent pe lista monumentelor istorice.

Neculai Rosca Codreana a fost al doilea fiu al lui Ioan Rosca Codreana (spatar) si al Ecaterinei Jora,
In 1854 Neculai isi lasa averea pentru infiintarea primei scoli de fete din Barlad, care se va numi, la dorinta, Scoala lui Neculai Rosca Codrianul, cu predare in limba latina. Conform dorintei sale ea trebuia sa asigure educatia pentru "15 copile romane de natie de ori ce stare si treapta, dar care ar ave trebuinta de un asemenea ajutoriu, urmand ca elevele sa poarte titulatura de „Stependistele Institutului Codrianu”.

Sursa informatiei este wikipedia.

Frumusete de weekend

Ne bucuram de ultimele raze ale soarelui

Restaurantul Elite din Balcicul de altadata

O frumoasa imagine infatisand restaurantul Elita sau Elite din Balcicul de altadata. Multe doamne si multi domni imbracati conform modei vremurilor, dar, de remarcat si copiii din dreapta imagini care vand ceva (din pacate nu imi pot da seama ce anume).

De remarcat si grupul de doamne din centrul fotografiei.

Hotelul Stefan Voda din Baia Mare

Hotelul Stefan cel Mare a luat fiinta ca urmare a hotararii luate de primaria orasului Baia Mare in 1870 de a construi un hotel in centrul orasului. In perioada mandatului lui Fésus Menyhét a fost luata decizia si ulterior au fost demarate tratativele cu diverse birouri de arhitectura locale si din Europa. Costul constructiei s-a ridicat la 92.728 forinti si 72 creitari, hotelul fiind finalizat in 1874.

Hotelul a fost lovit de ghinion, la cativa ani de la renovare (pentru care s-au cheltuit cca 30.000 de 

coroane, adica aprox. 15.000 forinti, suma aprobata in sedinta Consiliului orasului in iunie 1901) fiind victima unui incendiu (15 august 1905). Incendiul a distrus nu numai o parte din hotel, dar si alte cladiri din Piata centrala a orasului. Cladirea a fost asigurata astfel ca primaria a fost despagubita cu suma de 32.500 coroane. 

Abia in 1909 a fost desemnat castigator proiectul arhitectilor Bálint Zoltán si Jambor depus sub pseudonimul „trei lalele”. Constructori au fost desemnati Pasca si Tarta.

Lucrarile vor fi finalizate in 1910 urmand ca hotelul sa fie inaugurat in data de 1 august 1910. Hotelul avea un numar de 52 de camere, cafenea, restaurant cu o sala mare (unde se organizau expozitii de pictura) si o sala mica.

In 5 noiembrie 1910 in incinta hotelului va avea loc un spectacol sustinut de prima trupa de teatru a orasului.

Tot acest hotel va inaugura si apeductul orasului, in data de 31 decembrie 1910 cand a fost deschisa apa la un robinet conectat la apeduct iar fata hotelului a fost iluminata electric (o alta premiera a orasului).

Hotelul a gazduit si masa luata in restaurantul aflat in incinta hotelului de catre Carol al II-lea si prinţul Pavel , in data de 4 iulie 1924. Cei doi se aflau in oras pentru un concurs de automobilism, o pasiune comuna.

Hotelul si restaurantul au fost administrate de catre Gheorghe Dumbraviceanu si Iuliu Rumpold. Cofetaria era tinuta de Berger Lajos, bazarul de Horväth Ferenc, magazinul de ghete, drogheria, tutunul şi ziarele de Capuşan Iuliu. De asemenea, din cate se pare, la parterul cladirii s-a aflat si prima librarie de carte romaneasca. 

In perioada interbelica cazarea in hotel costa intre 100 si 160 de lei, in timp ce micul dejun ajungea la 10 lei, pranzul la 30 de lei, iar cina la 30 de lei.

Vechea cladire a garii din Bacaul de altadata

Doua frumoase fotografii ale vechii gari din Bacau. Vechea cladire a garii (cea din imagini) a fost inaugurata in 1873 si a fost demolata in cateva zile in anul 1981 la ordinul Alexandrinei Gainuse, prim-secretar al PCR Bacau in acea vreme.

Trebuie mentionat faptul ca primul tren a trecut prin gara Bacau in data de 27 decembrie 1870. Cladirea garii a fost inaugurata in 1873. Anterior constructiei liniei de cale ferata Suceava – Bucuresti, Bacau – Piatra, Piatra Neamt – Bicaz transportul lemnelor din muntii moldovei se realiza cu pluta pe Bistrita apoi pe Siret. Aceasta indeletnicire a disparut in mare parte datorita caii ferate nou create. La finalul secolului prima cladire a garii a fost demolata pentru a face loc unei cladiri mai mari (cea din imaginile de aici). Istoria insa a fost cruda cu gara Bacau astfel ca aceasta cladire, ridicata la final de secol XIX a fost demolata intr-o singura noapte in data 25 noiembrie 1981 pentru a face loc noii gari (inaugurata in data de 4 februarie 1983).

Gara din Aradul de odinioara

Gara din Arad intr-o poza de epoca. Cladirea din imagine a fost ridicata in 1910 conform planurilor arhitectului aradean Ludovic Szantay. Ar trebui precizat ca desi constructia acestei cladiri a inceput in 1905, primul tren a poposit in Arad in data de , odata cu inaugurarea liniei Lokokoshaza – Curtici - Arad. Ulterior pe 6 aprilie 1871 orasul a fost legat de Timisoara printr-o linie lunga de 55.6 km, dupa finalizarea lucrarilor de constructie care au durat 2 ani de zile. Cladirea din imagine este a treia care a deservit gara Arad.

Trebuie mentionat de asemenea ca actuala cladire a fost tinta bombardamentelor germane in 1944, in timpul retragerii trupelor naziste.

Autobuz cu reclame in Aradul de odinioara

Un autobuz incarcat cu reclame care circula pe strazile Aradului inainte de Primul Razboi Mondial. Cafeneaua Hungaria din Arad este singura pe care o pot distinge si intelege dintre reclamele afisate (nu putine la numar).

Podul peste raul Vedea din Alexandria

O frumoasa imagine de arhiva infatisand Podul metalic peste raul Vedea care a legat Alexandria de Bucuresti incepand cu anul 1905.

O poveste cu pandurii lui Tudor

Nu imi place sa prezint istoria din carti, adica domnitori si regi alesi pe spranceana ci istoria asa cum a fost ea, uneori dulce, alteori cruda. Astazi am sa va prezint un episod putin stiut din timpul Revolutiei de la 1821 condusa de Tudor Vladimirescu:

Astfel, se spune ca in 1821 mai multe familii boieresti din zona Olteniei au prins teama de revolta condusa de Tudor Vladimirescu si au cautat sa se puna la adapost din calea pandurilor sai. 

O parte dintre boiereii de peste Oltet au incercat sa se adaposteasca in satul Benesti, judetul Valcea. Totusi, pandurii lui Tudor le-au luat urma si i-au prins in cele din urma. 

Incoltiti, o parte dintre boieri s-au baricadat in biserica si din turnul bisericii au tras cu arme de foc in panduri, omorand cativa dintre ei. Dupa lupte intense insa au fost nevoiti sa capituleze si sa se predea. 

Pandurii nu s-au marginit insa la a-i captura pe boieri ci au si violat cele doua fete ale boierului Diculescu, din comuna Diculesti, arzand apoi mai multe icoane ale bisericii. Ca o paranteza, icoanele partial arse si carbunii icoanelor arse s-au pastrat de atunci.

La 50 de metri departare de biserica se aflau Casele Benescu, locatie unde se aflau alti boieri baricadati. Acestia la randul lor, dupa ce au capitulat si s-au predat au fost maltratati de panduri, care au si decapitat un profesor de francez, pe care l-au confundat cu Grigore Otetelisanu.

In cele din urma insusi Tudor Vladimirescu a venit la fata locului. Localnicii spun ca Tudor ar fi hotarat atunci spanzurarea celor doi panduri care violasera fetele boierului Diculescu si omorasera apoi pe profesorul francez, iar capetele lor au fost infipte in tepi de-o parte si de alta a portilor. Aprigul oltean, calit in armata imperiala nu tolera indisciplina de acest fel.

Cred ca este important de sublinita faptul ca povestea de mai sus este departe de versiunea romantata a Revolutiei de la 1821 prezentata in cartile de istorie si ne spune cat de usor este sa uiti, voit sau nu, ca oamenii din trecut aveau aceleasi metehne precum cei din prezent.