Am dat recent peste o carte postala neobisnuita. Pe partea din fata este o imagine (nu foarte clara) a parcului din Baile Pucioasa, astfel cum arata in perioada interbelica.
Se pot vedea doamne si domni imbracati conform modei din acea perioada, doamnele cu fuste lungi si palarii inflorate, iar domnii la costum si cu baston (unii dintre ei).
Nu in ultimul rand as remarca prezenta unor copii, la randul lor purtand palarie, lucru care ma face sa ma gandesc imediat la domnul Goe al lui Caragiale.
Nu poza de mai sus mi-a atras insa atentia, ci ceea ce scria pe spatele ei:
Iata si transcrierea mea:
Scumpii mei,
Ce dulce-i viata pe aici,
Si cat e doamne de frumos!!
Aicea Ialomita canta
In mersul ei cel zgomotos.
Rasare tainic luna,
Prin boltile de ramuri,
Si seara pe racoare,
Imi bate lin in geamuri.
A lunecat din ceruri,
O raza pentru mine,
Si e lucirea sfanta,
A isvoarelor senine...
Cu sanatate,
August
Iar la final adresa: Str. Fantanelor nr. 56, cu mentiunea din partea autorului ca:
"Aci stau... intelegeti cred pentru ce dau adresa, vreau raspuns de la cei trei neastamparati. Sa-l vedem."
Iata cum o poezie poate supravietui de-a lungul veacurilor, pastrata pe o carte postala. Din pacate nu stiu mai multe despre autorul ei, nu avem semnatura ori nume ori alte indicatii, ci doar o poezie a unei persoane care a stat un timp la Baile Pucioasa si care si-a adus aminte de cei trei neastamparati pe care ii lasase acasa.
