Tigan in targ

Tigan din Romania surprinsa intr-o fotografie de catre Frank Carpenter, fotograf american ce a trecut si prin tara noastra.

Cum aratau Ocnele Mari in 1893

Pentru ca nu imi place sa repet lucruri prezente deja pe wikipedia sau din surse online, am sa prezint orasul Ocnele Mari, astfel cum era el in 1893.

Ocnele Mari au purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri: Salinele Mari, Ocna sau Targu Ocna. Toate denumirile sunt insa legate de exploatarile de sare de pe teritoriul sau.

Orasul este situate intre doua lanturi de dealuri: unul la Nord de localitate numit Licura, iar celalalt la Sud numit Dealul Ocnei. Raul Sarat curge de la Est spre Vest trecand prin centrul orasului si se varsa in Olt in punctul Raureni.

In 1893 numara 4.059 de suflete, din care 2.117 barbati si 1.942 femei.  Avea in componenta sa 14 catune:

• Ocnele Mari (cu Traistarii, Carpenisiu si Goroneni)
• Ocnita
• Slatioarele
• Facai
• Buda
• Copacelu
• Bravita
• Stolniceni
• Raureni
• Rastoca
• Valea Rei

Comuna urbana Ocnele Mari este situata la 7 km de Ramnicu Valcea, cu care se margineste la Nord, fiind separat de acesta prin Culmea Inatesti. Tot la nord este marginit de localitatea Vladesti prin Culmea Teica. La Sud se margineste cu comuna Cazanesti si Govora, de care este separata prin Magura Slatioarei. In Est se invecineaza cu Oltul iar in Vest cu comuna Titireciu.

In 1893 suprafata totala a orasului era de 1978 ha din care 363 ha islaz.

In 1893 in Ocnele Mari se aflau 1020 capi de familie si 1174 contribuabili. Dat fiind ca fiecare cap de familie era contribuabil (datora impozit personal) rezulta ca diferenta erau fie straini fie societati ori persoane ce practicau meserii liberale si care datorau impozit pe meserii.

Locuitorii din localitate erau mosneni, insa 314 s-au improprietarit dupa legea din 1864. Acestora le-au fost oferite 964 ha apartinand mosiilor statului din localitatile Valea Rei, Raureni, Copacelu, Slatioarele, mosia Eforiei, schitul Titireciu si alte proprietati.

Locuitorii se ocupau mai mult cu agricultura, dar practicau si meserii precum cismaria, croitoria, brutaria. In 1893 erau inregistrati 21 industriasi si 18 comercianti. Produsele acestora erau desfacute in targul de la Raureni. In intreaga comuna se aflau 2 masini de vanturat si 58 de pluguri de fier.

Printre locuitorii Ocnelor Mari se aflau 42 de familii de tigani muncitori, 6 bulgari, 20 de austrieci si 2 unguri. Din cate se pare bulgarii erau speculanti in timp ce ceilalti erau functionari si lucratori la saline ori in alte parti.

Bugetul comunei inregistra venituri de 9361 lei si cheltuieli in aceeasi suma (executia bugetara 1892 – 1893). Comuna avea de asemenea un capital de 5768 lei (Probabil cladiri proprii, terenuri, participatii).

Instructiunea publica

Din documentele aflate in posesia ofiterului starii civile rezulta ca in 1891 erau 412 copii avand varsta de scolarizare. Cu toate acestea, doar 169 dintre ei au urmat cursurile scolare (142 baieti si 27 fete).

Scolile erau deservite de 2 institutori si 2 institutoare pentru care statul asigura un buget de 14.568 lei pentru anul financiar 1892 – 1893. Din acestia 9.222 lei mergeau spre scoala de baieti si 5.346 lei pentru scoala de fete.

Pentru ca scolile erau situate in localitatea Ocna, ele nu puteau fi folosite si de catre cei din Ocnita, Teica sau celelalte localitati ce compunea comuna Ocnele Mari din cauza distantei prea mari.

Numarul copiilor care frecventau scolile era repartizat in felul urmator:

Clasa I		Clasa II		Clasa III		Clasa IV		TOTAL
B	F	B	F	B	F	B	F	B	F
70	10	27	7	26	5	19	5	142	27

In 1893 a fost infiintata o a doua scoala de baieti in catunul Ocnita, pentru care comuna cheltuia 1.749 lei.

Scolile din Ocna dateaza din jurul anului 1860. Cladirea scolii de baieti a fost donata de D-na Maria Marinescu, in timp ce celelalte doua (scoala de fete si cea din Ocnita) se aflau in cladiri inchiriate. Ca o paranteza, cati dintre oamenii bogati din ziua de astazi doneaza ceva pentru cei saraci sau neajutorati?

Nu in ultimul rand aflam ca in 1893 erau stiutori de carte in tot orasul 622 de barbati si 349 de femei .

Miscarea populatiei

In 1889 s-au nascut 119 copii legitimi (65 baieti, 54 fete) si 17 copii naturali (10 baieti si 7 fete). Toti nascutii erau crestini-ortodocsi. Cum probabil va dati seama copii naturali sunt cei pentru care nu au 

Dupa starea civila s-au casatorit 22 de flacai cu fete, 3 vaduvi cu fete. Toti cei casatoriti erau de religie crestin-ortodoxa.

Barbati					Femei
18-25	25-35	35-45	45-60	peste 60	15-18	18-25	25-35	35-45	45-60
15	9	1	-	-	9	14	2	-	-

Totalul casatoriilor a fost de 25. Dintre acestia stiutori de carte erau 7 barbati si 4 femei, in timp ce 18 barbati si 21 de femei nu s-au putut iscali. Prin urmare, marea majoritate a oamenilor inca nu stiau sa scrie sau sa citeasca in 1893, desi in Ocna exista scoala din 1860.

Au murit dupa sex si stare civila:

• 45 persoane necununate (insemnand copii si celibatari) din care 25 barbati si 20 de femei
• 33 cununati (22 barbati si 11 femei)
• 21 vaduvi (6 barbati si 15 femei)
• 1 barbat cu stare civila necunoscuta

Ca religie, dintre cei decedati, unul era protestant, unul de religie necunoscuta iar restul crestin ortodocsi.

96 au murit "de boala", 2 din intamplare si 2 sinucigasi.

Biserici

Bisericile au reprezentat intotdeauna puncte de reper in localitati din Vechiul Regat. In general ele sunt printre primele constructii de interes public si cam singurele care trec testul timpului. In majoritatea cazurilor oamenii se ingrijesc de biserici mai mult decat se ingrijesc de spitale, scoli sau de propriile locuinte.

In Ocnele Mari erau in 1893 in total 13 biserici. In resedinta comunei (Ocna) erau urmatoarele biserici:

• Biserica Domneasca – A fost zidita de marele boier Jupan Statie ”intru cinstea si lauda marelui mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta”, iar turla a fost ridicata pe cheltuiala Vistieriei (probabil vistieria domneasca) si ”s-au miluit cu mertic de sare, precum arata hrisovele domnilor tarei si cu casele in care sede camarasu, deci cu se ia si cu mertic de sare sa se chiverniseasca aceasta sfanta casa, insa fiind si alta biserica Domneasca si invechinandu-se s-au surpat, iar fericitul Constantin Basarab Voevod au socotit-o si au numit-o a fi aceasta biserica Domneasca, precum adevereza hrisovu Mariei sale si ale altor domni”  […] Neputendu-se sa se zugraveasca au remas, iar acum fiind cameras Jupand Duca, de la Sinop si Jupan Statie de la Cerna Voda, i-au indemnat Dumnedzeu si au cheltuit de au zugravit biserica si altarul. Insa temelia s-au pus la letul 7185 / 1677, iar cu zugravela la letul 7226 / 1718.” Din inscriptia unei pietre pusa la fantana Domnesca din localitate, ridicata de D-l Gr. G. Tocilescu in 1892 si depusa in colectia muzeului, se constata ca biserica Domneasca Sf. Gheorghe, care s-a surpat a fost ridicata in sec. XIV de Alexandru Basarab.  Sfanta masa de la biserica cea veche s-a inchis cu zid de jur imprejur, pe ea realizandu-se sfintirea apei in anumite ocazii. 

• Biserica din Mahalaua Traistarilor – preinoita in 1856 ca urmare a staruintei preotului Silion Egumenul la Oto – Titireciu, dar terminata de Panait Rusu in 1862.
• Biserica Maica Domnului zidita de ispravnicul judetului, Constantin Fiotu si sotia sa Casandra, in zilele lui Nicolae Voevod in 1746.
  
• Biserica din Brosceni, sub patronajul Sf. Ion Slataost, a fost rezidita in 1793 de Popa Kera, Popa Radu si Dinu Lupu. Biserica a fost fondata inainte de 7105 / 1597, acest fapt fiind atestata prin acest ”zapis de cumparatore”:  ”Sa se stie cum am cumperat eu jupan Nan din Bunesci-de-jos, din Pauleni, dela Stanciu si frate-seu Bran 3 falci in deal la Brusturetu si 2 in vale, una inghiul Carstei si alta in manco (mai incoa), derept aspri 270 si leu vendut acesti omeni ce’s sus scrisi de a lor buna voie si cu stirea tutulor megiasilor si din sus si din jos si din crucisul locului si au pus marturie pop Stanciul din Bunesci si dela Ocna anume pop Stanciul,  pop Constantin, i starita din Slatiore pe anume Mariia, i Sar...a si o au dat jupan acele falci sfentei monastiri la sfeti Ion Zlautaustu (gura de aur) de la Ocna cea Mare, ca sa-i fie de pomena si lui si ficiorilor lui, asa sa se stie: scris in luna Iulie 3 dzile si au fost trecuti ani dela Adam pina acum 7105. (Dumnedzeului nostru slava in veci si amin).
• Biserica Bradu zidita la anum 1844 de Eromonahul Nectarie. In curtea bisericei se afla doi brazi mari. Despre numele acestei biserici ni se spune ca "Era unul mai vechiu de la care’si a luat numele de ”Bradu” dar acela nu mai exista".

Avutia locuitorilor

In 1893 erau in comuna: 436 boi, 375 vaci, 297 vitei, 9 bivoli, 177 cai, 1055 oi, 17 capre, 793 de porci.

In anul 1891 au fost 184 stupi cu albine, care au produs  14 kg 850 de miere si 9 kg 793 de ceara. Cu cultura gandacilor de matase locuitorii se ocupau prea putin, numai pentru trebuintele lor.

In anul 1891 s-au fabricat 1.786 hectolitri tuica si s-au recoltat 9809 hectolitri tuica, 4.377 kg fasole si 378 care de fan.

In comuna se aflau aproximativ: 5.200 meri, 3.900 peri, 3.000 ciresi, 3.200 nuci.

Exploatarea de sare

Este de asemenea de remarcat ca in acea perioada existau 6 balti cu apa sarata folosite de locuitori si nu numai pentru tratarea unor boli. Aceste lacuri erau rezultatul prabusirii unor mine de sare. Apele lacului salifer din gura Ocnei Vechi de langa targ se incalzea in Iulie, pe cand a celorlalte lacuri se incalzeau mai devreme, in Mai si Iunie.  

Aceasta apa are proprietatea de a tine un om deasupra. Adancimea ni se spune ca depasea 120 de metri.

In catunul Lunca s-a deschis in acea perioada o cariera din care se scotea piatra necesara pentru cladirea noului local de temnita situat in mahalaua Ocnita, langa locul de unde se scotea sare.

Din punct de vedere administrativ Raureni reprezenta un catun al localitatii, fiind de altfel locul unde se tinea faimosul targ ”Raureni”. De asemenea, trebuie amintit ca in fiecare vineri se tinea un targ in resedinta comunei.

Locuri istorice

Ca locuri demne de mentionat din Ocnele Mari, ar trebui amintit: Cetatea Ruconium, Carstogele, Lacul Doamnei, Culmea Licura, Slatioarele, Titireciu si fantana Dobromir, astazi in ruina, aproape de biserica Maica Domnului, facuta de Dobromir Cretulescu la anul 1590.

De asemenea se zice ca in comuna Ocnele Mari a avut loc si o batalie, numita ”Carjalia”, cu turcii, acestia arzand biserica de la Capatana, aflata pe Dealul Licura, in preajma anului 1802.

Administrativ

Ocnele Marie erau in 1893 resedinta plasei / subprefecturii Ocolu-Otasau. De asemenea in localitate era resedinta unei companii de Dorobanti insarcinata cu paza criminalilor, care avea o frumoasa cazarma pe una dintre colinele orasului. Tot in localitate se afla de asemenea si penitenciarul criminalilor. In Mai 1892 s-a pus temelia si pentru noul penitenciar, care-l va inlocui pe cel vechi.

Cai de comunicatie

Caile de comunicatie care legau comuna in acea perioada erau:

•  Soseaua nationala ce mergea de-a lungul Oltului pe vechiul drum roman numit Calea lui Traian, ce strabate si Ramnicu Valcea.
• Soseaua care placa de la salina si se unea cu Calea lui Traian.
• Soseaua comunala care trecea prin catunul Valea-Rei si Copacelu spre comunele din plasa Ocolu.
• Soseaua proiectata (in acea perioada) pentru a face legatura intre Ocnita si Govora.
• De asemenea de la Saline la Raureni era o cale ferata construita pentru transportul sarii.

Daca doriti sa mai aflati si alte lucruri interesante despre istoria Valcii puteti da un click mai jos:

Valcea Veche

Satra de tigani filmata in timpul razboiului

O satra de tigani, filmata de un cameraman german din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Imaginile surprind satra undeva la marginea unei localitati, barbati, femei si copii in carute cu coviltir. Stilul de viata nomad i-a facut foarte atractivi pentru straini, acestia fiind adeseori interesati de a face poze acestora. Nu este de mirare ca nu avem inregistrari cu tigani din acea perioada de la romani si avem de la persoane de alte nationalitati.

Starea tiganilor este, asa cum era de asteptat intr-o perioada de razboi si pentru o populatie semi-nomada, deplorabila. Copii sunt aproape dezbracati, adultii umbla in haine zdrentuite si cu totii dorm ingramaditi langa putinele bunuri personale pe care le au. 

Vanzatoare de flori din perioada interbelica

O florareasa din perioada interbelica. La fel ca si astazi, in mare parte comertul cu flori era dominat de catre tigani. Spre deosebire de prezent insa existau si astfel de femei care umblau cu cosul cu flori incercand sa vanda.

Batran vanzator de cosuri

Un batran tigan vanzator de cosuri. Imaginea provine dintr-o carte postala circulata in Transilvania. Astfel de persoane dadeau un pitoresc oraselor din Transilvania si Vechiul Regat ce nu mai putea fi intalnit in vestul Europei in acea vreme. De aici poate si popularitatea acestor imagini.

Frate si sora muncind

Inca o imaginea din colectia domnului Frank Carpenter:

"Brother and sisters work side by side in Romania. The gypsies are good masons and builders, the men as well as the women."

Frate si sora lucreaza cot la cot in Romania. Tiganii sunt buni zidari si constructori, atat barbatii cat si femeile.

Dl. Carpenter surprinde in aceasta imagine munca fizica pe care oamenii de rand le faceau in acea perioada pentru a-si castiga traiul. 

Florarese

Astazi voi incepe sa postez imagini din colectia unui fotograf numit Carpenter, Frank G. (Frank George), ce a trait in perioada 1855-1924 de origine american. El a facut mai multe incursiuni in Europa si in Orient. In peregrinarile sale a trecut si prin Romania, ocazie cu care a realizat o serie de fotografii interesante. Pe langa fotografii insa mi se par foarte interesante si comentariile autorului tiparite sub fiecare poza.

"Yes we have flowers for sale. Dusky gypsy girls make it easier to buy in Buckarest". In traducere ar insemana: " Da, avem flori de vanzare. Tinerele tiganci cu pielea inchisa la culoare fac usoara cumpararea lor in Bucuresti".

Autorul se refera probabil la numarul mare de tiganci care vindeau flori in Bucuresti in acea perioada. De fapt, daca ma gandesc mai bine, majoritatea florareselor din ziua de azi sunt tot tiganci, deci diferenta nu e mare intre epoci.

Ursarii

"Ca multi ani s-au scurs

De cand el s-a dus

Cu un pui de urs

Pe un drum.

Cu belciug si lant,

Fara nici un sfant,

Spre un targ bizant,

Foc ardea"

Ascultam zilele acestea melodia "Mica Tiganiada" a celor de la Phoenix si mintea mi-a alunecat spre versurile de mai sus, care fac referire la o meserie practicata in Romania indeosebi de tigani.

Meseria de imblanzitor de ursi nu este una specifica populatiei de etnie rroma ci a fost raspandita in toata Europa. Dovada a acestui lucru este si marea varietate de carti postale de epoca ce infatiseaza "ursari" de diferite nationalitati. Daca nu ma credeti pe cuvant si vreti sa va convingeti singuri va invit sa dati un click aici

Din cate se pare meseria dateaza inca din Evul Mediu, dar a luat cu adevarat amploare undeva prin secolul XIX, in special in arealele muntoase ale Europei, cum ar fi Abruzzo (Italia), Ariege (Franta), Peninsula Balcanica si Muntii Carpati (Romania). Cei care se ocupau cu acest mestesug erau de cele mai multe ori proveniti din familii sarace si imblanzeau animalele pentru a oferi spectacole doritorilor de divertisment. Ursii erau dresati sa faca tot soiul de trucuri, sa danseze, sa mearga pe sarma.

Ursii erau prinsi de cand erau pui, castrati si apoi crescuti si dresati de catre cei care urmau sa le devina stapani.

In Romania, Ursarii, o ramura a populatiei de etnie rroma se ocupau cu dresarea ursilor. Dresarea se facea atat pentru divertisment, activitate raspandita si in alte parti ale Europei, dar si pentru practicarea unor ritualuri magice. Aceste practici magice se bazau pe conceptia populara ca ursii pot aduce noroc in gospodarie sau pot feri de pericole. In folclorul din zona Balcanilor in special (incluzand aici si Romania) exista si obiceiul numit "calcatura ursului". Ritualul era cam in felul urmator: tanarul se intindea pe pamant cu burta in jos si isi acoperea capul cu mainile. Ursul era urcat pe spatele persoanei, acesta fiind in faptul "calcatul ursului".

Se spunea ca acest ritual poate vindeca diverse boli, precum artrita, reumatismul, malaria sau febra. De asemenea calcatura ursului te vindeca de iele, de sperietura, de deochi, sau farmece.

Tot calcatura ursului era un ritual folosit pentru a oferi tinerilor fertilitate si noroc in casnicie.

Si pentru lucruri, ceva mai putin romantice, calcatura ursului ferea ograda taranului de alte animale salbatice.

Nu e de mirare ca acest obicei a capatat o importanta deosebita pentru romani.

Si ca sa inchei postul asa cum se cuvine, mai jos gasiti si melodia celor de la Phoenix, numita Mica Tiganiada: