Istoria Liceului Alexandru Lahovary

Liceul Alexandru Lahovary este una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant ale Ramnicului. De pe portile sale au iesit mii de elevi, multi dintre ei lasandu-si amprenta asupra istoriei orasului si a Romaniei.

A inceput sa functioneze ca gimnaziu clasic pe data de 7 septembrie 1891 in incinta caselor Angelescu de pe strada Mihai Bravu, la nr. 49. In acel moment scoala avea 41 de elevi si 2 profesori, A. Teodoru pentru partea stiintifica a educatiei si A. Eliade, pentru partea literara.

In primul an se preda limba romana, religia, latina, franceza, geografia, istoria, aritmetica, fiziografia, caligrafia, muzica şi gimnastica. 

Bugetul scolii in acea perioada se ridica la 25 de lei pe trimestru, directiunea scolii facand apel la primarie pentru suport financiar. Primaria orasului a decis sa subventioneze cu 250 – 300 lei pe an activitatea scolii iar prefectura cu 1.000 de lei.

O metoda populara de strangere a banilor in acea perioada era de a organiza baluri iar banii sa fie donati pentru cauze nobile. Un astfel de bal a fost asadar organizat de prefectul judetului, fiind stransa suma de 1.316 lei pentru fondul de constructie al scolii.

In cel de-al doilea an de existenta al gimnaziului, care incepe la 1 septembrie 1892, la cursuri se vor inscrie 79 de elevi. 
Director in acea perioada era Anton Eliade. In postura de profesor la catedra de limba romana si limba franceza se afla profesorul Gheorghe Oprescu. Elevii din anul doi isi desfasurau activitatea in casa Munteanu, aceasta fiind situata pe locatia actualului Palat de Justitie.

In anul scolar 1894 - 1895 scoala ajunge la un numar de 4 clase, in acelasi an absolvind si primii elevi. Din cei 41 inscrisi, doar 13 au ajuns in clasa IV si 10 au absolvit. Numarul tot mai mare de elevi atrage si dorinta directorului Panait Crivat, in 1899, de a infiinta un internat, pentru care se adreseaza primariei. Primaria nu raspunde insa solicitarii venite din partea directorului, astfel ca internatul ramane doar o dorinta, cel putin pentru moment.

Anul 1895 este insa important si din alt punct de vedere: este anul in care scoala primeste numele "Alexandru Lahovari" prin Decretul Ministerial nr. 2533.

Ar trebui probabil amintit faptul ca pana in 1901 cursurile s-au tinut in locatii particulare ale cpt. Nicolae Sofian, casele fiind situate pe strada Capelei. O chirie de 2.500 lei pe an era platita proprietarului. Ulterior insa scoala a fost mutata la episcopie in locul fostului seminar, desfiintat intre timp. Localul vechiului seminar nu era insa potrivit pentru activitati de educatie fiind la acea vreme o cladire neigienica, dezafectata. In plus numarul mare de elevi facea din curtea episcopiei un loc nu foarte potrivit pentru rugaciune. 

La presiunea locuitorilor orasului si a reprezentantilor scolii, prefectul de atunci  al judetului, Gheorghe Sabin decide in toamna anului 1906 ca statul sa doneze teren pentru constructia unei noi scoli. Terenul apartinuse unei cazarme militare care adapostise un regiment de dorobanti (nu intamplator strada pe care se afla terenul se numea strada Dorobanti). 

Un an mai tarziu, ca urmare a demersurilor lui N. R. Capitaneanu, secretar la Ministerul Finantelor, se aloca suma de 120,000 lei pentru constructia noii scoli.

Ministrul Instructiunii Publice, faimosul Spiru Haret adauga 80,000 de lei pentru constructia gimnaziului din Ramnic.

Planurile de constructie au apartinut arhitectului Nicolae Ghica - Budesti, sef al serviciului tehnic din cadrul Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, in timp ce inginerul Balasan este insarcinat, in urma unei licitatii publice desfasurate in martie 1908, sa realizeze lucrarea de constructie. Suprafata viitoarei scoli urma sa fie de 1.086 metrii patrati.

Din partea Ministerului Culteror si Instructiunii Publice este desemnat sa supravegheze lucrarilor arhitectul Alexandru Referendeanu.

Intr-un final, in 1909 se incep lucrarile la noua cladire a institutiei de invatamant. Un amanunt interesant legat de aceste lucrari este 

Metoda de sapare a fundatiei in acea perioada era destul de diferita de cea prezenta. In loc de otel sau beton armat, pentru constructia fundatiei se foloseau stalpi de stejar arsi, introdusi in pamant pana la o adancime de 20 de metri,  imbinarea fiind realizata cu catran. Cu ocazia acestor sapaturi, la o adancime de 17 metri a fost descoperit vechiul drum roman care traversa Ramnicul, aratand practic, inca odata de ce drumului i se spune Calea lui Traian. Secolele scurse din perioada cuceririi Daciei au adus viituri de pe Dealul Capela acoperind in timp vechiul drum.

Cursurile in noua cladire vor incepe la 1 martie 1911, aceasta putand adaposti 155 de elevi.

Beneficiind de conditii moderne, scoala primeste dreptul de a sustine si cursuri superioare de la 1 septembrie 1913. 

Primul razboi mondial avea sa nu se dovedeasca insa benefic pentru Ramnic si pentru liceu, cladirea fiind transformata partial in spital pentru trupele austriace. Ba mai mult, in timpul retragerii acestora de pe teritoriul romaniei, cladirea este jefuita, fiind consemnate pagube totale de 35.000 de lei.

Data fiind cresterea populatiei orasului si a numarului de cursanti cladirea scolii este extinsa in 1921 in baza devizului intocmit de arhitectul Anton Copetii in valoare de 49.010 lei.

Tot in 1921 se achizitioneaza in apropierea liceului un imobil de la capitan I. Rosianu, fiind instalat in acesta internatul liceului, pentru elevii ce proveneau din afara localitatii, aceasta fiind una dintre vechile dorinte ale conducerii scolii.

In 1932 incep lucrarile pentru o noua aripa, acestea urmand a fi finalizate in 1937. La finalul acestor lucrari se ajunge la o suprafata de 1.867 metrii patrati (parter si etaj) si un spatiu total de 6.421 mp (incluzand curtea liceului).

In anul scolar 1943-1944 liceul era frecventat de 500 de elevi, fiind incadrat in categoria C.

Sursele din epoca amintesc faptul ca liceul era unul dintre cele mai inzestrate din tara, avand un laborator cu peste 1.000 de piese ce ocupa intreaga aripa nordica a liceului.
Mai mult se pare ca inca din acea perioada exista si o sala de gimnastica inzestrata cu aparatura moderna. 
Biblioteca liceului numara peste 10.000 de volume de carti.
Pinacoteca liceului, prin "Donatia Capeleanu" reprezenta o impresionanta achizitie pentru sectia artistica a liceului. Colectia era adapostita in prima sala de la etajul aripei de est a liceului si cuprindea opere ale sculptorilor Paciurea, Iordanescu si Paciurea, dar si picturi ale unor artisti precum Arthur Verona, Stefan Luchian si Theodor Aman. Colectia fusese donata liceului de catre Esmeralda Capelleanu si a stat in posesia acestuia pana in ianuarie 1959, atunci cand a fost preluata de catre Muzeul de Istorie al Ramnicului.
Sala de festivitati a liceului era inchiriata in timpul in care nu era folosita de scoala cinematografului Aro, aducand comitetului scolii un total de 300.000 lei anual (conform unor documente din 1944).

Este de remarcat de asemenea faptul ca si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial o aripa a liceului a fost convertita in spital militar. Ba mai mult, in iulie 1944 se pare ca acest spital de campanie ar fi fost vizitat de insusi maresalul Ion Antonescu, venit sa viziteze soldatii raniti pe front (Nicolae Angelescu în „Memoriile unui om obscur”, publicată la Editura Adrianna, 2005).

Ar mai trebui amintit si faptul ca actualul teren de baschet al scolii este situata pe locatia vechii case Scarlat calinescu, unde a functionat o perioada de timp scoala de fete a orasului iar intre 1927 - 1930 Scoala superioara de comert. Ulterior desfintarii scoli superioare de comert terenul a fost vandut liceului.

Instaurarea comunismului aduce si schimbarea numelui scolii din Alexandru Lahovary in Nicolae Balcescu incepand cu august 1959, denumire care va ramane neschimbata pana in decembrie 1989. Se pare ca Nicolae Balcescu, prin implicarea sa in revolutia pasoptista si inclinarea sa pentru cauze sociale a fost mai pe placul regimului comunist decat Alexandru Lahovary, descendent dintr-o veche familie nobiliara.

In perioada comunista mai au loc doua evenimente importante in ceea ce priveste constructia scolii:

• In 1960 are loc finalizarea lucrarilor pentru realizarea unui sistem de incalzire centrala a scolii
• In 1976 sunt finalizate lucrarile pe aripa din strada G. Praporgescu.

Scoala si apoi Liceul Alexandru Lahovary a avut o istorie lunga si pe alocuri agitata, suprapunandu-se de multe ori cu cea a orasului de pe malurile Oltului. 

Ma bucura insa faptul ca, la mai bine de un secol de la infintare, inca mai sunt copii care ies de pe portile sale pentru a infrunta viata.

Scormonind prin arhiva mea am gasit si cateva fotografii cu absolventi ai liceului. 

Prima infatiseaza o clasa de ciclu primar. Din pacate fotografia nu este datata, neputand asadar sa ma pronunt cu privire la perioada in care a fost facuta. In centrul imaginii se afla doi profesori probabil. Ma astept ca unul dintre ei sa fie chiar director. In lipsa datei insa e greu de spus.

O alta poza de la absolvire este cea de mai jos. De data aceasta insa stim cand a fost realizata, februarie 1937, si ne arata elevii ce faceau parte din clasa a VIII-a a liceului.

Pe spatele fotografiei putem gasi si cateva cuvinte: 

"Desi era zapada, dar de...fiindca ni s-a promis ca vom scapa cu parul mare, ne-am gandit sa ne fotografiem. In mijlocul nostru este profesorul de etica, dirigintele nostru. (Roman ardelean).

Cu drag, de la Misu 17 IV 1937"

Iar pe lateral sta scris "Amaratii - veseli. Cls. VIII Lic. Al. Lahovari 1936 - 37 Rm. Valcii"

Vila Kertsch din Brasovul vechi

Vila Kertsch era unul dintre cele mai importante si reprezentative cladiri din Brasovul de altadata. Vila a fost construita conform planurilor inginerului sef al Brasovului, Christian Kertsch, in partea centrala a orasului, la intersectia strazilor Strada Portii cu Bulevardul Rudolf.

Constructia a avut loc in perioada 1886 - 1887. Un amanunt putin stiut este faptul ca aici a avut loc prima proiectie cinematografica din istoria Brasovului, in data de 5 decembrie 1896, la doar cateva luni dupa prima proiectie din istoria cinemaului, avuta loc la Paris si organizata de fratii Lumiere.

Publicul adunat in Vila Kertsch a putut viziona primul film din istoria cinematografiei, numit "Entree d'un train en gare de la Ciotat" ce prezenta intrarea unui tren in gara din localitatea La Ciotat. Iata prima proiectie vazuta de publicul din Brasov:






Un alt film vizionat in acea seara a fost "Sortie des Usines Lumière à Lyon":






Si dupa aceste proiectii Vila Kertsch a continuat sa fie unul dintre cele mai importate locatii pentru evenimente culturale din Brasov. Vila a cunoscut insa si episoade mai putin fericite, fiind avariata in timpul a doua cutremure petrecute in 1916 si 1940. O lovitura puternica a fost insa data in 1944 de aviatia Aliatilor care a bombardat Brasovul, intre alte tinte fiind lovita si Villa Kertsch.

Soarta imobilului a fost pecetluita in 1970 atunci cand conducerea comunista a orasului a decis demolarea sa. In locul ei a fost ridicata cladirea Modarom.

Vila, desi demolata va ramane in istoria orasului ca un important reper, in special cultural. Important pentru actualii locuitori ai orasului este sa nu uite.

Gara din Aradul de odinioara

Gara din Arad intr-o poza de epoca. Cladirea din imagine a fost ridicata in 1910 conform planurilor arhitectului aradean Ludovic Szantay. Ar trebui precizat ca desi constructia acestei cladiri a inceput in 1905, primul tren a poposit in Arad in data de , odata cu inaugurarea liniei Lokokoshaza – Curtici - Arad. Ulterior pe 6 aprilie 1871 orasul a fost legat de Timisoara printr-o linie lunga de 55.6 km, dupa finalizarea lucrarilor de constructie care au durat 2 ani de zile. Cladirea din imagine este a treia care a deservit gara Arad.

Trebuie mentionat de asemenea ca actuala cladire a fost tinta bombardamentelor germane in 1944, in timpul retragerii trupelor naziste.

Tancuri rusesti in Transilvania - 1944

O imagine care nu necesita foarte multe explicatii: Tancuri rusesti in Transilvania - 1944.

Tincuta la Tancabesti

Razboiul nu a fost niciodata frumos, sfant sau eroic pentru oamenii de rand. Atunci cand trebuie sa iti lasi agoniseala de o viata in urma si sa iei calea refugiului parca orice alte justificari ale razboiului sunt de prisos.

In imagine este Tincuta, femeia care, in 1944, si-a luat copii si a luat calea Refugiului. Fotografia a fost facuta la Tancabesti.

Bucurestiul in 1944, dupa bombardamente.

Orasul Bucuresti in timpul bombardamentelor din 1944. Primele imagini par a fi suprinse pe Calea Victoriei, dar nu am reusit sa identific elemente care sa confirme.
Ne sunt prezentate apoi distrugerile cauzate de bombardamente la Gara de Nord. Trenurile sunt aruncate de pe sine, cladiri distruse in preajma garii, iar la momentul 1:09 se poate vedea chiar o gaura uriasa in mijlocul sinelor, pe locul unde a explodat o bomba. Acoperisul peroanelor este de asemenea inclinat in capat (1:26).
In minutul 2 se pot vedea oamenii (civili si militari), fie cautand supravietuitori, fie pentru a strange din daramaturile.

Incepand cu 2:27 ne este prezentat Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta). In fata Bibiliotecii Centrale Universitare troneaza statuia lui Carol I, flancata de doua tancuri.

La 2:48 este ceva inedit pentru Romania, un soldat din garda regala, aflata in fata Palatului Regal.
In rest, pe calea Victoriei, lucrurile par a fi linistite, oameni grabiti, masini multe, fostul Teatru National. Totusi razboiul se simte, pe Calea Victoriei urmeaza a fi montata o baterie antiaeriana (3:21)

Orasul Roman in 1944

Imagini de arhiva surprinse de un cameraman german ce insotea armata germana in 1944 pe frontul de est, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Elementele inedite din aceasta inregistrare sunt cele care arata orasul si locuitorii sai, magazinele din oras, locuitorii sai, taranii veniti la oras pentru a-si vinde produsele la targ, soldatii germani si romani care apar prin tot orasul. Taranii cu cosuri de nuiele intinsi pe caldaram, muncitori care sapa santuri, carute trase de cai in loc de masini si soldati germani spaland masini amfibii, toate in acest fantastic clip de 4 minute.

Inregistrare din 1944 cu orasul Galati

O inregistrare din 1944 realizata de catre un cameraman german aflat cu armata pe frontul de est. Astfel de inregistrari cu orase din provincie sunt foarte rare, ceea ce ma face sa ma bucur cu atat mai mult de existenta inregistrarii.

In inregistrare se poate vedea un tramvai care circula pe sau spre strada Braila, locuitori ai orasului (unii dintre ei chiar zambitori), vederi panoramice ale orasului (din pacate nu imi dau seama de unde este sunt inregistrate acestea). Carute cu coviltir, trase de cai transporta soldati pe strazile orasului, pietele sunt pline de soldati, iar copii strengari bantuie strazile.
Statuia lui C. Negri este si ea surprinsa in Piata Regala, deasupra ei aflandu-se o reclama mare "Bayer Medicamente". Si bineinteles Dunarea nu putea lipsa dintr-o inregistrare cu orasul Galati. Privelistea ce se desfasoara in fata ochilor nostri ne arata vapoare la doc si o Dunare linistita, care pare a nu sti ca in lumea oamenilor se duce un mare razboi.

Satra de tigani filmata in timpul razboiului

O satra de tigani, filmata de un cameraman german din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Imaginile surprind satra undeva la marginea unei localitati, barbati, femei si copii in carute cu coviltir. Stilul de viata nomad i-a facut foarte atractivi pentru straini, acestia fiind adeseori interesati de a face poze acestora. Nu este de mirare ca nu avem inregistrari cu tigani din acea perioada de la romani si avem de la persoane de alte nationalitati.

Starea tiganilor este, asa cum era de asteptat intr-o perioada de razboi si pentru o populatie semi-nomada, deplorabila. Copii sunt aproape dezbracati, adultii umbla in haine zdrentuite si cu totii dorm ingramaditi langa putinele bunuri personale pe care le au.