Romania vazuta de Regina Maria - episodul 2 Dobrogea

Dupa ce povesteste cateva lucruri despre taranii romani atentia Reginei se indreapta spre Dobrogea, un taram fara pereche in Europa acelor vremuri. Comparatia nu este una exagerata sau plina de patriotism ci se bazeaza pe un aspect deseori trecut cu vederea. Dobrogea veche era un amalgam de populatii care traiau de secole impreuna fara conflicte.

Nu e de mirare deci sa citim in carte urmatoarele:

"Mai ales în Dobrogea aceste naţii felurite se îmbulzesc: pe lângă Români, Turci, Tătari, Ruşi, pe alocurea şi Nemţi, trăiesc paşnic unii lângă alţii.

Am fost într'un sat din Dobrogea, care era în parte românesc, în parte rusesc, în parte nemţesc, în parte turcesc. Am mers de la un capăt la altul, cercetând atâtea căsuţe, întrând în fiecare biserică, isprăvindu-mi încunjurul la mica moschee rustică, tapisată cu covoare veştejite, şi acolo, într'o mulţime de Turci de rând, am ascultat slujba lor ciudată, din care n'am înţeles nimic.

O femeie care nu e voalată n'are drept să între în sfânta incintă; dar un nume regal deschide atâtea uşi, şi atâtea regule severe se calcă în bucuria de a primi un oaspe aşa de neobişnuit."

Dobrogea a fost calcata pe rand de sciti, huni, bulgari, pecenegi, cumani, turci iar prezenta romaneasca sub forma ei politica a fost de scurta durata (in perioada lui Mircea cel Batran).

Aceasta parte a Romaniei a facut parte pe rand din Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Taratul Bulgar apoi Imperiul Otoman. Mai mult, in toata aceasta perioada zona a fost subiectul interesului comercial grecesc, acestia fiind prezenti in Marea Neagra alaturi de genovezi si venetieni in evul mediu.

Dupa trecerea balcanilor sub stapanire otomana Dobrogea a avut un pronuntat caracter turcesc in ceea ce priveste viata sociala, culturala, economica si politica.

Voi reda in continuare un pasaj mai mare din carte pentru ca descrierea pe care o face Regina Maria este graitoare pentru felul in care arata acest loc la inceput de secol XX:

"Într'o arzătoare zi de vară am venit într'un orăşel locuit aproape numai de Turci. Împărţiam bani mărunţi între săraci şi cei fără sprijin şi mă purtam de ici colo. Era acuma rândul poporaţiei musulmane; de aceia cercetam locurile cele mai nenorocite, cu mânile pline de bani.
Aşa li-a fost de mare bucuria la venirea mea, încât scopul cel adevărat al visitei mele a fn haine ciudate, ciripind o limbă neînţeleasă mie.

Îmi ziceau: Sultană, şi fiecare-şi simţia nevoia de a mă pipăi; puneau degetele pe hainele mele, mă atingeau pe spate, ba o bahadârcă bătrână m'a apucat de bărbie. Mă duceau din colibă'n colibă, din curte'n curte. M'am găsit despărţită de tovarăşii miei, rătăcind într'o lume pe care n'o mai cunoscusem până atunci. Mă târau cu ele printr'un labirint de mici colibe clădite din lut, de grădini ridicul de mici, de ogrăgioare dosite, făcându-mă să întru în locuinţele lor, să pun mâna pe copiii lor, să mă aşez pe scaunele lor. Ca un zbor de cioare se certau şi se băteau după mine, puindu-mi întrebări, copleşindu-mă cu bune urări, la care nu puteam răspunde decât cu o mişcare din umere şi zâmbete.

Femeile musulmane mai sărace nu sunt de fapt voalate: Ele poartă largi nădragi de bumbac şi peste dânşii un fel de mantie pe care şi-o tot ţin supt nas. Croiala acestor mantii li dă acea linie indesscriptibilă, aşa de plăcută ochiului şi care aparţine numai Răsăritului. Şi colorile ce aleg ele sunt totdeauna armonioase; afară de aceasta, ele sunt în concordanţă cu împrejurimea lor de soare şi de praf. Femeile acestea poartă ciudate colori albastre-şterse şi mauve, — chiar şi negrul hainelor lor nu e cu adevărat negru, ci a luat nuanţe ruginii, care se amestecă plăcut cu mediul în floarea noroiului în care locuiesc.

Când se îmbracă pentru drumuri mai lungi, portul lor e în de obşte negru, cu o pânză .albă ca zăpada pe capetele lor, aşa fel înfăşurată încât ascunde toată faţa afară de ochi.
Nespus de pitoresce şi de tainice sunt aceste întunecate figuri când vin către tine, atingând uşor păreţii şi purtând în de obşte un băţ greu în mâni ; este în ele ceva biblic, ceva care duce pe om îndărăt spre vremuri foarte depărtate."

Sub prezenta turceasca in Dobrogea locuiau turci, tatari, alaturi de populatia locala (care din cate se pare isi spuneau Diceni), dar si "ghiauri". Ghiauri era o categorie mai larga de persoane, care nu erau de religie musulmana si trebuiau sa plateasca un impozit pentru acest lucru, numit "haraci". Din cate se pare acesti ghiauri erau: Iflaklar (Romani), Bulgarlar (Bulgari), Rumlar  (Greci), Cingene (Tigani), Gök-Oğuzlar (Gagauzi), Ermenlar (Armeni), dar si Ladinlar (Evrei, de origine spaniola).

Un amanunt interesant este ca si Dicenii plateau haraci, insa romanii proveniti din Muntenia sau Transilvania sau Moldova, care se mutau in Dobrogea (mocani) erau partial scutiti.

Si pentru ca tabloul populatiei sa fie complet, ar trebui mentionat ca Dobrogea a cunoscut si colonisti de nationalitat germana, mutati aici incepand cu 1840, dar care au parasit zona in 1940.

Tabloul pe care il zugraveste Regina Maria este asadar unul fidel cu realitatea vremii respective.

In primul rand insa este de apreciat faptul ca a reusit sa cuprinda in culori atat de bine definite extraordinara varietate de tipologii umane intalnita in Dobrogea fara sa fie partinitoare.

Daca ti-a placut, poti citi si celelalte episoade ale seriei:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Episodul 8: Cimitirul