Calea Victoriei de odinioara

O frumoasa vedere cu Calea Victoriei datand din 1912, asa cum indica stampila. Se poate vede un tramvai si mai multe trasuri semn ca progresul incepuse sa isi faca loc in cotidianul bucurestean. Intersectia din imagine este dintre Calea Victoriei si actualul bulevard Regina Elisabeta, iar cladirea impunatoare din dreapta este Hotelul Bulevard. Multa vreme lasat in paragina el este in acest moment renovat, urmand a fi reintrodus in circuitul economic.

Romania vazuta de Regina Maria: Episodul 4: Intalnire cu stafii pe drum

Un episod interesant in cartea Tara Mea a Reginei Maria mi s-a parut descrierea unei procesiuni funerare, intalnita pe un drum de tara iarna. Diferentele intre obiceiurile vestice de inmormantare si cele ortodoxe sunt cu siguranta mari, insa faptul ca satul, taranul si obiceiurile noastre erau in acea perioada exact cum fusesera si in urma cu sute de ani a contribuit la crearea unei imagini inedite.

Ea povesteste cum intr-o zi, la sfarsit de iarna, cand zapada incepea sa se topeasca iar drumul parea din ce in ce mai lung ceva a rupt monotona calatorie:

"Deodată auziiu un sunet jalnic venind spre mine din depărtare, ceva cum nu mai auzisem înnainte.

Trăgând frâul, stătuiu pe loc la marginea drumului, mirându-mă ce o să văd. De fapt neaşteptată era procesia care, ca un vis straniu, venia spre mine din ceaţă. Înnotând prin zăpada în topire înnaintau doi băieţaşi purtând între ei o tavă rotundă supţire pe care se afla o colivă; după ei venia un preot bătrân cu crucea în mână, îmbrăcat pompos în podoabe veştede : roşii, de aur şi albastre. Veşmântu-i greu era tot stropit şi murdărit, părul lui cel lung şi barba nepieptănată erau de un cenuşiu murdar, ca şi drumul pe care mergea. Un bătrân trist, neavând altă expresie decât a miseriei pe palida-i faţă căzută.

Îndată după ei urmă un car aspru de lemn, tras de boi ale căror nasuri atingeau aproape pământul; răsuflarea lor făcea nouraşi în jurul capetelor, prin cari ochii luciau cu o nerăbdătoare nelinişte.

Din acest car se auzise sunetul cel trist. Ce putea să fie? Atunci de-odată am înţeles!"

Intr-adevar, era vorba despre o inmormantare conforma cu riturile si traditiile romanesti. Unele sunt mai ciudate si pot parea nelalocul lor. Altele in schimb isi au utilitatea lor.

Probabil cele mai interesante obiceiuri insa nu sunt nici macar crestine. Astfel, spre exemplu, in unele parti ale tarii, exista obiceiul de a pune bani in mana mortului, pentru a putea plati "vama" atunci cand va trece peste "Apa Sambetei". Ciudatul obicei isi are originile in vechea mitologie balcanica si poate fi asimilata cu raul Styx din mitologia greaca. In mitologia romanesca se crede ca Apa Sambetei izvoraste de sub radacinile unui brad si ca al sau curs este urmat de sufletele mortilor. Raul inconjoara intreg Pamantul de mai multe ori (3, 5, 7 sau 9 ori) pentru ca apoi sa se verse in iad. In unele parti ale tarii exista obiceiul ca, inainte de a bea apa dintr-o apa curgatoare, omul sa isi faca semnul crucii, pentru a nu bea si sufletele mortilor care isi cauta drumul spre Apa Sambetei.

"Un sicriu neted era pus în mijlocul carului; în juru-i stătea un număr de bătrâne, gemând şi plângând, ridicându-şi glasurile într'un cântec trist, care răsuna ca o bocire prin aier. Părul lor alb era zburlit şi valurile lor negre fluturau în jur ca smocuri de fum.

După car mergeau patru Ţigani bătrâni, cântând arii jalnice pe vioarele lor ţipătoare, pe când glasurile femeilor luau refrenul pe altă scară. Niciodată n'am auzit un bocet mai trist, nici un zgomot mai lugubru. Îndată după Ţigani venia o ceată de rude desculţe, ţiind lumânări aprinse în mâni. Flăcările şubrede păreau aproape ruşinate că ard aşa de slab în melancolica lumină a zilei."

Acestea sunt bocitoarele, femei care trebuie sa il planga pe cel mort. Obiceiul este preluat de la romani, ca de altfel o mare parte din riturile funerare. Fiecare sat isi avea pe vremuri bocitoarele lui, care, contra cost, veneau sa il planga pe mort.

Obiceiul la sate este de a transporta mortul intr-un car tras de boi, intr-un sicriu deschis. Intreaga procesiune trebuie sa faca 7 opriri, precum numarul de opriri ale lui Iisus Hristos pana la Golgota. Atunci cand carul traverseaza o apa, se arunca o panza peste ea, astfel incat sufletul mortului sa nu se oglindeasca in ea, iar el sa ramana blocat in lumea aceasta. Oglinzile trebuie de asemenea acoperite in casa mortului, astfel incat sufletul acestuia sa nu se oglindeasca in ele si sa ramana blocat.

"Trecând, aceste fiinţi obosite ridicară feţe palide, privindu-mă cu ochii jalnici cari nu arătau nicio mirare. Prin ceaţa întunecoasă păreau a fi tot atâtea stafii, venite de nicăiri, mergând spre nu ştim ce ţintă. Ca umbra trecură şi se pierdură. Dar, prin ceaţa ce se strânsese, bocetul se întorcea să mă urmărească, statornic, în chip ciudat; ca şi cum mortul ar fi strigat, din sicriaşul lui, după ajutor...

Mult timp după ce această stranie vedenie dispăruse, am stat privind la drumul unde urmele picioarelor lor rămăseseră întipărite pe zăpada topită. Fusese totul numai o halucinaţie, creată de melancolia zilei?"

Daca ti-a placut, poti citi si celelalte episoade ale seriei:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Episodul 8: Cimitirul

Balcicul iubit al Reginei Maria

Palatul regal din Balcic, locul de care Regina Maria s-a indragostit si unde ar fi vrut sa ii fie adusa inima. In prezent orasul se afla in Bulgaria, dar legenda Reginei ramane vie.

Ramnicul vechi - Piata Lahovary

In imaginea de mai sus se afla Piata Lahovary din Ramnicu Valcea. Pentru Ramniceni, repere cunoscute pot fi acoperisul rosu din fundal si biserica din dreapta. Acoperisul rosu este cel al postei aflata vis-a-vis de actualul Hotelul Alutus, lucru confirmat si de turla bisericii din dreapta. Altfel spus, piata pe care o vedeti in imagine corespunde partii de sus a scuarului Mircea cel Batran.

Din pacate insa, niciuna dintre cladirile din imagine (cu exceptia bisericii din dreapta) nu mai exista in prezent.

Brasovul la inceput de secol XX

O frumoasa carte postala de epoca infatisand cele mai importante cladiri din Brasovul de odinioara. In medalionul din stanga sus se afla Casa Sfatului din Piata Centrala a Brasovului (Piata Sfatului). Sub acel medalion putem vedea un altul infatisand Biserica Neagra din Brasov.

In partea centrala jos se afla Casa de Tir (Das Schutzenhaus), o veritabila atractie pentru brasoveni unde aveau loc mese festive, se putea practica tir si se putea juca popice.

In partea de sus a imaginii se afla o foarte frumoasa panorama a orasului Brasov, asa cum arata la inceput de secol XX.

Miroase a mare

Pe asemenea calduri parca ar da bine o balaceala la mare. Si care este cea mai trendy sau chic statiune de pe malul marii? Astazi nu stiu, dar la inceputul secolului XX cu siguranta raspunsul era Mamaia.

Piata Sf. Arhangheli din Braila de odinioara

Piata Sfintii Archangheli din Braila animata cu oameni, trasuri si tramvaie. De remarcat faptul ca in partea dinspre centru stanga a imaginii se pot vedea mai multi stalpi, unul dintre ei avand si o groapa sapata alaturi. Din cate se pare muncitorii de tip "Dorel" si gropile in trotuare au existat dintotdeauna la romani.
Cu adevarat o piesa foarte frumoasa...

Suvenir din Turnu Severin la inceput de secol XX

Iata o  frumoasa ilustrata postala infatisand orasul Turnu Severin, la inceput de secol XX. Imaginile ne arata o localitate cocheta si ingrijita, departe de sistematizarea urbana realizata in perioada comunista. In partea din stanga sus se afla Bulevardul Carol, cu case mici si constructii in mare parte de la sfarsit de secol XIX sau inceput de secol XX. Sub putem admira o imagine infatisand Gradina Publica a orasului iar in dreapta, o imagine mai mare cu Biserica Grecescu.

Galatiul la inceput de secol

Piata Regala, la intersectia cu Strada Mare din Galatiul de altadata. In imagine se pot observa atat trecatori cat si birje, dar si un tramvai. Oamenii se opresc la poza, un eveniment deosebit pentru acea vreme.
O imagine foarte frumoasa, animata de la inceputul secolului.

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 3: Bisericile

Romania nu a fost niciodata o tara bogata, in ciuda a tot ce se scrie prin manualele de istorie. Putinul avut al locuitorilor a fost periodic furat sau pierdut astfel incat trecerea secolelor a lasat putine urme in peisajul romanesc. Acest lucru este remarcat si de Regina Maria in paginile cartii " Tara Mea". Si totusi ceva a reusit sa se pastreze ca marturie a veacurilor de demult apuse: bisericile: "Dar înnainte de toate vechile mănăstiri ale acestei ţeri au păstrat comori din trecut."

Urmeaza o descriere cu adevarat incantatoare a lacaselor de rugaciune din Vechiul Regat:

"Ca şi în multe alte ţeri, călugării şi maicele din România ştiu cum să aleagă cele mai încântătoare locuri pentru lăcaşurile lor de pace. 

La unele am putut ajunge numai călare, urcându-mă peste dealuri şi văi, peste pasuri pietroase, urmată de cete de ţerani în veşminte albe, pe căluţi zburliţi, ciufuliţi, dar având piciorul sigur ca al caprei de munte.
Odată într'amurg, după ce o zi întreagă călărisem peste munţi, dăduiu pe neaşteptate peste unul din aceste depărtate lăcaşuri, cu păreţii albi, de un pitoresc straniu, pe jumătate ascuns între brazi şi venerabili fagi cu trunchiurile ca uriaşi deodată împietriţi, uriaşi cari în cel din urmă: al lor spasm de agonie îşi frâng mânile în zădarnică desperare.

Primirea de care se bucura Regina era bineinteles una demna de un chip domnesc, iar o parte din aceste lucruri pot parea normale unor oameni obisnuiti cu obiceiurile romanesti. Regina Maria insa, crescuta in Regatul Unit vede lucrurile din perspectiva strainului. Acesta este poate si motivul pentru care citesc aceasta carte.
Revenind la subiect insa Regina face o distinctie interesanta intre bisericile si schiturile mici, pierdute printre munti si manastirile mari.

In ceea ce le priveste pe primele:

"La apropierea mea clopotele începură să sune, glasurile lor clare şi răsunătoare proclamându-şi bucuria către ceruri.

Trecuiu pe supt portalul acoperit în curtea încunjurată de ziduri. Innainte de a fi putut să mă cobor, am fost încunjurată de un negru roiu de maice schiţând smerite gesturi de salutare, făcându-şi cruce, căzând în ghenunchi şi apăsându-şi frunţile pe pietrile de jos, apucându-mi mânile ori părţi din îmbrăcămintea mea, pe care le sărutau, pe când strigau şi murmurau, şoptind vre-o rugăciune.

Uimită de aşa o întâmpinare, am fost luată de supţioară de maica stariţă, o venerabilă bătrână tremurândă, a cării faţă era aşa de încreţită de vârstă ca un câmp brăzdat de plug.

Pe jumătate ducându-mă, pe jumătate acăţându-se de sprijinul mieu, mă conduse prin uşa deschisă a bisericii. Din vreme în vreme-mi sărută pe furiş umărul şi într'un fel de smerit extas apăsă faţa-i bătrână, bătrână, de a mea.

Toate celelalte maice se îngrămădiau după noi ca un stol de păsări cu penele negre, vălurile lor întunecate plutind în vânt, iar clopotele sunând într'una, în zvon de bucurie.
În lăcaşul umbrit făcliile aprinse erau ca roiuri de muşti luminoase într'o pădure întunecată. 

Călugăriţele se aşezară de-a lungul zidurilor, veşmintele lor negre făcându-se una cu umbra, aşa încât numai feţele lor reieşiau, făcute şi mai eterate prin tremurătoarea lumină a candelei.

Cântau, — bucuros aş spune că era frumos cântecul lor, însă n'ar fi tocmai adevărat. Nu ca în Rusia, cântarea în bisericile româneşti e departe de a fi melodioasă : ele bâzâiau pe nas cântări trăgănate, adesea repetate, de loc armonioase şi care nu par să aibă cuvânt de-a ajunge vre-odată la capăt.

Dar, oarecum, în seara aceia, în pierduta mănăstire de munte, departe de casele oamenilor; acolo, în paraclisul cu tavanul jos, plin de aceste figuri îmbrăcate'n doliu, ale căror feţe severe erau îngereşti în mistica lumină, sunetele stranii care se ridicau spre boltă nu erau ne la locul lor. 

Era ceva bătrânesc în ele, ceva arhaic, primitiv, în legătură cu zugrăvelile şi icoanele oarecum barbare, ceva care părea că a rătăcit, venind din vremi trecute, pănă în lumea mai zbuciumată de astăzi..."

Pe de alta parte insa manastirile mari ofereau primiri mai pompoase:

"Acolo toţi călugării veniau în alaiu să mă întâmpine: o procesiune de fiinţi cu veşminte negre şi bărbi lungi, de aparenţă austeră, întunecaţi la faţă.
Luându-mă de braţ părintele stareţ mă ducea solemn prin biserica bogat împodobită, pe când o sumă de copilaşi aruncau flori cum treceam."

Regina Maria avusese contact cu religia ortodoxa si anterior venirii in Romania, mama sa fiind marea Ducesa Maria Alexandrovna, fiica Tarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Si totusi primirea maicilor precum si cantecele lor ii par ceva inedit.

Daca ti-a placut, poti citi si celelalte episoade ale seriei:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Nou! Episodul 8: Cimitirul

Reclame din ziarul Adevarul, anul 1888

Mi-au trecut prin mana recent o serie de ziare "Adevarul" din anul 1888.

Lasand la o parte continutul propriu-zis al ziarului, care va face obiectul unei unui alt subiect mi-au atras atentia reclamele inserate la final.
Rolul reclamelor este unul destul de clar. Ele asigura o parte din necesarul de finantare al ziarului alaturi de pretul platit efectiv de cumparator.

Incepem cu o reclama la tigari. Bine, nu la o tigara propriu zisa ci la hartie pentru tigari. In acea perioada exista obiceiul de a cumpara separat tutunul si foile propriu zise.

Tutunul propriu zis era monopol de stat, insemnand ca doar statul avea drept de a cultiva si a vinde aceasta planta. Monopolul nu se aplica insa si asupra foilor de tigari, astfel ca existau diferiti comercianti care se ocupau cu vanzarea foilor.

Care erau conditiile insa pentru o hartie de tigari buna? Dupa cum ne spune chiar reclama, "Puritate", "Hygiena", "Finete" si "Aroma".Reclama ne ofera o marca, "Principele Cuza", un comerciant, "I. N. Levi" si o adresa "Strada Gabroveni, No. 33 - 35".

O alta reclama specifica epocii este cea de mai jos: "Case de Fer Chatwood". Casele de fer erau bineinteles seifurile, obiect de nelipsit pentru orice comerciant cu disponibilitati de numerar mari sau pentru oamenii bogati.

Aceste case de fer sunt, dupa cum ne spune reclama "Neinvinse" si reprezinta cel mai sigur sistem "contra focului, spargerei si caderei". Am facut o mica cercetare pe google si din cate se pare laudele asumate in reclama nu sunt chiar vorbe menite sa gadile urechile ci au o fundamentare. Astfel, din cate se pare seifurile produse de compania Chatwood Milner erau intr-adevar printre cele mai sigure in acea perioada multumita unui sistem inovator folosit in constructia lor. Sistemul presupunea existenta a 3 placi ,din care cea externa prezenta pe suprafata interioara o serie de spatii conice, acestea fiind umplute cu "Spiegeleisen" un amestec de mangan si fier. La vremea lor aceste seifuri erau aproape imposibil de gaurit sau demontat. Despre compania Chatwood Milner puteti citi mai multe dand click aici: link in engleza

Adresa magazinului este tot din actualul centru vechi al Bucurestiului, Strada Smardan, nr. 2.

Si totusi nu numai lucruri serioase se vindeau in Bucurestiul acelor vremuri ci si delicatesuri, precum "Rahaturi si dulceturi fine" de la firma "La Orasul Sira". Astfel de produse nu lipseau din casa boierilor sau a micii burghezii stabilita in Bucuresti in acea perioada. Dulceturile si rahatul sunt "din tote fructele" si de Campulung. Interesanta este trimiterea catre originea "de Campulung". Cel mai probabil este vorba despre retete de fabricatie a dulceturilor similare cu "magiunul de Topoloveni", pana acum singura marca alimentara protejata la nivelul UE.

Preturile promise sunt "foarte eftine" iar stimabilul Theodor Andriadis (grec la origine dupa nume) ne promite ca livreaza si in provincie "prompt si eftin".

Alte reclame, peste cateva zile.

Monumente ale vechiului Bucuresti

Iata o frumoasa ilustrata infatisand vechiul Bucuresti. In partea din stanga a imaginii se poate observa Palatul CEC si Calea Victoriei. Pe Calea Victoriei se pot vedea tramvaie trase de trasuri (incercati sa dati zoom imaginii), populatie, dar si Hotelul Franta. In dreapta se poate observa Statuia lui Mihai Viteazul (dreapta sus), cea care se afla in prezent in Piata Universitatii si care s-a plimbat de numeroase ori prin Bucuresti. Statuia are o istorie controversata, inaugurarea sa fiind amanata pentru a nu crea tensiuni politice intre Vechiul Regat si Imperiul Austro-Ungar. Dar despre acest subiect voi vorbi intr-o alta postare.

In partea de jos a imaginii se poate vedea Palatul Postelor, actual sediu al Muzeului National de Istorie. Constructia a fost ridicata pe un teren ramas viran dupa ce Hanul Constantin Voda a ars intr-un mare incendiu.

Monumente reprezentative din Iasi

Iasiul a fost intotdeauna un oras cu monumente arhitecturale reprezentative. In imaginea de mai sus avem cateva dintre acestea: in stanga sus Teatrul National din Iasi, in centrul imaginii se afla Statuia lui Stefan cel Mare, in timp ce in dreapta se afla cladirea Bancii Nationale a Romaniei.

In partea din stanga jos se afla cladirea faimoasei Universitati din Iasi.

Ramnicu Valcea de odinioara

O frumoasa ilustrata de epoca infatisand Ramnicu Valcea. Se poate vedea in medalionul din stanga sus Episcopia, aflata la poalele dealului Capela, biserica Cetatuia, aflata pe dealul Cetatuii, iar intre cele doua o panorama a orasului Ramnicu Valcea, astfel cum arata el la inceput de secol: un oras cochet de provincie, asezat la rascruce de drumuri, cu case frumoase in centru, cateva cladiri avand o arhitectura deosebita.

Mai jos avem de asemenea o vedere a Podului peste Olt si, sub aceasta, la Cazarma orasului.

Ursarii

"Ca multi ani s-au scurs

De cand el s-a dus

Cu un pui de urs

Pe un drum.

Cu belciug si lant,

Fara nici un sfant,

Spre un targ bizant,

Foc ardea"

Ascultam zilele acestea melodia "Mica Tiganiada" a celor de la Phoenix si mintea mi-a alunecat spre versurile de mai sus, care fac referire la o meserie practicata in Romania indeosebi de tigani.

Meseria de imblanzitor de ursi nu este una specifica populatiei de etnie rroma ci a fost raspandita in toata Europa. Dovada a acestui lucru este si marea varietate de carti postale de epoca ce infatiseaza "ursari" de diferite nationalitati. Daca nu ma credeti pe cuvant si vreti sa va convingeti singuri va invit sa dati un click aici

Din cate se pare meseria dateaza inca din Evul Mediu, dar a luat cu adevarat amploare undeva prin secolul XIX, in special in arealele muntoase ale Europei, cum ar fi Abruzzo (Italia), Ariege (Franta), Peninsula Balcanica si Muntii Carpati (Romania). Cei care se ocupau cu acest mestesug erau de cele mai multe ori proveniti din familii sarace si imblanzeau animalele pentru a oferi spectacole doritorilor de divertisment. Ursii erau dresati sa faca tot soiul de trucuri, sa danseze, sa mearga pe sarma.

Ursii erau prinsi de cand erau pui, castrati si apoi crescuti si dresati de catre cei care urmau sa le devina stapani.

In Romania, Ursarii, o ramura a populatiei de etnie rroma se ocupau cu dresarea ursilor. Dresarea se facea atat pentru divertisment, activitate raspandita si in alte parti ale Europei, dar si pentru practicarea unor ritualuri magice. Aceste practici magice se bazau pe conceptia populara ca ursii pot aduce noroc in gospodarie sau pot feri de pericole. In folclorul din zona Balcanilor in special (incluzand aici si Romania) exista si obiceiul numit "calcatura ursului". Ritualul era cam in felul urmator: tanarul se intindea pe pamant cu burta in jos si isi acoperea capul cu mainile. Ursul era urcat pe spatele persoanei, acesta fiind in faptul "calcatul ursului".

Se spunea ca acest ritual poate vindeca diverse boli, precum artrita, reumatismul, malaria sau febra. De asemenea calcatura ursului te vindeca de iele, de sperietura, de deochi, sau farmece.

Tot calcatura ursului era un ritual folosit pentru a oferi tinerilor fertilitate si noroc in casnicie.

Si pentru lucruri, ceva mai putin romantice, calcatura ursului ferea ograda taranului de alte animale salbatice.

Nu e de mirare ca acest obicei a capatat o importanta deosebita pentru romani.

Si ca sa inchei postul asa cum se cuvine, mai jos gasiti si melodia celor de la Phoenix, numita Mica Tiganiada:

Bucurestiul cu parfum de epoca

O frumoasa carte postala infatisand Bucurestiul interbelic. In imaginea se poate vedea vechiul Teatrul National (cel de pe Calea Victoriei), Ateneul Roman, dar si statuia Doamnei Balasa.

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 2 Dobrogea

Dupa ce povesteste cateva lucruri despre taranii romani atentia Reginei se indreapta spre Dobrogea, un taram fara pereche in Europa acelor vremuri. Comparatia nu este una exagerata sau plina de patriotism ci se bazeaza pe un aspect deseori trecut cu vederea. Dobrogea veche era un amalgam de populatii care traiau de secole impreuna fara conflicte.

Nu e de mirare deci sa citim in carte urmatoarele:

"Mai ales în Dobrogea aceste naţii felurite se îmbulzesc: pe lângă Români, Turci, Tătari, Ruşi, pe alocurea şi Nemţi, trăiesc paşnic unii lângă alţii.

Am fost într'un sat din Dobrogea, care era în parte românesc, în parte rusesc, în parte nemţesc, în parte turcesc. Am mers de la un capăt la altul, cercetând atâtea căsuţe, întrând în fiecare biserică, isprăvindu-mi încunjurul la mica moschee rustică, tapisată cu covoare veştejite, şi acolo, într'o mulţime de Turci de rând, am ascultat slujba lor ciudată, din care n'am înţeles nimic.

O femeie care nu e voalată n'are drept să între în sfânta incintă; dar un nume regal deschide atâtea uşi, şi atâtea regule severe se calcă în bucuria de a primi un oaspe aşa de neobişnuit."

Dobrogea a fost calcata pe rand de sciti, huni, bulgari, pecenegi, cumani, turci iar prezenta romaneasca sub forma ei politica a fost de scurta durata (in perioada lui Mircea cel Batran).

Aceasta parte a Romaniei a facut parte pe rand din Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Taratul Bulgar apoi Imperiul Otoman. Mai mult, in toata aceasta perioada zona a fost subiectul interesului comercial grecesc, acestia fiind prezenti in Marea Neagra alaturi de genovezi si venetieni in evul mediu.

Dupa trecerea balcanilor sub stapanire otomana Dobrogea a avut un pronuntat caracter turcesc in ceea ce priveste viata sociala, culturala, economica si politica.

Voi reda in continuare un pasaj mai mare din carte pentru ca descrierea pe care o face Regina Maria este graitoare pentru felul in care arata acest loc la inceput de secol XX:

"Într'o arzătoare zi de vară am venit într'un orăşel locuit aproape numai de Turci. Împărţiam bani mărunţi între săraci şi cei fără sprijin şi mă purtam de ici colo. Era acuma rândul poporaţiei musulmane; de aceia cercetam locurile cele mai nenorocite, cu mânile pline de bani.
Aşa li-a fost de mare bucuria la venirea mea, încât scopul cel adevărat al visitei mele a fn haine ciudate, ciripind o limbă neînţeleasă mie.

Îmi ziceau: Sultană, şi fiecare-şi simţia nevoia de a mă pipăi; puneau degetele pe hainele mele, mă atingeau pe spate, ba o bahadârcă bătrână m'a apucat de bărbie. Mă duceau din colibă'n colibă, din curte'n curte. M'am găsit despărţită de tovarăşii miei, rătăcind într'o lume pe care n'o mai cunoscusem până atunci. Mă târau cu ele printr'un labirint de mici colibe clădite din lut, de grădini ridicul de mici, de ogrăgioare dosite, făcându-mă să întru în locuinţele lor, să pun mâna pe copiii lor, să mă aşez pe scaunele lor. Ca un zbor de cioare se certau şi se băteau după mine, puindu-mi întrebări, copleşindu-mă cu bune urări, la care nu puteam răspunde decât cu o mişcare din umere şi zâmbete.

Femeile musulmane mai sărace nu sunt de fapt voalate: Ele poartă largi nădragi de bumbac şi peste dânşii un fel de mantie pe care şi-o tot ţin supt nas. Croiala acestor mantii li dă acea linie indesscriptibilă, aşa de plăcută ochiului şi care aparţine numai Răsăritului. Şi colorile ce aleg ele sunt totdeauna armonioase; afară de aceasta, ele sunt în concordanţă cu împrejurimea lor de soare şi de praf. Femeile acestea poartă ciudate colori albastre-şterse şi mauve, — chiar şi negrul hainelor lor nu e cu adevărat negru, ci a luat nuanţe ruginii, care se amestecă plăcut cu mediul în floarea noroiului în care locuiesc.

Când se îmbracă pentru drumuri mai lungi, portul lor e în de obşte negru, cu o pânză .albă ca zăpada pe capetele lor, aşa fel înfăşurată încât ascunde toată faţa afară de ochi.
Nespus de pitoresce şi de tainice sunt aceste întunecate figuri când vin către tine, atingând uşor păreţii şi purtând în de obşte un băţ greu în mâni ; este în ele ceva biblic, ceva care duce pe om îndărăt spre vremuri foarte depărtate."

Sub prezenta turceasca in Dobrogea locuiau turci, tatari, alaturi de populatia locala (care din cate se pare isi spuneau Diceni), dar si "ghiauri". Ghiauri era o categorie mai larga de persoane, care nu erau de religie musulmana si trebuiau sa plateasca un impozit pentru acest lucru, numit "haraci". Din cate se pare acesti ghiauri erau: Iflaklar (Romani), Bulgarlar (Bulgari), Rumlar  (Greci), Cingene (Tigani), Gök-Oğuzlar (Gagauzi), Ermenlar (Armeni), dar si Ladinlar (Evrei, de origine spaniola).

Un amanunt interesant este ca si Dicenii plateau haraci, insa romanii proveniti din Muntenia sau Transilvania sau Moldova, care se mutau in Dobrogea (mocani) erau partial scutiti.

Si pentru ca tabloul populatiei sa fie complet, ar trebui mentionat ca Dobrogea a cunoscut si colonisti de nationalitat germana, mutati aici incepand cu 1840, dar care au parasit zona in 1940.

Tabloul pe care il zugraveste Regina Maria este asadar unul fidel cu realitatea vremii respective.

In primul rand insa este de apreciat faptul ca a reusit sa cuprinda in culori atat de bine definite extraordinara varietate de tipologii umane intalnita in Dobrogea fara sa fie partinitoare.

Daca ti-a placut, poti citi si celelalte episoade ale seriei:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Episodul 8: Cimitirul

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 1 Taranul Roman

Regina Maria, Sursa: Tara  mea

Am inceput recent sa citesc cartea "Tara mea" scrisa de Regina Maria, sotia Regelui Ferdinand. Cartea este atragatoare pentru ca este scrisa de o persoana care nu a crescut in Romania si care a fost educata in spiritul normelor si etichetei britanice. Nu vreau sa insist asupra biografiei reginei intrucat pagina de wikipedia este probabil suficienta pentru cei care doresc informatii de interes general.
Ce m-a surprins pe mine a fost ca primele randuri ale cartii fac referire la lumea satului:

“Când am văzut întâiu un sat românesc, cu colibele-i mărunte ascunse între pomi, singurele colţuri verzi pe nemărgenitele câmpii, abia de puteam crede că familii întregi pot locui în case aşa de mici.

Păreau casele pe care le schiţam în copilărie cu o uşă la mijloc, o ferestruică de amândouă părţile şi fum mergănd undeva în rotocoale din coperişul buhos. Adesea aceste coperişuri par prea grele pentru asemenea căsuţe; par că le zdrobesc, şi uşile date în lături li dau o înfăţişare de parcă ar striga după ajutor.

Seara femeile stau torcând din furcă pe praguri, pe când turmele vin spre casă tropotind moale prin praf şi dulăii latră furios, umplând de zarva lor tot văzduhul.”

Intr-adevar, atunci cand Regina Maria a avut primul contact cu satul romanesc acesta arata in continuare exact la fel precum era si in urma cu sute de ani. Incremenirea specifica satelor romanesti de fapt subiectul multor relatari ale strainilor care ne-au calcat drumurile tarii.

"Primăvara, sunt pe jumătate îngropate'n pomi, o Mare spumegând de flori albe, din mijlocul cărora coperişurile rotunde ale colibelor răsar ca nişte nouri mari cenuşii.

Galiţe, gâşti şi purceluşi se joacă ici şi colo pe praguri; zambile timpurii şi păpădii galbene cresc în voie prin curţile nemăturate, unde oale de forme ciudate şi luminoase bucăţi de scoarţe rupte zac în pitorească neorânduială.

Printre toate acestea copiii cu ochi negri se găsesc pe jumătate goi în fericită libertate.

Niciodată n'am fost în stare să înţeleg cum familii aşa de îmbielşugate, fără să mai pomenesc păsările şi atâţia prieteni cu patru picioare, pot afla loc în cele două mărunte cămăruţe din care se alcătuiesc aceste colibe.

Iarna, satele sunt acoperite de zăpadă; fiece căsuţă e o albă grămăgioară învăluită; toate colţurile sunt rotunzite, aşa încât coliba pare să fie împachetată în vată.

Nu-şi dă nimeni osteneala să înlăture nămeţii. Zăpada rămâne unde a căzut; săniuţele sar peste ridicăturile ei făcând drumuri tot aşa de învălurate ca o Mare bătută de furtună!"

Imaginea pictata de regina este idilica si cu siguranta ca reprezenta o schimbare comparative cu iernile din Marea Britanie, unde nu cred sa fie case troienite de zapada.

Din punct de vedere statistic, datele pe care le am la indemana imi spun ca in 1915 populatia totala a Vechiului Regat era de 7.897.311 locuitori din care populatia rurala numara 6.428.284 persoane. Populatia rurala reprezenta asadar 81.4% din total.

Impresia pe care a lasat-o Vechiul Regat viitoarei regine trebuie sa fi fost una puternica.


Daca ti-a placut, poti citi si celelalte episoade ale seriei:

Episodul 1: Taranul Roman

Episodul 2: Dobrogea

Episodul 3: Bisericile

Episodul 4: Intalniri cu stafii

Episodul 5: Ciudatele cruci vechi

Episodul 6: Batranul

Episodul 7: Ciobanul

Nou! Episodul 8: Cimitirul