Cei care au avut ocazia de a se plimba prin partile rurale ale Romaniei nu se poate sa nu fi observat un lucru pe care nu il poti vedea decat in aceasta parte a lumii: cruci si troite pe marginea drumului din loc in loc. Misterioasele cruci de pe marginea drumului par a avea un rol important in pleiada de datini si obiceiuri mostenite din stramosi de catre taranul roman. Acest subiect a fost atins si de Regina Maria in cartea ei, "Tara Mea", din care am sa va redau cateva pasaje:
"Trebuie să vorbesc puţin de aceste ciudate cruci vechi pe care, pe toate drumurile ce le-am străbătut, le-am întâlnit, în orice parte a ţerii.
Pănă acum n'am dat bine de rostul lor, dar mi-s dragi: ele par aşa de bine în consunanţă cu caracterul întru câtva melancolic al ţerii!
În de obşte ele stau la marginea drumului, une ori în singurătate impunătoare; une ori în grupe; une ori sunt din piatră ciudat săpată; une ori sunt de lemn, crud zugrăvite de figuri de sfinţi arhaici.
Fără îndoială aceste pioase monumente au fost înnălţate ca să însemne locurile unde s'a petrecut ceva: poate moartea vre-unui erou sau numai omorul unui singuratec călător care nu era menit să. ajungă la capătul drumului său..."
Intr-adevar crucile de lemn sau troitele se ridicau in locuri de insemnatate, unde avusesera loc la un moment dat evenimente de importanta majora, pentru a-i comemora pe cei morti pe alte meleaguri sau pur si simplu pentru a aminti de ctitorul ei. Ele erau asezate cu preponderenta la rascruci de drumuri, loc de intalnire nu
numai a oamenilor ci si a duhurilor. De asemenea fantanile erau locuri unde astfel de cruci se ridicau pentru ca sufletele mortilor sa gaseasca drumul cel bun. Aici ar trebui amintit ca in mitologia noastra exista o legatura intre sufletele mortilor si izvoare sau fantani, considerandu-se ca sufletele urmeaza apele izvoarelor sau uneori chiar sufletul mortului se opreste la fantana pentru a bea apa. De aceea taranul roman isi face cruce inainte sa bea apa din izvor si ridica o cruce in acel loc de adapat al sufletelor.
"De cele mai multe ori stau lângă puţuri, purtând numele acelora cari, gândindu-se la drumeţii setoşi, au ridicat aceste mijloace de adăpat în locuri depărtate.
Ciudate la făptură, ele atrag ochiul de departe; ţeranul îşi descopere fruntea înnaintea lor, şoptind o rugăciune pentru morţi.
La răscruci, am dat une ori peste dânsele strânse câte zece supt un coperiş; când se află în aşa de mare număr, sunt cioplite din lemn. Formele şi mărimea lor sunt felurite: unele, sunt grozav de înnalte şi de zdravene, acoperite original cu şindilă; adesea desemnul lor e încurcat, şi mai multe cruci, ieşind una din alta, fac a alcătuire curioasă, zugrăvită peste tot cu colorile cele mai tari, pe carele soarele şi ploaia răpede le îndulcesc spre o plăcută armonie. Ocrotite de tovarăşele lor mai mari, multe cruciuliţe se grămădesc alături: cruci rotunde şi cruci pătrate, cruci care sunt supţirele şi drepte, cruci care par a se pleca smerit spre pământ...". Crucile de lemn erau de regula ridicate de tarani, in timp ce crucile de piatra erau ridicate de familii instarite de boieri sau negustori, ele implicand si o cheltuiala materiala mai mare.
"Pe drumuri singuratece aceste dovezi rustice de credinţă au un farmec ciudat. Te miri ce dorinţi s'au ridicat când ele au fost puse acolo de mâni evlavioase şi de inimi care credeau...
Dar, mai presus de toate, crucile de piatră săpată mă ispitesc. Le-am descoperit în tot felul de locuri: unele sunt de o rară frumuseţă, acoperite cu inscripţii care şerpuiesc în minunate desemnuri.
Am dat de ele pe câmpii pustii, pe margeni de drumuri prăfoase, la capătul pădurilor întunecate, pe singuratece cline de munte. Le-am aflat pe ape pierdute lângă Mare, unde porumbeii valurilor se rotiau în jurul lor, desmierdându-le uşor cu vârful aripilor. "
Pierdute pe drumuri de tara laturalnice, stinghere intr-un peisaj in schimbare aceste cruci reprezinta in mod cert un element definitoriu al peisajului nostru. Calatorii straini care le intalnesc raman de multe ori mirati si in acelasi timp atrasi de aceste misterioase monumente. "Multe leghi de cale am călărit ca să am alt punct de vedere asupra acestor simbole misterioase, pentru că ele-mi umplu sufletul totdeauna cu o puternică dorinţă de linişte; ele sunt aşa de solemn impresionante, aşa de tăcute, aşa de liniştite...
Una mai ales mi-a fost scumpă inimii. Stătea singură singurică într'o singurătate demnă, pe un câmp gol, privind ameninţător la un smoc de scai cari-şi suciau tulpinele spinoase în umbra braţelor ei.
Nu-i ştiam povestea, nici de ce păzia la un loc aşa de singuratec; pare că fusese acolo de la însuşi faptul vremii... Obosită de zădarnica veghere, se apleca uşor într'o parte, şi în amurg umbra-i sămăna straniu cu umbra unui om."
Daca ti-a placut aceasta postare poti citi si celelalte episoade aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu