Via Carolina - drumul uitat al Imperiului prin Oltenia

Nu multa lume a auzit de Via Carolina, la fel cum nu multa lume stie de cucerirea Olteniei de catre Imperiul Habsburgic. Desi aceasta perioada nu este consemnata in manualele de istorie a Romaniei ca fiind de importanta, pentru Oltenia ea a insemnat o era scurta, dar foarte interesanta.

De ce? Pentru ca ocupatia austriaca a insemnat trupe stationate pe teritoriul Olteniei, cu toate neajunsurile aduse de aceasta situatie, dar in acelasi timp si realizarea unor reforme si in special lucrari de infrastructura pe care voievodul de la Bucuresti nu le-ar fi realizat probabil niciodata.

Cea dintâi grijă a guvernului Austriei, după cucerirea Olteniei, în anul 1718, a fost de a stabili căi de comunicație care să lege Transilvania (Dacia Alpestră) cu Oltenia (Dacia de Mijloc).

Astfel, după încheierea păcii de la Passarowitz  (1718) între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic Sublima Portă a cedat ”Imperialilor”  cele 5 județe, care formau Valahia Mică (Oltenia). Trupele Regelui Carol al VI-lea ocupau Oltenia deja din 1717 însă oficializarea ocupației a avut loc abia un an mai târziu. Încă din timpul acestei ocupații au fost luate măsuri pentru a se lega Transilvania cu noua provincie cucerită. În acest scop  Prințul Eugene de Savoia, comandantul trupelor austriece din Oltenia a fost însărcinat cu construcția unei șosele de la Turnu Roșu până la Râmnicu Vâlcei cu scopul de a înlesni  transporturile militare și comerciale dintre Transilvania și Valahia Mică.

Acestă șosea comercialo strategică, i se dete numele de ”Via Carolina”. Spre a memora atât cucerirea Olteniei, cât și construcția acestei șosele, care pe acele vremuri, trecea drept o adeverată lucrare de artă, făcu o inscripțiune latinescă, în felul inscripțiilor romane și se încrustă cu crampone de fer în stânca muntelui, pe marginea drumului.

Acesta a dispus curățarea albiei Oltului de stâncile care împiedicau transportul de materiale pe apă. Sa nu uităm că, în lipsa căilor ferate, lemnul, o resursă foarte importantă în acea vreme era transportat prin intermediul plutașilor. Acele stânci din albia Oltului împiedicau însă transportul pe calea apelor. Construcția acestui drum a costat în total 60,000 florini, o sumă considerabilă pentru acele vremuri, justificată însă de dificultățile întâmpinate în timp ce se încerca a se învinge stâncoasa resistență a Carpaților și capriciile furiose ale Oltului.  

Șoseaua începea de la Turnu Roșu (unde era granița dintre Oltenia și Transilvania) și mergea până la Bogdănești (localitate aflată la jumătatea drumului dintre Călimănești și Râmnicu Vâlcea). La Turnu Roșu,  a fost săpată în piatră următoarea inscripție:

”Haec Via

In Dacia

Aperta est

Anno MDCCXVII”

În traducere inscripția spune: ”Acest drum din Dacia este deschis Anul 1717”

Drumul a fost numit Via Carolina, sau Drumul lui Carol, în cinstea Împăratului austriac Carol al VI-lea.

Drumul ce mergea pe marginea Oltului a fost considerat în acele vremuri ca o lucrare extraordinară fiind comparat cu construcțiile Romanilor și cu faimosul drum roman ce străbătea Oltenia în timpul ocupației romane. Așa cum vom vedea mai jos și inscripția din lăsată de austrieci în localitatea Câineni, situată pe acest drum spunea ”chiar vitejia lui Traian s-a oprit aici”.

Acest drum a fost identificat de Domnul Dr. M. Gaster care a trimis din Londra ”Societăței Geografice Române” undeva prin 90 ai secolului XIX niște notițe privitoare la România, culese dintr-un manuscris aflat în custodia British Museum.

Astfel, între planșele interesante pentru geografia Țării Românești, se afla una de aproape un metru, în care era ilustrat cursul râului Olt, de la ieșirea lui din Transilvania (Turnu Roșu), până aproape de Râmnicu Vâlcea, drum de 8 ceasuri cu trăsura. Așa cum probabil ati ghicit este vorba despre ”Via Carolina”.

Un detaliu interesant legat de această hartă este că menționa în stânga Oltului: ”Oesterreichische Wallachei” iar în dreapta lui: ”Turckische Wallachei”. Bineînțeles că lucrurile erau exact invers.

În apropiere de satul Câineni, sus în stânca munților se afla încrustată o lespede mare de marmură albă, pe care era săpată o inscripție în latină sub armele imperiale. Pe lângă acestă stâncă trecea în vremurile ocupației austriece drumul; mai târziu, în timpul domniei lui Stirbey-Vodă se pare că această porțiune a fost refăcută, cu această ocazie drumul fiind coborât. De atunci inscripția nu a mai fost vizibilă trecătorilor, fiind mult mai sus decât șoseaua:

Iată ce spunea inscripția:

”STA VIATOR

UBI NATURA STARE JUBET

ET VIRTUS TRAJANI STETIT

HIC

SUB AUSPICUS

CAROLI SEXTI

SUBACTA BREVI BELLO  SED FORTI ANIMO

EUGENIO

CAESARIS VICARIO DUCE

RIPENSI DACIA

UT MEDIAE MUTUIS COMMERCIIS JUNGERETUR ALPESTRIS

EPFRACTIS NUPIBUS PRAECIPITATIS IN PLANUM DUCTIS ALPIBUS PANTE JUXTIS

XI HORARUM VIA VEHICULARIS APERTA EST

OPUS EGIT

STEPHANUS COMES  A STEINVILLE

LEGATUS ET PRAESES IN DACIIS

ARCHITECTO FRIDERICO SCHWANICIO

QUID PROVIDENTIA AUGUSTI

PRO SALUTE PUBLICA PER FIDELE MINISTERIUM PASSET

GRATAE POSTERITATE PERENNE MONUMENTUM

JAM VALDE PROSPERE ET MEMINERIS

VIRTUTI CAROLI INVIAM NULLA ESSE

VIAM

QUEDUM ALPES EVISCERAT ET FLUMINA DAMAT

BELLUM SISTIT POPULOSQUE MONITBUS NUDATOS

IMPERIO FRENAT OBSEQUIO FELICES

VIA CAROLINA

HAEC EST

MDCCVII

Textul de mai sus a fost copiată de D.N. V. Pipirescu, învățător în Comuna Câineni în 1883, chiar de pe piatra originală. Din păcate inscripția nu a fost copiată foarte corect, lipsind litere din text. De asemenea anul menționat în inscripție este 1707, deși drumul știm că a fost inaugurat în 1717.

De la același învățător avem moștenire și traducerea de mai jos:

”Oprește-te călătorule! Unde natura poruncește să te oprești și vitejia lui Trajan s-a oprit. Aici sub auspiciile lui Carol al VI-a, Imperatorului, într-adever August, supusă fiind Dacia Ripensă printr’un scurt resbel, însă prin mare vitejie, fiind Eugeniu general, locțiitorul Cesarului, un drum de trăsuri, lung de 11 ceasuri a fost deschis, după ce stâncile au fost sfărâmate și rostogolite și după ce Alpii au fost nivelați și uniți printr’un pod, pentru ca țara Alpestră (Transilvania) să fie unită prin comunicațiuni mutuale cu țara de mijloc (Oltenia). Cu acesta lucrare s’a sârguit Ștefan Comte de Steinville, delegat și președinte în ambele Dacii, fiind architect Frederic Schwanicius. Ceea prin providenția  Cesarului pentru binele obștesc, prin o slujbă credinciosă, a pus acest monument nepieritor pentru posteritatea recunoscătore. Acum remâi sănătos și aduți aminte că prin virtutea lui Carol nu remâne nici drum nefăcut, care Imperator nu când sfarămă Alpii, învinge rîurile, termină răsboiul și anexează la Imperiu aceste popore scăpate de munți și fericite prin supunere. Acesta este Calea Carolina. MDCCVII”

Traducerea conține elementele esențiale ale textului, dar învățătorul cu pricina a mai înfrumusețat textul pe ici pe colo cu diverse cuvinte ce nu își au locul.

Lucrări de infrastructură de o asemenea amploare nu au mai avut loc o perioadă lungă de timp în acea zonă. Deși Valea Oltului este una dintre puținele zone de trecere între Valahia și Transilvania, nordul județului nu a mai beneficiat de lucrări de infrastructură de o asemenea amploare decât atunci când a fost construită calea ferată.

Dovadă a lipsei de interes pentru această zonă strategică sunt și cuvintele rostite de Domnitorul Bibescu la deschiderea Obșteștei adunări din anul 1848:

”Ve făgăduiam la începutul anului încetat podul peste Olt...și deschiderea peste Carpați a drumului de la Câineni...știți că acestă făgăduială s`a îndeplinit cu chip de a lăsa la cei cari vor veni după noi adevărate monumente a rivnii și a talentului celor care au ajutat întru a lor săvârșire”

Chiar și domnitorul Bibescu considera acestă lucrare ca un adevărat monument, menit a trece la posteritate. Totuși în ciuda acestei făgăduieli, abia după mai bine de 40 de ani lucrările la șosea în punctele Armăsaru și Clopotul fuseseră atribuite spre reparații sau modernizare prin licitație (conform lui George I. Lahovary, conferință ținută în 4 Martie 1891, în fața Societății Geografice Române - Buletinul soc. An. XII, trim. 1, pag. 64)

Concluzia mea pentru finalul articolului este că această lucrare de infrastructură a fost într-adevăr una de o importanță majoră pentru zonă, însă amploarea ei poate fi înțeleasă mai bine dacă ne gândim că acest drum nu a suferit reparații fundamentale pentru mai bine de un secol. Este ciudat cum Imperiul Austriac a considerat regiunea importantă din punct de vedere commercial și strategic, în schimb Domnia Țării Românești a lăsat drumul fără modificări sau reparații capital o perioadă foarte lungă de timp.

Nepăsarea autorităților centrale pentru această zonă pare a continua chiar și în zilele noastre, regiunea Oltenia fiind singura din România lipsită de autostradă. Mai mult, autoritățile din ziua de astăzi nu consideră prioritară o autostradă Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, care să lege Oltenia de Transilvania și să faciliteze mai ușor traficul de mărfuri între provincii.