Râmnicu Vâlcea a fost în vremurile vechi un loc de răspântie, un loc aflat la intersecția drumurilor comerciale, a ideilor și a religiilor. Apropierea de Transilvania unde o parte a populatiei era de rit catolic, de Bulgaria, avand o prezenta importanta a misionarilor catolici si chiar trecerea Olteniei sub stapanire austriaca au adus un numar considerabil de persoane de rit catolic.
Cu toate acestea, pentru ca istoria lor este mai recenta voi incepe cu protestantii, avand o prezenta nu foarte indelungata, apoi evreii, care in mare parte au disparut cu totul din zona Valcii iar apoi catolicii, cei cu o prezenta indelungata si o istorie pe masura.
ProtestanțiiAu avut o prezență modestă ca număr în Râmnic. Primele mențiuni ale unei organizări a practicanților acestui cult provin din 1893 când aflăm de altfel de existența lor în oraș. În 1894 achiziționează un teren în suprafață de 1250 metrii pătrați pe str. General Praporgescu, unde își ridică o biserică. Aceasta avea o suprafață de 101 metrii pătrați, fiind și locuință pentru pastor. Aflăm de asemenea că la un moment dat în aceeași incintă a funcționat și o școală.
Comunitatea evreiască
Primii evrei au fost evidențiați în Râmnicu Vâlcea în timpul recensământului din 1838 fiind vorba despre 2 capi de familie, fără protecție străină.
La recensământul din 1929 în oraș se aflau 231 de evrei, reprezentând 0,13% din populație. În 1943 găsim în Râmnic un număr de 186 de evrei, conform Biroului Populației.
Romano-catolicii
Prezența catolicilor în regiune este asociată cu comerțul desfășurat de bulgari și venețieni în regiune în sec. XIII – XIV. Mai apoi locul lor este luat de sașii și secuii din Transilvania.
Nicolae Iorga menționează în lucrarea sa, Istoria Românilor prin calatorii, II, 1921, pag. 26 următoarele:
”Bacșici, un misionar slav prin părțile noastre, ajuns mai târziu episcop, spune pe la 1640: ”Iată acum Râmnicul Vâlcii, unde au fost mai mulți catolici decât astăzi.”
Un alt călugăr, neprecizat, spre sfârșitul sec. XVIII, între localitățile centre catolice, menționează și Râmnicul.”
De asemenea profesorul P. Drăgoiescu amintea într-o conferință publicată în Revista Radio România, an III, nr. 134 din 4 Septembrie 1943 faptul că sașii, ajunși pe meleagurile vâlcene zidesc o biserică catolică în 1666.
Ionescu Cheianu atribuie însă catolicilor o vechime mult mai mare. El menționează că pe la 1200 o colonie bulgară de rit catolic ar fi fondat o biserică în zona Râmnicului. Pe ruinele ei ar fi fost ridicată o mânăstire în 1728. Aceasta a fost arsă de turci la un moment dat însă a fost refăcută în 1886 când a fost resturată.
După convertirea majoritătii sașilor din Transilvania la protestantism, și în Râmnic au apărut semne ale acestor mișcări. Astfel se amintește de prezența, în 1574, a unui predicator luteran în zonă care i-a convertit pe sașii din zonă la Protestantism.
Se pare că misionarul Baksici (Bacșici de mai sus), trecând prin Vâlcea a fost rugat de credinciosii catolici din zonă să le trimită un preot catolic (poate de aici și remarca de mai sus, că altădată prezența catolică era mai consistentă).
Ulterior au venit preoți franciscani din Bulgaria care i-ar fi întors pe protestanți la religia catolică.
Unele izvoare menționează în perioada 1660-1679 faptul că biserica din Râmnicu Vâlcea necesita reparatii.
Constantin Brâncoveanu, un domnitor canonizat de Biserica Ortodoxă Română pentru că a refuzat convertirea la religia musulmană, a fost un bun creștin și față de catolici, el permițând unui număr de credincioși catolici, fugiți în 1688 din Bulgaria ca urmare a prigoanei turcilor, să se stabilească în zona Râmnicului și a Olăneștiului.
Chiar înainte de trecerea Olteniei sub stăpânire austriacă lucrurile se mișcau în comunitatea catolică. Astfel în anul 1704, preoții franciscanii au ridicat lângă biserica catolică, o construcție cu cinci camere, incluzând o bucătărie, și o pivniță, construcție finanțată din donațiile membrilor comunității catolice. Izvoarele vremii îl amintesc, printre aceștia pe un anume Petru Duralia.
Pacea de la Pasarowitz din 1718 a adus Oltenia sub stăpânire Austriacă, ceea ce a făcut ca un număr mare de catolici bulgari să treacă Dunărea și să se refugieze tot în regiunea Râmnicului. Se pare că numărul catolicilor ar fi ajuns în acea perioadă la 2000 de oameni (un număr mare raportat la populația orașului).
Administrația austriacă a creat o companie de comerț extern, angajând în acest sens bulgari catolici din zona Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea.
Nicolae Iorga menționează în cartea sa ”Istoria Românilor în chipuri și icoane” (pag. 258 ed. Ramuri, an 1925) faptul că locuitorii catolici țineau chiar și un bâlci în zona Râmnicului, în fiecare an pe 15 august.
În 1725 a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici de piatră, după modelul celei din Deva. Despre această biserică aflăm că ”...era înaltă și spațioasă...”, pe când ”celelalte trei biserici românești erau mai scunde și mai puțin spațioase”, fără nici o turlă. Notele provin din ”Arhivele Olteniei, an VII, nr 37 – 38, mai-august 1928, pag. 252 : Grund-Riss von dem wallachischen Closter Rimnic un Prospect von Rimnic.
Biserica avea o lungime de 30 m și 10 m lățime. Era înaltă, frumoasă si luminoasă, având trei portale (ferestre). Presbiteriului avea o sacristie spatioasă. Biserica avea trei altare, două cripte si un gang boltit în care se desfăsurau procesiunile. Interiorul era pavat cu lespezi de piatră, corul avea o orgă deosebită, iar de la cor se urca pe o scară în formă de spirală, având 29 de trepte până la turnul înalt si masiv.
Biserica poartă hramul Sfântului Anton de Padova, fiind sfințită în anul 1730, de către Episcopul de Nicopole, Nicolae Stanislavich. Austriecii acordaseră catolicilor protecție specială, permițându-le bulgarilor să își creeze și un episcopat ce a funcționat o perioadă la Craiova (Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călătorii. Pag. 99).
Parohul ei purta titlul de ”Starostea Bărăției”. În 1738, adică 8 ani mai târziu, biserica avea să fie distrusă de o incursiune a turcilor în zona Vâlcii. Odată cu întoarcerea Olteniei sub stăpânire otomană
în 1739 majoritatea catolicilor din regiunea Vâlcii s-au refugiat spre Banat.
Numărul mic de practicanți ai cultului catolic, dar si vremurile grele îndurate de toți locuitorii regiunii au făcut ca biserica catolică să se deterioreze. Slujbele ajunseseră a se ține într-o cameră a mănăstirii.
În sec. XIX una dintre sacristii a fost transformată într-o biserică care dăinuiește până în zilele noastre. În anul 1884 au avut loc lucrări asupra ei, fiind acoperită cu sindrilă, iar în anul 1925 a fost acoperită cu tablă. Tot în 1884, a mai fost adăugat un clopot. Biserica actuală are dimensiunile următoare: 14, 5 m lungime, 7, 25 m lătimea de 8 m înălțime, în interiorul cărora se află biserica.
În perioada interbelică aflăm că în Râmnic comunitatea catolică deținea chiar în inima orașului importante imobile pe o suprafață de 1,3906 ha, cu construcții pe o suprafață de 1281 metrii pătrați. Este vorba în fapt de construcții din jurul bisericii, care au fost naționalizate de regimul comunist. Conducătorii orașului au considerat de cuviință să închidă biserică între blocuri pentru a o izola parcă de oraș.
Valcea a fost si continua sa fie un loc de raspantie al Romaniei. Desi aflata departe de granitele actuale, a fost in permanenta in drumul marilor evenimente si schimbari ce au afectat tara noastra.
.jpg "O romanca in port popular")
