Google+ Google+

duminică, 22 septembrie 2013

Accident de tren in perioada interbelica

In aceasta seara va prezint un accident feroviar din perioada interbelica. Nu sunt foarte sigur, dar din cate se pare ar fi vorba de un accident feroviar petrecut in data de 13 iulie 1922. Mai jos reproduc ceea ce am gasit pe forumul Railnet, postat de userul ldh80:

"In ziua de 13 iulie 1922, trenul accelerat nr. 15, care circula spre Sinaia, remorcat de doua locomotive cu aburi seria 140.400, a trecut fara oprire prin halta Posada si a continuat sa urce spre statia Valea Larga. Ajuns la km 57 a cai ferate Ploiesti- Predeal, la ora 16.25, trenul s-a angajat, cu o viteza de 35 km/h, pe podul ce traversa raul Prahova, iar, dupa trecerea primei locomotive (ce purta numarul 140.413), structura metalica a podului s-a prabusit, antrenand in cadere cea de-a doua locomotiva si primul vagon din garnitura. In perioada 13-31 iulie 1922 circulatia feroviara, intre statiile Comarnic- Sinaia a fost complet intrerupta, calatorii fiind transbordati cu autobuzele CFR.Cel de-al doilea pod, situat la numai cateva sute de metri inaintea primului (la km 56), s-a prabusit la 19 septembrie 1922, sub greutatea unui tren de pasageri, care cobora de la Sinaia spre Ploiesti. Cauzele exacte ale prabusirii celor doua poduri au ramas necunoscute."

Nu stiu sincer care dintre cele doua accidente este surprins de imaginea de mai sus.

De asemenea nu am avut informatii din alte surse pentru a putea verifica in ce masura informatiile de mai sus sunt sau nu corecte.

Update: Informatiile prezentate mai sus de userul Idh80 au fost preluate fara citare dintr-un articol intitulat "
Două catastrofe pe cea mai circulată cale ferată din România!" aparut in nr. 113 al Revistei Historia din 2010, autor Andrei Berinde.

Un comentariu:

  1. Este evident din imagine ca e vorba despre primul accident. In fotografie sunt doua locomotive, iar in plan secund se vede un teren mai jos, deci este vorba despre un tren care circula spre Predeal. In al doilea rand este de presupus ca un tren care se deplaseaza spre aval are o singura locomotiva, asadar nu poate fi vorba despre cel de-al doilea accident, devreme ce aici sunt doua locomotive implicate.

    RăspundețiȘtergere

Google+