Impozite in Principatele Romane

Istoria este intotdeauna palpitanta atunci cand ne gandim la razboaie, la mari tradari sau la personalitati care par a domina vremurile lor. Si totusi actiunile unui stat depind in mare parte de puterea economica a tarii si de capacitatea sa de a-si finanta actiunile, pe timp de pace sau de razboi.

Sistemul de impozitare din Principatele Romane mi-a atras asadar atentia din dorinta de a intelege cum se finanta acesta si implicit ce influenta aveau impozitele asupra economiei.

Iata cateva notite despre sistemul de impozite din Principatele Romane anterior venirii lui Carol I ca rege.

Asezarea sistemului de impozitare romanesc din acea perioada se baza pe principiul urmarit de majoritatea sistemelor fiscale din tarile dezvoltate: obligatia tuturor membrilor societatii de a plati impozite si proportionalitate in stabilirea nivelului acestora.

Anterior Regulamentelor Organice impozitarea era covarsitor orientata spre impozite directe iar impunerea se facea in natura. Acest aspect era determinat in principal de slaba monetizare a economiei preponderent agrara, a existentei unei economii preponderent de subzistenta si a subdezvoltarii comertului. Impozitul perceput se numea ”zeciuiala”, el reprezentand 1/10 din baza de impozitare. Iar impozitul se aplica asupra principalei bogatii a tarii, vitele. Acest impozit era proportional cu averea fiecaruia, dar felul in care impozitul era perceput dadea nastere la abuzuri sau ofense fata de contribuabili.

Locuitorii tarii (adica implicit si contribuabilii) nu stiau cat reprezinta impozitul datorat sau cand trebuie sa il plateasca. Aceste necunoscute depindeau de nevoile si bunul plac al domnitorului.


Pe langa acest impozit direct se mai datorau de asemenea si ”cadouri si donatii in natura” catre domnitor. Nu exista practic nici un fel de principiu de fiscalitate aplicabil in acea perioada, cu exceptia celui de a obtine cat mai multi bani de la locuitori.

Perioadele de colectare a impozitelor (in general 4 la numar pe an) erau vremuri de mari restriste pentru locuitorii tarii. Cei care colectau impozitele se foloseau de masuri false pentru a evalua bunurile lor (grau, vite), plateau preturi foarte reduse cand rechizitionau vite pentru domnie. De asemenea nu exista nici un fel de distinctie intre veniturile statului si cele ale domnitorului, acesta din urma avand puteri depline asupra veniturilor si cheltuielilor statului.

Lucrurile au inceput sa se schimbe in timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. Acesta a domnit atat in Moldova cat si in Muntenia. El a abolit serbia, permitand taranilor sa se mute de pe o mosie pe alta. De asemenea a diminuat considerabil valoarea impozitelor platite. Totusi aceste reforme au fost reversate dupa ce Constantin Mavrocordat nu a mai fost domnitor, iar abuzurile au continuat pana la aparitia Regulamentelor Organice.

Regulamentele Organice au fost punctul de cotitura in materie de istorie a fiscalitatii. Ele au pus capat abuzurile la scara larga prin precizarea unei cote de impozitare anterior colectarii ei si prin precizarea perioadei in care impozitul trebuia platit. Plata impozitului nu se mai facea in natura ci in bani (argint). De asemenea a fost clar definita separarea intre finantele statului si cele ale domnitorului.

Impozitele directe reprezentau baza veniturilor statului, reprezentand peste 50% din totalul veniturilor in cele doua Principate.
Iata cum aratau finantele statului in 1864 si 1867, adica anterior venirii lui Carol I pe tron.

1864
Natura veniturilor	Franci	Natura cheltuielilor	Franci
Ordinare
Impozite directe	20,180,009	Ministerul de Razboi	20,441,638
Impozite indirecte	4,313,351	Ministerul Finantelor	20,933,493
Monopoluri ale Statului	3,500,435	Ministerul Cultelor	10,215,305
Domenii ale Statului	18,654,229	Ministerul de Interior	9,401,706
Venituri diverse	4,277,713	Ministerul Lucrarilor Publice	8,888,889
Imprumuturi	10,469,818	Ministerul Justitiei	4,618,229
		Ministerul Afacerilor Straine	830,916
Extraordinare
Sold si creante de incasat	4,841,562	Consiliul de Stat	204,445
Imprumuturi	9,333,504	Consiliul de Ministrii	36,000
TOTAL	75,570,621	TOTAL	75,570,621

1867
Natura veniturilor	Franci	Natura cheltuielilor	Franci
Ordinare		Ordinare
Impozite directe	17,083,803	Consiliul de Ministrii	36,207
Impozite indirecte	12,077,777	Datorie publica	12,711,738
Monopoluri ale Statului	3,703,707	Ministerul Finantelor	6,335,238
Domenii ale Statului	13,920,370	Ministerul de Interior	6,158,280
Taxe judiciare, posta si telegraf	2,333,333	Ministerul de Razboi	11,028,235
Venituri diverse	759,037	Ministerul Afacerilor Straine	437,373
Subventii	2,531,851	Ministerul Justitiei	3,430,986
		Ministerul Cultelor	8,214,318
Extraordinare		Ministerul Lucrarilor Publice	6,048,549
Alte venituri	370,370
Solduri	2,502,618	Extraordinare	1,111,111
Obligatiuni ale imprumutului Stern	1,027,629	Total	55,512,035
Donatii ale Regelui Carol I	71,120	Excedent	869,580
TOTAL	56,381,615	TOTAL	56,381,615

Cu exceptia veniturilor de la Domeniile Statului, care reprezinta bunuri bisericesti secularizate, bugetul era alimentat in cea mai mare parte de impozite directe. Trebuie observat de asemenea ca veniturile ordinare ale statului nu erau suficiente pentru a acoperi cheltuielile, motiv pentru care s-a apelat la imprumuturi straine.

In 1873 si in anii urmatori a avut loc o reorientare: statul a inceput sa puna un accent mai mare pe impozitele indirecte, considerandu-se ca ele sunt mai echitabile fata de veniturile contribuabililor.

Reorientarea a fost cauzata de necesitatea de a face fata platilor reprezentand anuitati pentru constructia de cai ferate (concesiunea Strussberg si concesiunea Offenheim).

Au aparut astfel impozite indirecte precum: impozitul de timbru si de inregistrare sau monopolul asupra tutunului. Impozitul funciar a fost de asemenea crescut de la 4% la 6%.

De atunci majoritatea veniturilor statului provin din impozite indirecte.