Imperiul Britanic si-a castigat gloria si splendoara cu arma in mana. Metodele lor nu au fost niciodata blande, dar au ajutat la transformarea unei mici natiuni in regina marilor timp de secole. Prin urmare nu trebuie sa fie de mirare admiratia pe care Regina Maria, britanica de origine o avea pentru uniforma militara. Iata cateva randuri despre tinerii militari romani:
O curioasă legătură de simpatie m'a prins de la început chiar de această vitează oaste mică, ajunsă acum a fi a mea. Avuiu simţul puternic că niciodată n'am fost pentru ostaşii miei o străină, că ei ţineau la mine; şi cu voie bună călăriam printre rândurile lor, de-alungul regimentelor, bucuroasă că sunt cu ei, bucuroasă că ţin calul în frâu, bucuroasă că este viaţă în mine! Mă purtam fără sfială în mijlocul lor; n'aveam nevoie nici de vorbe, nici de lămuriri; zimbiam la ei, şi: ochii lor mă urmăreau cu priviri de prietinească mulţămire, dinţii albi fulgerăndu-li între buze când aclamau.
Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m'a făcut colonel onorific al unui regiment de roşiori, — cinste la care am fost foarte simţitoare şi care mi-a dat unele din ceasurile cele mai plăcute ale vieţii.
În atâtea marşuri, mi-am urmărit regimentul, în atâtea manevre l-am căutat peste dealuri şi văi, călărind leghi întregi până l-am găsit, undeva, într'o poziţie ascunsă, şi, cum dădeau cu ochii de mine, soldaţii mei mă salutau cu strigăte bucuroase. Puţine sensaţii în viaţă mi-au umplut sufletul de o emoţie aşa de adevărată ca urările îndreptate spre mine de roşiorii miei viteji.
Niciodată nu m'am simţit mai mândră ori mai fericită decât călărind prin rândurile lor, ascultând aclamaţiile lor, simţind că au simţire pentru mine, că eram una cu ei, gata şi de aceia ca, la o întâmplare, să împart viaţa lor aspră, riscurile lor, primejdiile lor. Şi o ştiau şi ei, o intuiţie oare care li-o spunea, şi de aceia trecea între noi ceva puternic şi adevărat, ceva mai mult decât omagiul convenţional ce se datoria Doamnei lor, Reginei lor.
Dintr'o foarte depărtată ţară am venit eu! Dar am ştiut cum să-i iubesc şi să-i înţeleg pe ostaşi. Eram mândră să călăresc în fruntea lor; parcă aveam o convingere puternică în inima mea că aş fi în stare să-i conduc la datorie, că li-aş putea insufla curaj, ambiţie, şi că după mine şi la moarte s'ar duce...
Nu mă sfiesc să mărturisesc aprinsa mulţămire ce mi-o da acest sentiment de putere, de putere amestecată cu bucuria de a fi tânără şi voinică şi sănătoasă! Cei ce n'au încercat aşa ceva nu pot cunoaşte această mândră sensaţie. Bucuria de a-ţi simţi soarele deasupra capului de a-ţi şti un cal bun ca sprijin, unită cu conştiinţa că toate inimile se întorc spre tine, fiindcă ai tinereţă şi viaţă şi lumea ţi-i dragă!
Evocarea romantica a armatei romane nu este insa o joaca. Regina isi aminteste si de episoadele mai intunecate trainte in randul soldatilor.
Nu vreau să spun că numai fiindcă puteam călări ca un ostaş şi-mi simţiam inimă bărbătească bătănd puternic în piept, firea mea nu era gata să îndeplinească datoriile femeii.
Am cunoscut şi cellalt curaj, care e de nevoie la căpătâile celor ce mor; am avut prilej să dovedesc că pot împărtăşi cu alţii şi zile de boală şi năcaz, între scene între care doar iubirea şi mila să-şi aibă locul.
Nu-mi erau dragi ostaşii miei numai în zile de părăzi şi steaguri desfăşurate'n vânt, în zile când îmi umpleau inima de mândrie şi plăcere, ci şi în zilele de întunerec şi de grea încercare, când aripa morţii flutura asupra lor şi când şi cei mai viteji ştiau ce este jertfa.
Acele momente de grea incercare vor fi subiectul urmatorului episod.
Daca ti-a placut acest fragment din cartea Tara Mea, poti citi si alte episoade aici:
O curioasă legătură de simpatie m'a prins de la început chiar de această vitează oaste mică, ajunsă acum a fi a mea. Avuiu simţul puternic că niciodată n'am fost pentru ostaşii miei o străină, că ei ţineau la mine; şi cu voie bună călăriam printre rândurile lor, de-alungul regimentelor, bucuroasă că sunt cu ei, bucuroasă că ţin calul în frâu, bucuroasă că este viaţă în mine! Mă purtam fără sfială în mijlocul lor; n'aveam nevoie nici de vorbe, nici de lămuriri; zimbiam la ei, şi: ochii lor mă urmăreau cu priviri de prietinească mulţămire, dinţii albi fulgerăndu-li între buze când aclamau.
Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m'a făcut colonel onorific al unui regiment de roşiori, — cinste la care am fost foarte simţitoare şi care mi-a dat unele din ceasurile cele mai plăcute ale vieţii.În atâtea marşuri, mi-am urmărit regimentul, în atâtea manevre l-am căutat peste dealuri şi văi, călărind leghi întregi până l-am găsit, undeva, într'o poziţie ascunsă, şi, cum dădeau cu ochii de mine, soldaţii mei mă salutau cu strigăte bucuroase. Puţine sensaţii în viaţă mi-au umplut sufletul de o emoţie aşa de adevărată ca urările îndreptate spre mine de roşiorii miei viteji.
Niciodată nu m'am simţit mai mândră ori mai fericită decât călărind prin rândurile lor, ascultând aclamaţiile lor, simţind că au simţire pentru mine, că eram una cu ei, gata şi de aceia ca, la o întâmplare, să împart viaţa lor aspră, riscurile lor, primejdiile lor. Şi o ştiau şi ei, o intuiţie oare care li-o spunea, şi de aceia trecea între noi ceva puternic şi adevărat, ceva mai mult decât omagiul convenţional ce se datoria Doamnei lor, Reginei lor.
Nu mă sfiesc să mărturisesc aprinsa mulţămire ce mi-o da acest sentiment de putere, de putere amestecată cu bucuria de a fi tânără şi voinică şi sănătoasă! Cei ce n'au încercat aşa ceva nu pot cunoaşte această mândră sensaţie. Bucuria de a-ţi simţi soarele deasupra capului de a-ţi şti un cal bun ca sprijin, unită cu conştiinţa că toate inimile se întorc spre tine, fiindcă ai tinereţă şi viaţă şi lumea ţi-i dragă!
Evocarea romantica a armatei romane nu este insa o joaca. Regina isi aminteste si de episoadele mai intunecate trainte in randul soldatilor.
Nu vreau să spun că numai fiindcă puteam călări ca un ostaş şi-mi simţiam inimă bărbătească bătănd puternic în piept, firea mea nu era gata să îndeplinească datoriile femeii.
Am cunoscut şi cellalt curaj, care e de nevoie la căpătâile celor ce mor; am avut prilej să dovedesc că pot împărtăşi cu alţii şi zile de boală şi năcaz, între scene între care doar iubirea şi mila să-şi aibă locul.
Nu-mi erau dragi ostaşii miei numai în zile de părăzi şi steaguri desfăşurate'n vânt, în zile când îmi umpleau inima de mândrie şi plăcere, ci şi în zilele de întunerec şi de grea încercare, când aripa morţii flutura asupra lor şi când şi cei mai viteji ştiau ce este jertfa.
Acele momente de grea incercare vor fi subiectul urmatorului episod.
Daca ti-a placut acest fragment din cartea Tara Mea, poti citi si alte episoade aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu