Romania la Jocurile Olimpice

Scotocind prin arhiva mea am reusit sa dau peste una dintre cele mai vechi poze ale unor sportivi romani participanti la Jocurile Olimpice. Si ce mai sportivi, nimeni altii decat componentii echipei nationale de fotbal a Romaniei, participanti la Jocurile Olimpice tinute in 1924 la Paris, Franta.

Din pacate Romania a parasit competitia inca din primul tur, fiind invinsa cu un categoric 6-0 de echipa Olandei pe 27 mai. Meciul s-a disputat pe stadionul Colombes din Paris si a fost urmarit de 1840 de oameni. Desi scorul pare categoric, trebuie sa ne amintim ca in acea perioada nu exista regula offsaidului, motiv pentru care numarul de goluri marcate era considerabil mai mare.

Componenta echipei care a participat la Jocurile Olimpice era:

[1] Stefan STROCK (Portar)

[2] Iosif BARTHA

[3] Attila MOLNAR

[4] Francisc ZIMMERMANN

[5] Nicolae HONIGSBERG

[6] Alexandru KOZOVICZ

[7] Mihaly TANCOS TANZER

[8] Aurel GUGA

[9] Rudolf WETZER

[10] Nicolae BONCIOCAT

[11] Adalbert STROCK TOROK

Rezervele nationalei erau:

[0] Adalbert RITTER

[0] Atanasie PROTOPOPESCO

[0] Augustin SEMLER

[0] C. NICULESCU

[0] Carol FRECH

[0] Dezideriu IACOBI

[0] Elemer HIRSCH

[0] Francise RONNAY

[0] Jacob HOLZ

[0] Oscar TRITSCH

[0] Pompei LAZAR

Antrenorul echipei era Adrian SUCIU

Cadane in Constanta anului 1906

In 1906 romanii, turcii, tatarii si alte populatii traiau in liniste si respect reciproc in Dobrogea. Aflata mult timp sub stapanire otomana, aceasta regiune a reintrat in posesia Romaniei in 1878, prin decizia Congresului de la Berlin si odata cu ea a fost preluata si amalgamul de populatie constituit din turci, tatari, lipoveni, ucrainieni, bulgari, greci si romani. 

Religia predominanta din regiune a fost mult timp religia islamica si cu toate acestea nu au existat atentate, rascoale, maziliri sau indemnuri la expulzarea din tara a musulmanilor. 

Romania era tara lor si satele si orasele dobrogene erau casa lor la fel cum erau si ale romanilor.

Sunt curios daca romanii din ziua de astazi ar avea o problema sau o strangere de inima vazand pe strada o scena precum cea de mai jos:

Femei musulmanre, imbracate traditional la plimbare pe strazile Constantei in 1906.

In cazul in care va intrebati, nu, religia islamica nu s-a schimbat din 1906 pana in prezent, nici natura umana. Nu religia creaza extremisti ci ura.

Si din cate observ, romanii din 1906 erau mai toleranti cu cei de alta religie decat romanii din 2016.

Istoria Liceului Alexandru Lahovary

Liceul Alexandru Lahovary este una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant ale Ramnicului. De pe portile sale au iesit mii de elevi, multi dintre ei lasandu-si amprenta asupra istoriei orasului si a Romaniei.

A inceput sa functioneze ca gimnaziu clasic pe data de 7 septembrie 1891 in incinta caselor Angelescu de pe strada Mihai Bravu, la nr. 49. In acel moment scoala avea 41 de elevi si 2 profesori, A. Teodoru pentru partea stiintifica a educatiei si A. Eliade, pentru partea literara.

In primul an se preda limba romana, religia, latina, franceza, geografia, istoria, aritmetica, fiziografia, caligrafia, muzica şi gimnastica. 

Bugetul scolii in acea perioada se ridica la 25 de lei pe trimestru, directiunea scolii facand apel la primarie pentru suport financiar. Primaria orasului a decis sa subventioneze cu 250 – 300 lei pe an activitatea scolii iar prefectura cu 1.000 de lei.

O metoda populara de strangere a banilor in acea perioada era de a organiza baluri iar banii sa fie donati pentru cauze nobile. Un astfel de bal a fost asadar organizat de prefectul judetului, fiind stransa suma de 1.316 lei pentru fondul de constructie al scolii.

In cel de-al doilea an de existenta al gimnaziului, care incepe la 1 septembrie 1892, la cursuri se vor inscrie 79 de elevi. 
Director in acea perioada era Anton Eliade. In postura de profesor la catedra de limba romana si limba franceza se afla profesorul Gheorghe Oprescu. Elevii din anul doi isi desfasurau activitatea in casa Munteanu, aceasta fiind situata pe locatia actualului Palat de Justitie.

In anul scolar 1894 - 1895 scoala ajunge la un numar de 4 clase, in acelasi an absolvind si primii elevi. Din cei 41 inscrisi, doar 13 au ajuns in clasa IV si 10 au absolvit. Numarul tot mai mare de elevi atrage si dorinta directorului Panait Crivat, in 1899, de a infiinta un internat, pentru care se adreseaza primariei. Primaria nu raspunde insa solicitarii venite din partea directorului, astfel ca internatul ramane doar o dorinta, cel putin pentru moment.

Anul 1895 este insa important si din alt punct de vedere: este anul in care scoala primeste numele "Alexandru Lahovari" prin Decretul Ministerial nr. 2533.

Ar trebui probabil amintit faptul ca pana in 1901 cursurile s-au tinut in locatii particulare ale cpt. Nicolae Sofian, casele fiind situate pe strada Capelei. O chirie de 2.500 lei pe an era platita proprietarului. Ulterior insa scoala a fost mutata la episcopie in locul fostului seminar, desfiintat intre timp. Localul vechiului seminar nu era insa potrivit pentru activitati de educatie fiind la acea vreme o cladire neigienica, dezafectata. In plus numarul mare de elevi facea din curtea episcopiei un loc nu foarte potrivit pentru rugaciune. 

La presiunea locuitorilor orasului si a reprezentantilor scolii, prefectul de atunci  al judetului, Gheorghe Sabin decide in toamna anului 1906 ca statul sa doneze teren pentru constructia unei noi scoli. Terenul apartinuse unei cazarme militare care adapostise un regiment de dorobanti (nu intamplator strada pe care se afla terenul se numea strada Dorobanti). 

Un an mai tarziu, ca urmare a demersurilor lui N. R. Capitaneanu, secretar la Ministerul Finantelor, se aloca suma de 120,000 lei pentru constructia noii scoli.

Ministrul Instructiunii Publice, faimosul Spiru Haret adauga 80,000 de lei pentru constructia gimnaziului din Ramnic.

Planurile de constructie au apartinut arhitectului Nicolae Ghica - Budesti, sef al serviciului tehnic din cadrul Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, in timp ce inginerul Balasan este insarcinat, in urma unei licitatii publice desfasurate in martie 1908, sa realizeze lucrarea de constructie. Suprafata viitoarei scoli urma sa fie de 1.086 metrii patrati.

Din partea Ministerului Culteror si Instructiunii Publice este desemnat sa supravegheze lucrarilor arhitectul Alexandru Referendeanu.

Intr-un final, in 1909 se incep lucrarile la noua cladire a institutiei de invatamant. Un amanunt interesant legat de aceste lucrari este 

Metoda de sapare a fundatiei in acea perioada era destul de diferita de cea prezenta. In loc de otel sau beton armat, pentru constructia fundatiei se foloseau stalpi de stejar arsi, introdusi in pamant pana la o adancime de 20 de metri,  imbinarea fiind realizata cu catran. Cu ocazia acestor sapaturi, la o adancime de 17 metri a fost descoperit vechiul drum roman care traversa Ramnicul, aratand practic, inca odata de ce drumului i se spune Calea lui Traian. Secolele scurse din perioada cuceririi Daciei au adus viituri de pe Dealul Capela acoperind in timp vechiul drum.

Cursurile in noua cladire vor incepe la 1 martie 1911, aceasta putand adaposti 155 de elevi.

Beneficiind de conditii moderne, scoala primeste dreptul de a sustine si cursuri superioare de la 1 septembrie 1913. 

Primul razboi mondial avea sa nu se dovedeasca insa benefic pentru Ramnic si pentru liceu, cladirea fiind transformata partial in spital pentru trupele austriace. Ba mai mult, in timpul retragerii acestora de pe teritoriul romaniei, cladirea este jefuita, fiind consemnate pagube totale de 35.000 de lei.

Data fiind cresterea populatiei orasului si a numarului de cursanti cladirea scolii este extinsa in 1921 in baza devizului intocmit de arhitectul Anton Copetii in valoare de 49.010 lei.

Tot in 1921 se achizitioneaza in apropierea liceului un imobil de la capitan I. Rosianu, fiind instalat in acesta internatul liceului, pentru elevii ce proveneau din afara localitatii, aceasta fiind una dintre vechile dorinte ale conducerii scolii.

In 1932 incep lucrarile pentru o noua aripa, acestea urmand a fi finalizate in 1937. La finalul acestor lucrari se ajunge la o suprafata de 1.867 metrii patrati (parter si etaj) si un spatiu total de 6.421 mp (incluzand curtea liceului).

In anul scolar 1943-1944 liceul era frecventat de 500 de elevi, fiind incadrat in categoria C.

Sursele din epoca amintesc faptul ca liceul era unul dintre cele mai inzestrate din tara, avand un laborator cu peste 1.000 de piese ce ocupa intreaga aripa nordica a liceului.
Mai mult se pare ca inca din acea perioada exista si o sala de gimnastica inzestrata cu aparatura moderna. 
Biblioteca liceului numara peste 10.000 de volume de carti.
Pinacoteca liceului, prin "Donatia Capeleanu" reprezenta o impresionanta achizitie pentru sectia artistica a liceului. Colectia era adapostita in prima sala de la etajul aripei de est a liceului si cuprindea opere ale sculptorilor Paciurea, Iordanescu si Paciurea, dar si picturi ale unor artisti precum Arthur Verona, Stefan Luchian si Theodor Aman. Colectia fusese donata liceului de catre Esmeralda Capelleanu si a stat in posesia acestuia pana in ianuarie 1959, atunci cand a fost preluata de catre Muzeul de Istorie al Ramnicului.
Sala de festivitati a liceului era inchiriata in timpul in care nu era folosita de scoala cinematografului Aro, aducand comitetului scolii un total de 300.000 lei anual (conform unor documente din 1944).

Este de remarcat de asemenea faptul ca si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial o aripa a liceului a fost convertita in spital militar. Ba mai mult, in iulie 1944 se pare ca acest spital de campanie ar fi fost vizitat de insusi maresalul Ion Antonescu, venit sa viziteze soldatii raniti pe front (Nicolae Angelescu în „Memoriile unui om obscur”, publicată la Editura Adrianna, 2005).

Ar mai trebui amintit si faptul ca actualul teren de baschet al scolii este situata pe locatia vechii case Scarlat calinescu, unde a functionat o perioada de timp scoala de fete a orasului iar intre 1927 - 1930 Scoala superioara de comert. Ulterior desfintarii scoli superioare de comert terenul a fost vandut liceului.

Instaurarea comunismului aduce si schimbarea numelui scolii din Alexandru Lahovary in Nicolae Balcescu incepand cu august 1959, denumire care va ramane neschimbata pana in decembrie 1989. Se pare ca Nicolae Balcescu, prin implicarea sa in revolutia pasoptista si inclinarea sa pentru cauze sociale a fost mai pe placul regimului comunist decat Alexandru Lahovary, descendent dintr-o veche familie nobiliara.

In perioada comunista mai au loc doua evenimente importante in ceea ce priveste constructia scolii:

• In 1960 are loc finalizarea lucrarilor pentru realizarea unui sistem de incalzire centrala a scolii
• In 1976 sunt finalizate lucrarile pe aripa din strada G. Praporgescu.

Scoala si apoi Liceul Alexandru Lahovary a avut o istorie lunga si pe alocuri agitata, suprapunandu-se de multe ori cu cea a orasului de pe malurile Oltului. 

Ma bucura insa faptul ca, la mai bine de un secol de la infintare, inca mai sunt copii care ies de pe portile sale pentru a infrunta viata.

Scormonind prin arhiva mea am gasit si cateva fotografii cu absolventi ai liceului. 

Prima infatiseaza o clasa de ciclu primar. Din pacate fotografia nu este datata, neputand asadar sa ma pronunt cu privire la perioada in care a fost facuta. In centrul imaginii se afla doi profesori probabil. Ma astept ca unul dintre ei sa fie chiar director. In lipsa datei insa e greu de spus.

O alta poza de la absolvire este cea de mai jos. De data aceasta insa stim cand a fost realizata, februarie 1937, si ne arata elevii ce faceau parte din clasa a VIII-a a liceului.

Pe spatele fotografiei putem gasi si cateva cuvinte: 

"Desi era zapada, dar de...fiindca ni s-a promis ca vom scapa cu parul mare, ne-am gandit sa ne fotografiem. In mijlocul nostru este profesorul de etica, dirigintele nostru. (Roman ardelean).

Cu drag, de la Misu 17 IV 1937"

Iar pe lateral sta scris "Amaratii - veseli. Cls. VIII Lic. Al. Lahovari 1936 - 37 Rm. Valcii"

Frumusete de weekend - Anita Ekberg

Daca ati vazut filmul lui Federico Fellini "La Dolce Vita" e imposibil sa nu o stiti pe Anita Ekberg, actrita italiana de origine suedeza care a jucat rolul Sylviei din acest film.

O baie neobisnuita

Ce te faci cand nu ai bani ca sa mergi la mare? Simplu, aduci marea la tine! Asta pare ca s-au gandit si baietii din poza de mai jos care in mijlocul verii se scaldau in bazine.

Din pacate nu stiu exact din ce parte a Romaniei provine imaginea, dar dat fiind ca se mai vede un bazin in stanga ma astept sa fie una dintre numeroasele bai ale vechiului regat.

Dar asta nu e tot, unii au fost si mai inventivi si, pentru a scapa de calduri au apelat la mijloace vechi de a face baie. Ma gandesc bineinteles la baia la butoi, precum domnul din poza de mai jos:

Nu l-ati observat? Iata un detaliu:

A doua imagine pare a proveni din Baile Herculane (Herculesfurdo), asa cum ne este indicat de catre spatele fotografiei:

O bere pe terasa la Sinaia

Pentru cei care prefera muntele, Sinaia a fost intotdeauna o locatie preferata. Aproape de Bucuresti cu trasura, trenul sau masina (pentru cei putini ce isi permiteau un automobil in perioada aceea), cu resedinta de vara a familiei regale, Sinaia se umplea de turisti in perioada aceasta a anului.

Si bineinteles, pentru domnii cu palarii si mustata, dar si pentru doamnele cu fuste lungi, o bere racoritoare la Gradina Capsa era ca apa vie dupa drumul de la Bucuresti.

Pe plaja la Mamaia la inceput de secol XX

De la haine lungi si palarii, la slipuri si costume de baie, Mamaia a vazut mai multe generatii de romani decat orice alta statiune romaneasca.

Mai jos un exemplu de cum stateau oamenii pe plaja la inceputul secolului.

Cuplu interbelic

Iata o frumoasa fotografie, nedatata infatisand (probabil) un cuplu din perioada anilor 30 sau 40. 

De remarcat uniforma militara a domnului, dar si zambetului doamnei.

Saptamana altfel in Sinaia

O fotografie facuta de Frank G Carpenter in Sinaia. Textul care insoteste poza este "A Roumanian school on an excursion to Sinaia" adica " elevii unei scoli romanesti in excursie la Sinaia". 

Poate aveau si ei saptamana altfel in vremurile acelea? As remarca de asemenea uniformele elevilor, fetele avand palarii albe.

Fabrica de umbrele din Centrul Vechi

In vremuri ploioase cum sunt acestea, o umbrela e un accesoriu obligatoriu. Probabil la asta s-au gandit si cei care au deschis la intersectia dintre Strazile Smardan si Selari, in centrul vechi din Bucuresti un magazin numit "Fabrica de Umbrele" unde vindeau, bineinteles umbrele.

Cartea postala a fost datata 5 / 18 Ianuarie 1904 (calendar gregorian / calendar iustinian)

Iata si cladirea in prezent:

Cum un preot din Govora a ajutat victimele holocaustului

Textul de mai jos provine dintr-o campanie a Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" si reprezinta marturia faptului ca pana si in cele mai potrivnice conditii exista oameni dispusi sa isi riste viata pentru a-i ajuta pe semenii in suferinta:

"In anul 1942, preotul ortodox Gheorghe Petre de la Parohia Govora a fost repartizat ca misionar in cadrul districtului Golta din Transnistria, unde au fost ucisi sute de mii de evrei ucrainieni, precum si evrei deportati din Basarabia si Bucovina, Odata ajuns la parohia Sirovo, Gheorghe Petre avea sa fie martor la suferintele evreilor din ghetoul Krivoi-Ozero. 

In mai 1943, Gheorghe Petre, ajutat de Gheorghe Ciurescu, comandant al trenului Bucuresti - Odessa - Golta, a adus evreilor din ghetou corespondenta, alimente si bani trimisi de rudele lor din Romania.

Cateva zile mai tarziu, un agent al Jandarmeriei din Golta l-a avertizat pe Gheorghe Petre ca urma sa se desfasoare o perchezitie in resedinta sa. In aceste conditii preotul a ars corespondenta si a dus evreilor din ghetou pachetele si banii primiti. La intoarcere, relateaza Gheorghe Petre in 2004, "s-au tras focuri de arma asupra noastra de catre partizani. Calul s-a speriat si vedeam ca rotile se vor sfarama si vom pieri. De teama m-am lasat pe speteaza calestii si am cazut rostogolindu-ma in santul soselei [...]. Am ajuns acasa mergand singur 8 km pe jos. A doua zi am avut perchezitia Jandarmeriei din Golta. Nu au gasit nimic compromitator, dar le-am relatat totul".

In noiembrie, 1943, Gheorghe Petre a fost adus in fata Curtii Martiale de la Tiraspol pentru a fi judecat. Urcand scarile tribunalului el isi aminteste urmatoarea scena: "Un evreu care tinea de mana pe cele doua fiice ale sale de 14 si poate 16 ani ni s-a adresat: <<Luati-le voi ca si asa mor>> Am simtit drama evreilor cu adevarat".

In cele din urma, datorita lipsei martorilor, Gheorghe Petre nu a fost condamnat de instanta pentru ca i-a ajutat pe evrei. In schimb, Gheorghe Ciurescu, comandantul trenului Bucuresti - Odessa - Golta, a fost gasit vinovat si trimis in linia intai pe front.

In anul 2004, Institutul Yad Vashem i-a acordat lui Gheorghe Petre Govora titlul de "Drept intre popoare" pentru ca si-a riscat viata in timpul Holocaustului pentru a-i salva pe evreii persecutati.

In cazul in care va intrebati de ce Petre Gheorghe a scapat iar Gheorghe Ciurescu, comandantul trenului Bucuresti - Odessa - Golta, a fost gasit vinovat si trimis in linia intai pe front, raspunsul e simplu, el nu era preot, era cadru militar.

Imaginile de mai sus fac parte dintr-o expozitie de tip documentar fotografic, care poate fi vazuta in momentul acesta pe gardul exterior al Palatului Regal din Bucuresti. 

Daca nu sunteti din Bucuresti sau ati ratat expozitia, puteti gasi materialele si aici: http://www.mae.ro/node/36639 

O dimineata in Piata Mare

In vremea cand cumparaturile se faceau in piata si nu la hypermarket, iar taranii gaseau loc sa isi vanda produsele - Piata Mare din Bucuresti

Permis de iesire de la soacra

Glumele cu soacre se pare ca sunt vechi de cand pamantul. Iata mai jos un "Permis de esire" care dateaza de la inceputul secolului XX (data stampilei este 17 August 1904).

Permis de esire

Sotului ....ii se acorda prin acesta, in consideratiunea bunei purtari si a serviciilor multumitoare, ce a adus in cursul acestei saptamani, permisiunea de a esi in oras, in asta-seara, pana la orele 9 3/4 incredintandu-i-se si cheia locuintei.

Sotie,

Dat in .... la .... 19....

P.S. Ora de intrare trebuie observata cu stricteta sub pedeapsa executiunii cu papucul si clestele.

Socra

Vanzatoare de camasi in Sinaia anului 1923

De data aceasta va prezint o frumoasa fotografie realizata de Frank Carpenter, fotograf american, in timpul calatoriei sale prin Romania. Fotografia este realizata in Sinaia si infatiseaza un copil impreuna cu (probabil) mama lui (in stanga imaginii) langa niste frumoase fuste si camasi traditionale romanesti. 

Poate ca fotografia nu este bogata in detalii, dar ne araca faptul ca Sinaia era o localitate turistica inca din acea perioada (vizita sa in Romania dateaza din 1923), altfel nu am vedea in aceasta imagine o oferta atat de variata de camasi. Cu siguranta preturile nu erau mici, dar pe de alta parte, cei care aveau case in Sinaia nu erau din paturile de jos ale societatii romanesti.

Fuste brodate romanesti

Doamna eleganta

Societatea inalta a Bucurestiului isi facea simtita prezenta nu numai prin cafenele ci si in viata de noapte a Bucurestiului. Iata o fotografie infatisand o doamna intr-o eleganta rochie de seara, avand un decor ce indica o familie instarita a Bucurestiului. Pacat ca nu avem macar un nume...

Fotografia este realizata in atelierul fotografic al lui Gugenberger Mairovici, Fotograf al Curtii Regale, astfel cum ne indica partea din spate a fotografiei.

Tanar cu vioara in Bucurestiul anului 1914

O frumoasa fotografie ne infatiseaza un tanar cu o vioara in mana. Casa in care a fost realizata fotografia pare una instarita daca este sa judecam dupa tablouri si tapet. Tanarul nu pare a avea mai mult 14 - 16 ani. Poza este adresata Luciei si este datata 12 iulie 1914. 

Inca nu incepuse razboiul deci nu stim daca persoana din fotografie a supravietuit luptelor si apoi ocupatiei germane a Bucurestiului. 

Chiar si asa, fotografia are un anumit iz de epoca si un pic de melancolie (sa fie vioara de vina?)

O elevă mulțumește doamnei învățătoare

Draga Domnișoară,

Pentru munca ce ați depus a mă forma și pentru purtarea drăgălașă ce mi-ați arătat în cursul anului I vă voi păstra întot-deauna cea mai adâncă recunoștință și iubire, căci prin măestria  Dv. mi-ați desvoltat dragostea pentru școală.

Sărut mânile.

Viorica Popescu                                                                                                               1928 / 1929

Textul de mai sus a fost scris de o scolăriță, pe nume Viorica - Gabriela Popescu, ce tocmai absolvise clasa I în 1929. Copila este cea din fotografia de mai jos si intruchipează, cred eu, toată candoarea de care poate da dovadă un copil la acea vârstă.

Și să nu uit, ține în mână și o coroniță de premiant.

Fotografia este realizată la atelierul fotografic Chaland & Paltour din Craiova, conform ștampilei de pe verso.

Cele 10 Porunci pentru cavaleri

O persoana care se considera cavaler in trecut trebuia sa respecte niste reguli de eticheta. Aceste reguli s-au tot schimbat de-a lungul timpului, dar iata cum aratau ele undeva la inceputul secolului XX, multumita unei carti postale de vanzare pe un portal de licitatii online:

Porunca 1 - Sa cauti a umbla intotdeauna ferches, caci asa face un cavaler care se respecta.

Porunca 2 - Sa nu fii betiv, nici cartofor.

Porunca 3 - Daca te-ai facut de ocara in orasul tau natal muta-te de urgenta cu slujba in alt oras si pune-ti grabnic candidatura la insuratoare, pana nu te afla si pe acolo ce fel de poama esti.

Porunca 4 - Sa nu lipsesti nemotivat de la slujba, caci cei cu echilibrul bugetului atat asteapta: te vor rade la minut.

Porunca 5 - Sa nu fii crai.

Porunca 6 - Sa nu scoti fetele din minti, fa-la mai bine cadouri, daca ai parale.

Porunca 7 - Sa nu pierzi noptile pe la santan si prin baluri mascate, ca te faci de pomina.

Porunca 8 - Daca nu poti sa te insori insu-ti, cauta-ti petitoare.

Porunca 9 - Sa nu faci curte pe la mahalale, adesea te poti alege cu o tranteala zdravana.

Porunca 10 - Strange bani albi pentru zile negre.

La plimbare cu nepotica prin Govora anilor 30

La o plimbare cu Maria, pe strada principala din Baile Govora. Din pacate nu cunosc mai multe detalii despre aceasta poza in afara celor inscrise pe spatele ei.

Doamna sau domnisoara din poza se numeste Lacramioara iar fetita este Maria, "scumpa si dragalasa noastra nepotica".

Poza este probabil realizata candva in anii 30 (probabil spre finalul deceniului), judecand dupa felul in care este imbracata doamna din poza.

O poezie de peste veacuri

Am dat recent peste o carte postala neobisnuita. Pe partea din fata este o imagine (nu foarte clara) a parcului din Baile Pucioasa, astfel cum arata in perioada interbelica. 

Se pot vedea doamne si domni imbracati conform modei din acea perioada, doamnele cu fuste lungi si palarii inflorate, iar domnii la costum si cu baston (unii dintre ei). 

Nu in ultimul rand as remarca prezenta unor copii, la randul lor purtand palarie, lucru care ma face sa ma gandesc imediat la domnul Goe al lui Caragiale.

Nu poza de mai sus mi-a atras insa atentia, ci ceea ce scria pe spatele ei:

Iata si transcrierea mea:

Scumpii mei,

Ce dulce-i viata pe aici,

Si cat e doamne de frumos!!

Aicea Ialomita canta

In mersul ei cel zgomotos.

Rasare tainic luna,

Prin boltile de ramuri,

Si seara pe racoare,

Imi bate lin in geamuri.

A lunecat din ceruri,

O raza pentru mine,

Si e lucirea sfanta,

A isvoarelor senine...

Cu sanatate,

August

Iar la final adresa: Str. Fantanelor nr. 56, cu mentiunea din partea autorului ca:

"Aci stau... intelegeti cred pentru ce dau adresa, vreau raspuns de la cei trei neastamparati. Sa-l vedem."

Iata cum o poezie poate supravietui de-a lungul veacurilor, pastrata pe o carte postala. Din pacate nu stiu mai multe despre autorul ei, nu avem semnatura ori nume ori alte indicatii, ci doar o poezie a unei persoane care a stat un timp la Baile Pucioasa si care si-a adus aminte de cei trei neastamparati pe care ii lasase acasa.

Politist intre trasuri

Iata o frumoasa fotografie  realizata de americanul Frank G. Carpenter, realizata cu ocazia vizitei sale in Romania. Ce e inedit la aceasta imagine e ca domnul din fotografie era, conform descrierii lasate de fotograf, politist insarcinat cu dirijarea traficului. Numai ca traficul sau nu consta in masini ci in...trasuri. Daca ar fi venit in 2016 in Bucurestim probabil ca nu ar mai fi reusit o poza asemanatoare, fiind preocupat sa nu fie calcat de nervosii soferi bucuresteni.

Roumanian riga and the traffic cop who regulates the traffic

Celelalte poze din colectia Frank Carpenter le puteti vedea aici:

http://vechiul-regat.blogspot.ro/search/label/Carpenter%20Frank%20George

Parada la Cercul Militar din Bucuresti

Am achizitionat recent o fotografie de pe un site de licitatii care m-a entuziasmat destul de mult. Este vorba despre imaginea de mai jos. In cazul in care nu va dati seama de ce m-am entuziasmat am sa va elucidez eu misterul.

Imaginea de mai sus este realizata in fata Cercului Militar din Bucuresti, situat la intersectia dintre Bulevardul Regina Maria si Calea Victoriei. Soldatii din imagine nu sunt insa romani ci fac parte (probabil) din armata imperiului austro-ungar sau german.

Motivul pentru care imi place aceasta poza atat de mult este ca ea prezinta pe de o parte armata Imperiului Austro-Ungar, care ocupase Bucurestiul incepand cu 23 noiembrie 1916. Soldatii sunt aliniati si pregatiti sa dea salutul, fiind dispusi in mai multe randuri in fata Cercului Militar.

Poate ca una dintre cele 3 persoane care inspecteaza trupele este chiar temutul von Mackensen, feldmaresal in armata austro-ungara.

In dreapta jos a pozei se poate vedea o fanfara militara, soldatii avand tobe si trompete. 

In spatele lor se afla o sumedenie de copii veniti probabil pentru a vedea soldatii (fie ei straini).

Stampila ne indica faptul ca fotografia a fost trimisa prin posta armatei (K. D. Feldpost), fiind datata 1 iunie 1917.

Pe langa stampila postei, mai avem si o stampila care indica regimentul si batalionul in care activa militarul care a trimis vederea: (?)Hussar Reg. 28 Batallion Mun. Kol. der 2. B...

Scrisoarea este adresata unei doamne sau domnisoare numite Elli Schulze, fiind trimisa catre Magdeburg, oras aflat in landul Saxonia-Anhalt din Germania.

Imi pare rau ca nu inteleg scrisul de mana al acestui soldat, poate am fi putut afla ce ganduri ii transmitea destinatarului de pe frontul de est al Primului Razboi Mondial.

Update: Doamna Silvia Zimmerman a lasat intru-un comentariu pe facebook o transcriere a randurilor adresate de soldatul german:

O poza rara cu o parada a armatei austro-ungare, in fata Cercului Militar din Bucuresti, realizata in 1917. Pe spatele...
Posted by Amintiri din Vechiul Regat on Sunday, January 10, 2016

Liebe Elsbeth,

Gestern sandte ich Dir einen Brief. Anbei eine Karte der Ablösung der Hauptwache in Bucarest. Mir geht es noch gut. - 

Heute erhielt ich leider die Nachricht, daß mein Kamerad Kremer am 12.5 im Nordwesten gefallen ist.

Es grüßt Dich herzlich 

Hermann

In limba romana ar suna in felul urmator:

"Draga/Iubita Elsbeth,

Ieri ti-am trimis o scrisoare. Mai jos e o poza/vedere cu detasamentul principal al garzii din Bucuresti. Eu sunt bine in continuare. Astazi, din pacate am primit vestea ca Kremer, camaradul meu, a cazut la 12.5 in NordVest.

Cu caldura / Salutari calduroase,

Hermann"

Iata deci gandurile unui soldat german, aflat la mii de km de casa, intristat de caderea unui camarad al sau. Cine a zis ca istoria inseamna doar regi si batalii se insela amarnic!

Frumusete de epoca

O noua fotografie infatisand frumusetea romaneasca din perioada interbelica. De data aceasta o tanara din Braila care a fost fotografiata la atelierul fotografic Foto Zalevski din Braila. Pe spatele fotografiei se poate vedea stampila fotografului pe care putem distinge si anul. 

O fotografie cu adevarat deosebita.